A r c h e u s . r o

Iov a luat din nou cuvîntul în pilde, și a zis:

,,Oh! cum nu pot să fiu ca în lunile trecute, ca în zilele cînd mă păzea Dumnezeu,

cînd candela Lui strălucea deasupra capului meu, și Lumina lui mă călăuzea în întunerec!

Cum nu sînt ca în zilele puterii mele, cînd Dumnezeu veghea ca un prieten peste cortul meu,

cînd Cel Atotputernic încă era cu mine, și cînd copiii mei stăteau în jurul meu;

cînd mi se scăldau pașii în smîntînă, și stînca vărsa lîngă mine pîraie de untdelemn!

Dacă ieșeam să mă duc la poarta cetății, și dacă îmi pregăteam un scaun în piață,

tinerii se trăgeau înapoi la apropierea mea, bătrînii se sculau și stăteau în picioare.

Mai marii își opriau cuvîntările, și își puneau mîna la gură.

Glasul căpeteniilor tăcea, și li se lipea limba de cerul gurii.

Urechea care mă auzea, mă numea fericit, ochiul care mă vedea mă lăuda.

Căci scăpam pe săracul care cerea ajutor, și pe orfanul lipsit de sprijin.

Binecuvîntarea nenorocitului venea peste mine, umpleam de bucurie inima văduvei.

Mă îmbrăcam cu dreptatea și -i slujeam de îmbrăcăminte, neprihănirea îmi era manta și turban.

Orbului îi eram ochi, și șchiopului picior.

Celor nenorociți le eram tată, și cercetam pricina celui necunoscut.

Rupeam falca celui nedrept, și -i smulgeam prada din dinți.

Atunci ziceam: ,În cuibul meu voi muri, zilele mele vor fi multe ca nisipul.

Apa va pătrunde în rădăcinile mele, roua va sta toată noaptea peste ramurile mele.

Slava mea va înverzi neîncetat, și arcul îmi va întineri în mînă.`

Oamenii mă ascultau și așteptau, tăceau înaintea sfaturilor mele.

După cuvîntările mele, niciunul nu răspundea, și cuvîntul meu era pentru toți o rouă binefăcătoare.

Mă așteptau ca pe ploaie, căscau gura ca după ploaia de primăvară.

Cînd li se muia inima, le zîmbeam. și nu puteau izgoni seninătatea de pe fruntea mea.

Îmi plăcea să mă duc la ei, și mă așezam în fruntea lor; eram ca un împărat în mijlocul unei oștiri, ca un mîngîietor lîngă niște întristați.