A r c h e u s . r o

Iov a luat din nou cuvîntul, a vorbit în pilde, și a zis:

,,Viu este Dumnezeu, care nu-mi dă dreptate! Viu este Cel Atotputernic, care îmi amărăște viața,

că atîta vreme cît voi avea suflet, și suflarea lui Dumnezeu va fi în nările mele,

buzele mele nu vor rosti nimic nedrept, limba mea nu va spune nimic neadevărat.

Departe de mine gîndul să vă dau dreptate! Pînă la cea din urmă suflare îmi voi apăra nevinovăția.

Țin să-mi scot dreptatea, și nu voi slăbi; inima nu mă mustră pentru niciuna din zilele mele.

Vrăjmașul meu să fie ca cel rău, și protivnicul meu ca cel nelegiuit!

Ce nădejde -i mai rămîne celui nelegiuit; cînd îi taie Dumnezeu firul vieții, cînd îi ia sufletul?

Îi ascultă Dumnezeu strigătele, cînd vine strîmtoarea peste el?

Este Cel Atotputernic desfătarea lui? Înalță el în tot timpul rugăciuni lui Dumnezeu?

Vă voi învăța căile lui Dumnezeu, nu vă voi ascunde planurile Celui Atotputernic.

Dar voi le cunoașteți, și sînteți de acelaș gînd; pentruce dar vorbiți așa de prostește?

Iată soarta pe care o păstrează Dumnezeu celui rău, moștenirea pe care o hotărăște Cel Atotputernic celui nelegiuit.

Dacă are mulți fii, îi are pentru sabie, și odraslele lui duc lipsă de pîne.

Ceice scapă din ai lui, sînt îngropați de ciumă, și văduvele lor nu -i plîng.

Dacă strînge argint ca țărîna, dacă îngrămădește haine ca noroiul, -

el le strînge, dar cel fără vină se îmbracă în ele, și de argintul lui omul fără prihană are parte.

Casa lui este ca aceea pe care o zidește molia, ca o colibă pe care și -o face un străjer.

Se culcă bogat, și moare despoiat; deschide ochii, și totul a pierit.

Îl apucă groaza ca niște ape; și noaptea, îl ia vîrtejul.

Vîntul de răsărit îl ia, și se duce; îl smulge cu putere din locuința lui.

Dumnezeu aruncă fără milă săgeți împotriva lui, și cel rău ar vrea să fugă să scape de ele.

Oamenii bat din palme la căderea lui, și -l flueră la plecarea din locul lui.