Iov
Capitol 24 | |
1 |
Pentruce nu păzește Cel Atotputernic vremurile de judecată, și dece nu văd ceice -L cunosc zilele Lui de pedeapsă? |
2 |
Sînt unii cari mută hotarele, fură turmele, și le pasc; |
3 |
iau măgarul orfanului, iau zălog vaca văduvei; |
4 |
îmbrîncesc din drum pe cei lipsiți, silesc pe toți nenorociții din țară să se ascundă. |
5 |
Și aceștia, ca măgarii sălbatici din pustie, ies dimineața la lucru să caute hrană, și în pustie trebuie să caute pînea pentru copiii lor. |
6 |
Taie nutrețul care a mai rămas pe cîmp, culeg ciorchinele rămase pe urma culegătorilor în via celui nelegiuit. |
7 |
Îi apucă noaptea în umezeală, fără îmbrăcăminte, fără învelitoare împotriva frigului. |
8 |
Îi pătrunde ploaia munților, și, neavînd alt adăpost, se ghemuiesc lîngă stînci. |
9 |
Aceia smulg pe orfan dela țîță, iau zălog tot ce are săracul. |
10 |
Și săracii umblă goi de tot, fără îmbrăcăminte, strîng snopii și -s flămînzi; |
11 |
în grădinile nelegiuitului ei fac untdelemn, calcă teascul, și le este sete; |
12 |
în cetăți se aud vaietele celor ce mor, sufletul celor răniți strigă... Și Dumnezeu nu ia seama la aceste mișelii! |
13 |
Alții sînt vrăjmași ai luminii, nu cunosc căile ei, nu umblă pe cărările ei. |
14 |
Ucigașul se scoală în revărsatul zorilor, ucide pe cel sărac și lipsit, și noaptea fură. |
15 |
Ochiul preacurvarului pîndește amurgul: ,Nimeni nu mă va vedea,` zice el, și își pune o măhramă pe față. |
16 |
Noaptea sparg casele, ziua stau închiși; se tem de lumină. |
17 |
Pentru ei, dimineața este umbra morții, și cînd o văd, simt toate spaimele morții. |
18 |
Dar nelegiuitul alunecă ușor pe fața apelor, pe pămînt n`are decît o parte blestemată, și niciodată n`apucă pe drumul celor vii! |
19 |
Cum sorb seceta și căldura apele zăpezii, așa înghite locuința morților pe cei ce păcătuiesc. |
20 |
Pîntecele mamei îl uită, viermii se ospătează cu el, nimeni nu-și mai aduce aminte de el! Nelegiuitul este sfărîmat ca un copac, |
21 |
el, care pradă pe femeia stearpă și fără copii, el care nu face nici un bine văduvei!... |
22 |
Și totuș, Dumnezeu prin puterea Lui lungește zilele celor sîlnici, și iată -i în picioare cînd nu mai trăgeau nădejde de viață; |
23 |
El le dă liniște și încredere, are privirile îndreptate spre căile lor. |
24 |
S`au ridicat; și într`o clipă nu mai sînt, cad, mor ca toți oamenii, sînt tăiați ca spicele coapte. |
25 |
Nu este așa? Cine mă va dovedi de minciună, cine-mi va nimici cuvintele mele?`` |