Iov
Capitol 17 | |
1 |
Mi se pierde suflarea, mi se sting zilele, mă așteaptă mormîntul. |
2 |
Sînt înconjurat de batjocoritori, și ochiul meu trebuie să privească spre ocările lor. |
3 |
Pune-Te singur zălog pentru mine înaintea Ta; altfel, cine ar putea răspunde pentru mine? |
4 |
Căci le-ai încuiat inima în fața priceperii. De aceea nici nu -i vei lăsa să biruie. |
5 |
Cine dă pe prieteni să fie prădați, copiilor aceluia li se vor topi ochii. |
6 |
M`a făcut de basmul oamenilor, și ca unul pe care -l scuipi în față! |
7 |
Ochiul mi se întunecă de durere; toate mădularele mele sînt ca o umbră. |
8 |
Oamenii fără prihană sînt înmărmuriți de aceasta, și cel nevinovat se răscoală împotriva celui nelegiuit. |
9 |
Cel fără prihană rămîne totuș tare pe calea lui, cel cu mînile curate se întărește tot mai mult. |
10 |
Dar voi toți, întoarceți-vă, veniți iarăș cu cuvîntările voastre, și vă voi arăta că între voi niciunul nu e înțelept. |
11 |
Ce! mi s`au dus zilele, mi s`au nimicit planurile, planurile acelea făcute cu atîta iubire în inima mea... |
12 |
Și ei mai spun că noaptea este zi, că se apropie lumina, cînd întunerecul a și venit! |
13 |
Cînd Locuința morților o aștept ca locuință, cînd în întunerec îmi voi înălța culcușul; |
14 |
cînd strig gropii: ,Tu ești tatăl meu!` Și viermilor: ,Voi sînteți mama și sora mea!` |
15 |
Unde mai este atunci nădejdea mea? Și cine mai poate vedea nădejdea mea? |
16 |
Ea se va pogorî cu mine la porțile locuinței morților, cînd vom merge împreună. să ne odihnim în țărînă.`` |