A r c h e u s . r o

Elifaz din Teman a luat cuvîntul, și a zis:

,,Se cade să dea înțeleptul ca răspuns înțelepciune deșartă? Sau să-și umfle pieptul cu vînt de răsărit?

Să se apere prin cuvinte cari n`ajută la nimic, și prin cuvîntări cari nu slujesc la nimic?

Tu nimicești chiar și frica de Dumnezeu, nimicești orice simțire de evlavie față de Dumnezeu.

Nelegiuirea ta îți cîrmuiește gura, și împrumuți vorbirea oamenilor vicleni.

Nu eu, ci gura ta te osîndește, buzele tale mărturisesc împotriva ta.

Tu ești omul care s`a născut întîi? Te-ai născut tu înaintea dealurilor?

Ai fost tu la sfaturile lui Dumnezeu; și ai sorbit din ele înțelepciune pentru tine?

Ce știi tu și să nu știm și noi? Ce cunoștință ai tu pe care să n`o avem și noi?

Între noi sînt peri albi, bătrîni, oameni mai înziliți decît tatăl tău.

Puțin lucru sînt mîngîierile lui Dumnezeu pentru tine, și cuvintele cari-ți vorbesc atît de blînd?...

Încotro te trage inima, și ce înseamnă această privire țintă a ochilor tăi?

Ce! împotriva lui Dumnezeu îți îndrepți tu mînia, și-ți ies din gură cuvinte ca acestea?

,Ce este omul, ca să fie curat? Și poate cel născut din femeie să fie fără prihană?

Dacă n`are încredere Dumnezeu nici în sfinții Săi, dacă nici cerurile nu sînt curate înaintea Lui,

cu cît mai puțin ființa urîcioasă și stricată-omul, care bea nelegiuirea ca apa!

Vreau să te învăț, ascultă-mă! Voi istorisi ce am văzut,

ce au arătat înțelepții, ce au descoperit ei, auzind dela părinții lor,

cărora singuri li se dăduse țara, și printre cari nici un străin nu venise încă.

,Omul cel rău își duce în neliniște toate zilele vieții, toți anii de cari are parte cel nelegiuit.

Țipete de spaimă răsună la urechile lui: În mijlocul fericirii lui, pustiitorul se va arunca asupra lui.

El nu trage nădejde să scape de întunerec, vede sabia care -l amenință;

aleargă încoace și încolo să caute pîne, știe că -l așteaptă ziua întunerecului.

Necazul și neliniștea îl înspăimîntă, și se aruncă asupra lui ca un împărat gata de luptă.

Căci a ridicat mîna împotriva lui Dumnezeu, s`a împotrivit Celui Atot Puternic,

și a avut îndrăzneala să se năpustească asupra Lui cu partea cea mai tare a scuturilor lui.

Avea fața acoperită cu grăsime, coapsele încărcate cu osînză,

și locuia în cetăți nimicite, în case părăsite, sortite să fie dărîmate.

Nu se va mai îmbogăți, averea nu -i va crește, și avuția nu se va mai întinde pe pămînt.

Nu va putea ieși din întunerec, flacăra îi va arde mlădițele, și Dumnezeu îl va pierde cu suflarea gurii Lui.

Dacă se încrede în rău, se înșeală, căci răul îi va fi răsplata.

Ea va veni înainte de capătul zilelor lui, și ramura lui nu va mai înverzi.

Va fi ca o viță despoiată de roadele ei încă verzi, ca un măslin ale cărui flori au căzut.

Căci casa celui nelegiuit va ajunge stearpă, și cortul omului stricat îl va mînca focul.

El zămislește răul și naște răul: în sînul lui coace roade cari -l înșeală.```