2 Imparati
Capitol 22 | |
1 |
Iosia avea opt ani cînd s`a făcut împărat, și a domnit treizeci și unu de ani la Ierusalim. Mamă-sa se chema Iedida, fata lui Adaia, din Boțcat. |
2 |
El a făcut ce este bine înaintea Domnului, și a umblat în toată calea tatălui său David; nu s`a abătut dela ea nici la dreapta, nici la stînga. |
3 |
În anul al optsprezecelea al împăratului Iosia, împăratul a trimes în Casa Domnului pe Șafan, logofătul, fiul lui Ațalia, fiul lui Meșulam. El i -a zis: |
4 |
,,Suie-te la marele preot Hilchia, și spune -i să strîngă argintul adus în Casa Domnului, pe care l-au primit dela popor ceice păzesc pragul. |
5 |
Să se dea argintul acesta în mînile meșterilor însărcinați cu lucrarea în Casa Domnului. Și să -l dea celor ce lucrează la dregerea stricăciunilor Casei Domnului, |
6 |
anume: dulgherilor, zidarilor și petrarilor, pentru cumpărăturile de lemn și de pietre cioplite, trebuitoare pentru dregerea stricăciunilor casei. |
7 |
Dar să nu li se ceară socoteala de argintul dat în mînile lor, căci ei lucrează cinstit.`` |
8 |
Atunci marele preot Hilchia a zis lui Șafan, logofătul: ,,Am găsit cartea legii în Casa Domnului.`` Și Hilchia a dat cartea lui Șafan, și Șafan a citit -o. |
9 |
Apoi logofătul Șafan s`a dus să dea socoteală împăratului, și a zis: ,,Slujitorii tăi au strîns argintul care se afla în casă, și l-au dat în mînile meșterilor însărcinați cu facerea lucrării în Casa Domnului.`` |
10 |
Șafan, logofătul, a mai spus împăratului: ,,Preotul Hilchia mi -a dat o carte.`` Și Șafan a citit -o înaintea împăratului. |
11 |
Cînd a auzit împăratul cuvintele din cartea legii, și -a sfîșiat hainele. |
12 |
Și împăratul a dat porunca aceasta preotului Hilchia, lui Ahicam, fiul lui Șafan, lui Acbor, fiul lui Mica, lui Șafan, logofătul, și lui Asaia, slujitorul împăratului: |
13 |
,,Duceți-vă și întrebați pe Domnul pentru mine, pentru popor și pentru Iuda, cu privire la cuvintele cărții acesteia care s`a găsit; căci mare este mînia Domnului, care s`a aprins împotriva noastră, pentrucă părinții noștri n`au ascultat de cuvintele cărții acesteia, și n`au împlinit tot ce ne este poruncit în ea.`` |
14 |
Preotul Hilchia, Ahicam, Acbor, Șafan și Asaia, s`au dus la proorocița Hulda, nevasta lui Șalum, fiul lui Ticva, fiul lui Harhas, păzitorul veșmintelor. Ea locuia la Ierusalim, în cealaltă mahala a cetății. Dupăce i-au vorbit, |
15 |
ea le -a zis: ,,Așa vorbește Domnul, Dumnezeul lui Israel: ,Spuneți omului care v`a trimes la mine: |
16 |
,Așa vorbește Domnul: ,Iată, voi trimete nenorociri asupra locului acestuia și asupra locuitorilor lui, după toate cuvintele cărții, pe care a cetit -o împăratul lui Iuda. |
17 |
Pentrucă M`au părăsit și au adus tămîie altor dumnezei, mîniindu-Mă prin toate lucrărilor mînilor lor, mînia Mea s`a aprins împotriva locului acestuia, și nu se va stinge.` |
18 |
Dar să spuneți împăratului lui Iuda, care v`a trimes să întrebați pe Domnul: ,Așa vorbește Domnul, Dumnezeul lui Israel, despre cuvintele pe cari le-ai auzit: |
19 |
,Pentrucă ți s`a mișcat inima, pentrucă te-ai smerit înaintea Domnului cînd ai auzit ce am spus împotriva acestui loc și împotriva locuitorilor lui, cari vor ajunge de spaimă și de blestem, și pentrucă ți-ai sfîșiat hainele, și ai plîns înaintea Mea, și Eu am auzit, -zice Domnul. - |
20 |
De aceea, iată, te voi adăuga la părinții tăi, vei fi adăugat în pace în mormîntul tău, și nu-ți vor vedea ochii toate nenorocirile pe cari le voi aduce asupra locului acestuia,`` Ei au adus împăratului răspunsul acesta. |