Judecatorii
Capitol 16 | |
1 |
Samson a plecat la Gaza; acolo a văzut o curvă, și a intrat la ea. |
2 |
S`a spus oamenilor din Gaza: ,,Samson a venit aici``. Și l-au înconjurat, și au pîndit toată noaptea la poarta cetății. Au stat liniștiți toată noaptea, și au zis: ,,Cînd se va lumina de ziuă, îl vom omorî``. |
3 |
Samson a rămas culcat pînă la miezul nopții. Pela miezul nopții, s`a sculat, și a apucat porțile cetății cu amîndoi stîlpii, le -a scos împreună cu zăvorul, le -a pus pe umeri, și le -a dus pe vîrful muntelui din fața Hebronului. |
4 |
După aceea, a iubit pe o femeie în valea Sorec. Ea se numea Dalila. |
5 |
Domnitorii Filistenilor s`au suit la ea, și i-au zis: ,,Înduplecă -l, și află de unde -i vine puterea lui cea mare și cum am putea să -l biruim, ca să -l legăm și să -l slăbim, și-ți vom da fiecare cîte o mie o sută de sicli de argint. |
6 |
Dalila a zis lui Samson: ,,Spune-mi, te rog, de unde-ți vine puterea ta cea mare, și cu ce ar trebui să fii legat ca să fii biruit``. |
7 |
Samson i -a zis: ,,Dacă aș fi legat cu șapte funii noi, cari să nu fie uscate încă, aș slăbi și aș fi ca orice alt om``. |
8 |
Domnitorii Filistenilor au adus Dalilei șapte funii noi, neuscate încă``. Și ea l -a legat cu funiile acestea. |
9 |
Iar niște oameni stăteau la pîndă la ea, într`o odaie. Ea i -a zis: ,,Filistenii sînt asupra ta Samson``! Și el a rupt funiile, cum se rupe o ață de cîlți cînd se atinge de foc. Și astfel n`au știut de unde -i venea puterea. |
10 |
Dalila a zis lui Samson: ,,Vezi, ți-ai bătut joc de mine, mi-ai spus minciuni. Acum, te rog, arată-mi cu ce trebuie să fii legat``. |
11 |
El i -a zis: ,,Dacă aș fi legat cu funii noi, cari să nu fi fost întrebuințate niciodată, aș slăbi și aș fi ca orice alt om``. |
12 |
Dalila a luat niște funii noi, și l -a legat cu ele. Apoi i -a zis: ,,Filistenii sînt asupra ta, Samson!`` Iar niște oameni stăteau la pîndă într`o odaie. Și el a rupt funiile de la brațe ca pe o ață. |
13 |
Dalila a zis lui Samson: ,,Pînă acum ți-ai bătut joc de mine, și mi-ai spus minciuni. Spune-mi cu ce trebuie să fii legat``. El i -a zis: ,,N`ai decît să împletești cele șapte șuvițe de păr din capul meu în urzeala țăsăturii``. |
14 |
Și ea le -a pironit cu un cui de lemn în pămînt. Apoi i -a zis: ,,Filistenii sînt asupra ta, Samson!`` Și el s`a trezit din somn, și a smuls cuiul de lemn din pămînt cu urzeală cu tot. |
15 |
Ea i -a zis: ,,Cum poți spune: ,Te iubesc!` cînd inima ta nu este cu mine? Iată că de trei ori ți-ai bătut joc de mine, și nu mi-ai spus de unde-ți vine puterea ta cea mare.`` |
16 |
Fiindcă ea îl necăjea și -l chinuia în fiecare zi cu stăruințele ei, sufletul i s`a umplut de o neliniște de moarte, |
17 |
și -a deschis toată inima față de ea, și i -a zis: ,,Briciul n`a trecut peste capul meu, pentrucă sînt închinat Domnului din pîntecele maicii mele. Dacă aș fi ras, puterea m`ar părăsi, aș slăbi, și aș fi ca orice alt om``. |
18 |
Dalila, văzînd că își deschisese toată inima față de ea, a trimes să cheme pe domnitorii Filistenilor, și a pus să le spună: ,,Suiți-vă de data aceasta, căci mi -a deschis toată inima lui``. Și domnitorii Filistenilor s`au suit la ea, și au adus argintul în mîni. |
19 |
Ea l -a adormit pe genunchii ei. Și chemînd un om, a ras cele șapte suvițe de pe capul lui Samson, și a început astfel să -l slăbească. El și -a pierdut puterea. |
20 |
Atunci ea a zis: ,,Filistenii sînt asupra ta, Samson!`` Și el s`a trezit din somn, și a zis: ,,Voi face ca și mai înainte, și mă voi scutura``. Nu știa că Domnul Se depărtase de el. |
21 |
Filistenii l-au apucat, și i-au scos ochii; l-au pogorît la Gaza, și l-au legat cu niște lanțuri de aramă. El învîrtea la rîșniță în temniță. |
22 |
Dar părul capului lui a început iarăș să crească, dupăce fusese ras. |
23 |
Și domnitorii Filistenilor s`au strîns ca să aducă o mare jertfă dumnezeului lor Dagon, și ca să se veselească. Ei ziceau: ,,Dumnezeul nostru a dat în mînile noastre pe Samson, vrăjmașul nostru.`` |
24 |
Și cînd l -a văzut poporul, au lăudat pe dumnezeul lor, zicînd: ,,Dumnezeul nostru a dat în mînile noastre pe vrăjmașul nostru, pe acela care ne pustiia țara, și ne înmulțea morții.`` |
25 |
În bucuria inimii lor, au zis: ,,Chemați pe Samson, ca să ne desfăteze!`` Au scos pe Samson din temniță, și el a jucat înaintea lor. L-au așezat între stîlpi. |
26 |
Și Samson a zis tînărului care -l ținea de mînă: ,,Lasă-mă, ca să mă pot atinge de stîlpii pe cari se reazimă casa, și să mă razim de ei.`` |
27 |
Casa era plină de bărbați și de femei; toți domnitorii Filistenilor erau acolo, și pe acoperiș erau aproape trei mii de inși, bărbați și femei, cari priveau la Samson, cum juca. |
28 |
Atunci Samson a strigat către Domnul, și a zis: ,,Doamne, Dumnezeule! Adu-ți aminte de mine, Te rog; Dumnezeule, dă-mi putere numai de data aceasta, și cu o singură lovitură să-mi răzbun pe Filisteni pentru cei doi ochi ai mei!`` |
29 |
Și Samson a îmbrățișat amîndoi stîlpii dela mijloc pe cari se sprijinea casa, și s`a rezemat de ei; unul era la dreapta lui, și altul la stînga. |
30 |
Samson a zis: ,,Să mor împreună cu Filistenii!`` S`a plecat cu toată puterea, și casa a căzut peste domnitori și peste tot poporul care era acolo. Cei pe cari i -a prăpădit la moartea lui au fost mai mulți decît cei pe cari -i omorîse în timpul vieții. |
31 |
Frații lui și toată casa tatălui său s`au pogorît, și l-au luat. Cînd s`au suit înapoi, l-au îngropat între Țorea și Eștaol, în mormîntul tatălui său Manoah. El fusese judecător în Israel douăzeci de ani. |