Numeri
Capitol 34 | |
1 |
Domnul a vorbit lui Moise, și a zis: |
2 |
,,Dă porunca aceasta copiilor lui Israel, și spune-le: ,Cînd veți intra în țara Canaanului, țara aceasta va fi moștenirea voastră, țara Canaanului, ale cărei hotare iată-le: |
3 |
Hotarul din partea de miazăzi va începe din pustia Țin, lîngă Edom. Astfel, hotarul vostru de miază zi va începe dela marginea mării Sărate, spre răsărit; |
4 |
se va întoarce la miază zi de înălțimea Acrabim, va trece prin Țin, și se va întinde pînă la miazăzi de Cades-Barnea; va urma mai departe prin Hațar-Adar, și va trece spre Ațmon: |
5 |
dela Ațmon, se va întoarce pînă la pîrîul Egiptului, și va ieși la mare. |
6 |
Hotarul vostru dinspre apus va fi Marea cea Mare (Mediterana): aceasta va fi hotarul vostru la apus. |
7 |
Iată care va fi hotarul vostru spre miază-noapte: începînd dela Marea cea Mare să trageți hotarul pînă la muntele Hor; |
8 |
dela muntele Hor, să -l trageți prin Hamat, și să ajungă pînă la Țedad; |
9 |
să urmeze mai departe prin Zifron, ca să ajungă la Hațar-Enan: acesta să vă fie hotarul înspre miază noapte. |
10 |
Să vă trageți hotarul spre răsărit dela Hațar-Enan pînă la Șefam; |
11 |
să se pogoare din Șefam spre Ribla, la răsărit de Ain; se va pogorî, și se va întinde dealungul mării Chineret (Ghenezaret), la răsărit; |
12 |
se va pogorî iarăș spre Iordan, ca să ajungă la marea Sărată. Aceasta va fi țara voastră, cu hotarele ei de jur împrejur.`` |
13 |
Moise a dat porunca aceasta copiilor lui Israel, și a zis: ,,Aceasta este țara pe care o veți împărți prin sorți, și pe care a poruncit Domnul s`o dea celor nouă seminții și jumătate. |
14 |
Căci seminția fiilor lui Ruben, după casele lor părintești, și seminția fiilor lui Gad, după casele părinților lor, precum și jumătate din seminția lui Manase și-au luat moștenirea. |
15 |
Aceste două seminții și jumătate și-au luat moștenirea dincoace de Iordan, în fața Ierihonului, în spre răsărit.`` |
16 |
Domnul a vorbit lui Moise, și a zis: |
17 |
,,Iată numele bărbaților cari vor împărți țara între voi: preotul Eleazar, și Iosua, fiul lui Nun. |
18 |
Să mai luați cîte o căpetenie din fiecare seminție, ca să facă împărțirea țării. |
19 |
Iată numele bărbaților acestora. Pentru seminția lui Iuda: Caleb, fiul lui Iefune; |
20 |
pentru seminția fiilor lui Simeon: Samuel, fiul lui Amihud; |
21 |
pentru seminția lui Beniamin: Elidad, fiul lui Chislon; |
22 |
pentru seminția fiilor lui Dan: căpetenia Buchi, fiul lui Iogli; |
23 |
pentru fiii lui Iosif, -pentru seminția fiilor lui Manase: căpetenia Haniel, fiul lui Efod; - |
24 |
și pentru seminția fiilor lui Efraim: căpetenia Chemuel, fiul lui Șiftan; |
25 |
pentru seminția fiilor lui Zabulon: căpetenia Elițafan, fiul lui Parnac; |
26 |
pentru seminția fiilor lui Isahar: căpetenia Paltiel, fiul lui Azan; |
27 |
pentru seminția fiilor lui Așer: căpetenia Ahihud, fiul lui Șelomi; |
28 |
pentru seminția fiilor lui Neftali: căpetenia Pedahel, fiul lui Amihud.`` |
29 |
Aceștia sînt aceia cărora le -a poruncit Domnul să împartă țara Canaanului între copiii lui Israel. |