Numeri
Capitol 12 | |
1 |
Maria și Aaron au vorbit împotriva lui Moise din pricina femeii etiopiane pe care o luase el de nevastă; căci luase o femeie etiopiană. |
2 |
Și au zis: ,,Oare numai prin Moise vorbește Domnul? Nu vorbește oare și prin noi?`` Și Domnul a auzit -o. |
3 |
Moise însă era un om foarte blînd, mai blînd decît orice om de pe fața pămîntului. |
4 |
Deodată Domnul a zis lui Moise, lui Aaron și Mariei: ,,Duceți-vă, cîteși trei la cortul întîlnirii.`` Și s-au dus cîteși trei. |
5 |
Domnul S`a pogorît în stîlpul de nor, și a stătut la ușa cortului. A chemat pe Aaron și pe Maria, și ei s`au apropiat amîndoi. |
6 |
Și a zis: ,,Ascultați bine ce vă spun! Cînd va fi printre voi un prooroc, Eu, Domnul, Mă voi descoperi lui într`o vedenie sau îi voi vorbi într-un vis. |
7 |
Nu tot așa este însă cu robul Meu Moise. El este credincios în toată casa Mea. |
8 |
Eu îi vorbesc gură către gură, Mă descopăr lui nu prin lucruri grele de înțeles, ci el vede chipul Domnului. Cum de nu v`ați temut deci să vorbiți împotriva robului Meu, împotriva lui Moise?`` |
9 |
Domnul S`a aprins de mînie împotriva lor. Și a plecat. |
10 |
Norul s`a depărtat de pe cort. Și iată că Maria era plină de lepră, albă ca zăpada. Aaron s`a întors spre Maria; și iată că ea avea lepră. |
11 |
Atunci Aaron a zis lui Moise: ,,Ah, domnul meu, nu ne face să purtăm pedeapsa păcatului pe care l-am făcut ca niște nechibzuiți, și de care ne-am făcut vinovați!`` |
12 |
Să nu fie Maria ca un copii născut mort, a cărui carne este pe jumătate putredă cînd iese din pîntecele mamei lui``! |
13 |
Moise a strigat către Domnul, zicînd: ,,Dumnezeule, Te rog, vindecă -o!`` |
14 |
Și Domnul a zis lui Moise: ,,Dacă ar fi scuipat -o tatăl ei în obraz, n`ar fi fost ea oare de ocară timp de șapte zile? Să fie închisă deci șapte zile afară din tabără; după aceea, să fie primită în tabără.`` |
15 |
Maria a fost închisă șapte zile afară din tabără. Și poporul n`a pornit, pănă ce a intrat din nou Maria în tabără. |
16 |
După aceea, poporul a plecat din Hațerot, și a tăbărît în pustia Paran. |