Genesa
Capitol 26 | |
1 |
În țară a venit o foamete, afară de foametea dintîi, care fusese pe vremea lui Avraam. Isaac s`a dus la Abimelec, împăratul Filistenilor, la Gherar. |
2 |
Domnul i S`a arătat, și i -a zis: ,,Nu te pogorî în Egipt! Rămîi în țara în care îți voi spune. |
3 |
Locuiește ca străin în țara aceasta; Eu voi fi cu tine, și te voi binecuvînta; căci toate ținuturile acestea ți le voi da ție și seminței tale, și voi ținea jurămîntul pe care l-am făcut tatălui tău Avraam.`` |
4 |
Îți voi înmulți sămînța, ca stelele cerului; voi da seminței tale toate ținuturile acestea; și toate neamurile pămîntului vor fi binecuvîntate în sămînța ta, ca răsplată |
5 |
pentrucă Avraam a ascultat de porunca Mea, și a păzit ce i-am cerut, a păzit poruncile Mele, orînduirile Mele, și legile Mele.`` |
6 |
Astfel Isaac a rămas la Gherar. |
7 |
Cînd îi puneau oamenii locului aceluia întrebări cu privire la nevasta lui, el zicea: ,,Este sora mea.`` Căci îi era frică să spună că este nevastă-sa, ca să nu -l omoare oamenii locului aceluia, fiindcă Rebeca era frumoasă la chip. |
8 |
Fiindcă șederea lui acolo se lungise, s`a întîmplat că Abimelec, împăratul Filistenilor, uitîndu-se pe fereastră, a văzut pe Isaac jucîndu-se cu nevastă-sa Rebeca. |
9 |
Abimelec a trimes să cheme pe Isaac, și i -a zis: ,,Nu mai încape îndoială că e nevastă-ta. Cum ai putut zice: ,,E soru-mea?`` Isaac i -a răspuns: ,,Am zis așa, ca să nu mor din pricina ei.`` |
10 |
Și Abimelec a zis: ,,Ce ne-ai făcut? Ce ușor s`ar fi putut ca vreunul din norod să se culce cu nevastă-ta, și ne-ai fi făcut vinovați.`` |
11 |
Atunci Abimelec a dat următoarea poruncă întregului norod: ,,Cine se va atinge de omul acesta sau de nevasta lui, va fi omorît.`` |
12 |
Isaac a făcut sămănături în țara aceea, și a strîns rod însutit în anul acela; căci Domnul l -a binecuvîntat. |
13 |
Astfel omul acesta s`a îmbogățit, și a mers îmbogățindu-se din ce în ce mai mult, pînă ce a ajuns foarte bogat. |
14 |
Avea cirezi de vite și turme de oi, și un mare număr de robi: de aceea Filistenii îl pismuiau. |
15 |
Toate fîntînile, pe cari le săpaseră robii tatălui său, pe vremea tatălui său Avraam, Filistenii le-au astupat și le-au umplut cu țărînă. |
16 |
Și Abimelec a zis lui Isaac: ,,Pleacă dela noi, căci ai ajuns mult mai puternic decît noi.`` |
17 |
Isaac a plecat de acolo și a tăbărît în valea Gherar, unde s`a așezat cu locuința. |
18 |
Isaac a săpat din nou fîntînile de apă, pe cari le săpaseră robii tatălui său Avraam, și pe cari le astupaseră Filistenii, după moartea lui Avraam; și le -a pus iarăș aceleași nume, pe cari le pusese tatăl său. |
19 |
Robii lui Isaac au mai săpat în vale, și au dat acolo peste o fîntînă cu apă de izvor. |
20 |
Păstorii din Gherar s`au certat însă cu păstorii lui Isaac, zicînd: ,,Apa este a noastră.`` Și a pus fîntînii numele Esec, pentrucă se certaseră cu el. |
21 |
Apoi au săpat o altă fîntînă, pentru care iar au făcut gîlceavă, de aceea a numit -o Sitna. |
22 |
Pe urmă s`a mutat de acolo, și a săpat o altă fîntînă, pentru care nu s`au mai certat; și a numit -o Rehobot; ,,căci``, a zis el, ,,Domnul ne -a făcut loc larg, ca să ne putem întinde în țară.`` |
23 |
De acolo s`a suit la Beer-Șeba. |
24 |
Domnul i S`a arătat chiar în noaptea aceea, și i -a zis: ,,Eu sînt Dumnezeul tatălui tău Avraam; nu te teme, căci Eu sînt cu tine; te voi binecuvînta, și îți voi înmulți sămînța, din pricina robului Meu Avraam.`` |
25 |
Isaac a zidit acolo un altar, a chemat Numele Domnului, și și -a întins cortul acolo. Robii lui Isaac au săpat acolo o fîntînă. |
26 |
Abimelec a venit din Gherar la el, cu prietenul său Ahuzat, și cu Picol, căpetenia oștirii lui. |
27 |
Isaac le -a zis: ,,Pentru ce veniți la mine, voi cari mă urîți și m`ați izgonit dela voi?`` |
28 |
Ei au răspuns: ,,Vedem lămurit că Domnul este cu tine. De aceea zicem: ,,Să fie un jurămînt între noi, între noi și tine, și să facem un legămînt cu tine! |
29 |
Anume, jură că nu ne vei face nici un rău, după cum nici noi nu ne-am atins de tine, ci ți-am făcut numai bine, și te-am lăsat să pleci în pace. Tu acum ești binecuvîntat de Domnul.`` |
30 |
Isaac le -a dat un ospăț, și au mîncat și au băut. |
31 |
S`au sculat dis de dimineață, și s`au legat unul cu altul printr`un jurămînt. Isaac i -a lăsat apoi să plece, și ei l-au părăsit în pace. |
32 |
In aceeaș zi, niște robi ai lui Isaac au venit să -i vorbească de fîntîna pe care o săpau, și i-au zis: ,,Am dat de apă!`` |
33 |
Și el a numit -o Șiba. De aceea s`a pus cetății numele Beer-Șeba pînă în ziua de azi. |
34 |
La vîrsta de patruzeci de ani, Esau a luat de neveste pe Iudita, fata Hetitului Beeri, și pe Basmat, fata Hetitului Elon. |
35 |
Ele au fost o pricină de mare amărăciune pentru Isaac și Rebeca. |