Genesa
Capitol 4 | |
1 |
Adam s`a împreunat cu nevastă-sa Eva; ea a rămas însărcinată, și a născut pe Cain. Și a zis: ,,Am căpătat un om cu ajutorul Domnului!`` |
2 |
A mai născut și pe fratele său Abel. Abel era cioban, iar Cain era plugar. |
3 |
După o bucată de vreme, Cain a adus Domnului o jertfă de mîncare din roadele pămîntului. |
4 |
Abel a adus și el o jertfă de mîncare din oile întîi născute ale turmei lui și din grăsimea lor. Domnul a privit cu plăcere spre Abel și spre jertfa lui; |
5 |
dar spre Cain și spre jertfa lui, n`a privit cu plăcere. Cain s`a mîniat foarte tare, și i s`a posomorît fața. |
6 |
Și Domnul a zis lui Cain: ,,Pentruce te-ai mîniat, și pentruce ți s`a posomorît fața? |
7 |
Nu -i așa? Dacă faci bine, vei fi bine primit; dar dacă faci rău, păcatul pîndește la ușă; dorința lui se ține după tine, dar tu să -l stăpînești.`` |
8 |
Însă Cain a zis fratelui său Abel: ,,Haidem să ieșim la cîmp.`` Dar pe cînd erau la cîmp, Cain s`a ridicat împotriva fratelui său Abel, și l -a omorît. |
9 |
Domnul a zis lui Cain: ,,Unde este fratele tău Abel?`` El a răspuns: ,,Nu știu. Sînt eu păzitorul fratelui meu?`` |
10 |
Și Dumnezeu a zis: ,,Ce ai făcut? Glasul sîngelui fratelui tău strigă din pămînt la Mine. |
11 |
Acum blestemat ești tu, isgonit din ogorul acesta, care și -a deschis gura ca să primească din mîna ta sîngele fratelui tău! |
12 |
Cînd vei lucra pămîntul, să nu-ți mai dea bogăția lui. Pribeag și fugar să fii pe pămînt.`` |
13 |
Cain a zis Domnului: ,,Pedeapsa mea e prea mare ca s`o pot suferi. |
14 |
Iată că Tu mă izgonești azi de pe fața pămîntului; eu voi trebui să mă ascund de Fața Ta, și să fiu pribeag și fugar pe pămînt; și oricine mă va găsi, mă va omorî.`` |
15 |
Domnul i -a zis: ,,Nicidecum; ci dacă va omorî cineva pe Cain, Cain să fie răzbunat de șeapte ori.`` Și Domnul a hotărît un semn pentru Cain, ca oricine îl va găsi, să nu -l omoare. |
16 |
Apoi, Cain a ieșit din Fața Domnului, și a locuit în țara Nod, la răsărit de Eden. |
17 |
Cain s`a împreunat cu nevastă-sa; ea a rămas însărcinată și a născut pe Enoh. El a început apoi să zidească o cetate, și a pus acestei cetăți numele fiului său Enoh. |
18 |
Enoh a fost tatăl lui Irad; Irad a fost tatăl lui Mehuiael; Mehuiael a fost tatăl lui Metușael; și Metușael a fost tatăl lui Lameh. |
19 |
Lameh și -a luat două neveste: numele uneia era Ada, și numele celeilalte era Țila. |
20 |
Ada a născut pe Iabal: el a fost tatăl celor ce locuiesc în corturi și păzesc vitele. |
21 |
Numele fratelui său era Iubal: el a fost tatăl tuturor celor ce cîntă cu alăuta și cu cavalul. |
22 |
Țila, de partea ei, a născut și ea pe Tubal-Cain, făuritorul tuturor uneltelor de aramă și de fer. Sora lui Tubal-Cain era Naama. |
23 |
Lameh a zis nevestelor sale: ,,Ada și Țila, ascultați glasul meu! Nevestele lui Lameh, ascultați cuvîntul meu! Am omorît un om pentru rana mea, Și un tînăr pentru vînătăile mele. |
24 |
Cain va fi răsbunat de șeapte ori, Iar Lameh de șaptezeci de ori cîte șapte.`` |
25 |
Adam s`a împreunat iarăș cu nevastă-sa; ea a născut un fiu, și i -a pus numele Set; ,,căci``, a zis ea, ,,Dumnezeu mi -a dat o altă sămînță în locul lui Abel, pe care l -a ucis Cain.`` |
26 |
Lui Set i s`a născut și lui un fiu, și i -a pus numele Enos. Atunci au început oamenii să cheme Numele Domnului. |