Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru URNI

 Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 61 pentru URNI.

George Coșbuc - Iarna pe uliță

George Coşbuc - Iarna pe uliţă Iarna pe uliță de George Coșbuc Publicată în Vatra , 1896, nr. 16 A-nceput de ieri să cadă Câte-un fulg, acum a stat, Norii s-au mai răzbunat Spre apus, dar stau grămadă Peste sat. Nu e soare, dar e bine, Și pe râu e numai fum. Vântu-i liniștit acum, Dar năvalnic vuiet vine De pe drum. Sunt copii. Cu multe sănii, De pe coastă vin țipând Și se-mping și sar râzând; Prin zăpadă fac mătănii; Vrând-nevrând. Gură fac ca roata morii; Și de-a valma se pornesc, Cum prin gard se gâlcevesc Vrăbii gureșe, când norii Ploi vestesc. Cei mai mari acum, din sfadă, Stau pe-ncăierate puși; Cei mai mici, de foame-aduși, Se scâncesc și plâng grămadă Pe la uși. Colo-n colț acum răsare Un copil, al nu știu cui, Largi de-un cot sunt pașii lui, Iar el mic, căci pe cărare Parcă nu-i. Haina-i măturând pământul Și-o târăște-abia, abia: Cinci ca el încap în ea, Să mai bată, soro, vântul Dac-o vrea! El e sol precum se vede, Mă-sa l- ...

 

Heinrich Heine - Furtuna (Heine)

Heinrich Heine - Furtuna (Heine) Furtuna de Heinrich Heine Traducere de Ștefan Octavian Iosif Publicată prima oară în Convorbiri literare , 15 iunie 1900 Turbează furtuna, Dă bice gloatei de valuri, Și ele, spumegînd de mînie-n răscoală, Se-ncalecă-n goană, urnind și-mbrîncind Munți albi și mișcători de apă: Micuța navă-i suie Cu trudnică pripă, Ci fără de veste-alunecă În negre prăpăstii căscate... O, mare !... Mama Frumuseții, Din spumă de val răsărite ! Străbuna Amorului ! Aibi îndurare ! Ah, iată ! alba ta rîndunea Din aripi fîlfîie fantastic, Setoasă de pradă, Și-adulmecă inima mea ce răsună De slava zeiței din tine născută; Adulmecă inima mea, jucăria, Nepotului tău zburdalnic ! De-a surda implor ! Dispare strigarea-mi în larma furtunii Și-n tumultul de vînturi ! Uraganul se sparge-n gigantic delir De sunete oarbe ! Eu însă prind lămurit în auz O dulce-aiurire de harfă; Un cîntec mă cheamă răzbind sălbatec, Nespus de duios, dureros de nespus, Și glasul acesta-l cunosc... Departe, pe țărmul stîncoasei Scoții Se-nalță turnul castelului sur Dasupra năprasnicei mări; Acolo, subt arcul înaltei ferești, Veghează o mîndră femeie bolnavă — Ca umbra ușoară, ca marmura albă, — Ea cîntă din harfă și ...

 

Horațiu - Către Mercur

Horaţiu - Către Mercur Către Mercur de Horațiu , traducere de Mihai Eminescu Ode, III, 11 O, Mercur, a cărui poveți deprins-au Amphion, urnind după cântecu-i pietre, Și tu liră, care-n cald avânt din șapte                       Coarde suna-vei Templelor, ospețelor mari amică ­ Nu c-altădată, fără de grai ­ o, spune-mi Cântul, cărui nenduplecata Lyde-i                       Plece urechea. Ea ca mânza tretină-n câmp se joacă, S-o atingi chiar nengăduind. Nu știe Rostul nunții; crudă rămâne pentru-a                       Soțului patemi. Tigri după tine se iau și codri, Râul care fuge spumând opri-l-ai, Alintându-l, fere-ndărăt portarul                       Orcului groaznic, Cerber ce cu sute de șerpi în creștet Ca ș-al furiilor, esalează ciumă Pe când spume fac și venin tustrele                       Limbile gurii. Chiar Ixion, Tytios chiar în silă Au zâmbit, deșartă rămas-au urna, A lui Danau fiici auzind cântarea-ți                       Fermecătoare. Lyde-ascultă crimele-acelor fiice, Căci pedeapsa lor e să umple vasul, Ce de-a pururi fără de fund se scurge ­                       Soarta-ndelungă Urmărește crimele mari în iad chiar: Căci păcat mai nelegiuit putea-s-ar Decât moarte soților lor cu aspru                        ...

 

Mihai Eminescu - În căutarea Șeherazadei

Mihai Eminescu - În căutarea Şeherazadei În căutarea Șeherazadei de Mihai Eminescu În mări de nord, în hale lungi și sure M-am coborât și am ciocnit cu zeii, Atârnând arfa-n vecinica pădure. M-am îndulcit cu patima femeii, În stele i-am topit aurul din plete, În poale-am scuturat piatra cameii, Din ochi i-am sărutat priviri șirete, De umeri rezemat am râs cu dânsa Ș-am potolit din gură-i lunga sete De-amor. Apoi m-am dus ­ ea plâns-a. Mi-a deschis marea porțile-i albastre Și Nordul frig durerea-mi caldă stins-a. M-am dus spre Sud ­ und-insule ca glastre Gigantici se ridic din sfânta mare, C-oștiri de flori, semănături de astre. Și și-a îmflat eterna mea cântare Aripele de pară-n cer pornite, Pân-am pierdut pământu-n depărtare, De unde-albastre scândure-s urnite. De gânduri negre-i grea antica-mi navă: Nu știu pe vane căi-s ori menite? Viața mea-i ca lanul de otavă: E șeasă făr-adânc și înălțime. Vulcanul mort și-a stins eterna lavă. Dar ah, ce văd? E ...

 

Mihai Eminescu - Către Mercur

Mihai Eminescu - Către Mercur Către Mercur de Horațiu , traducere de Mihai Eminescu Ode, III, 11 O, Mercur, a cărui poveți deprins-au Amphion, urnind după cântecu-i pietre, Și tu liră, care-n cald avânt din șapte                       Coarde suna-vei Templelor, ospețelor mari amică ­ Nu c-altădată, fără de grai ­ o, spune-mi Cântul, cărui nenduplecata Lyde-i                       Plece urechea. Ea ca mânza tretină-n câmp se joacă, S-o atingi chiar nengăduind. Nu știe Rostul nunții; crudă rămâne pentru-a                       Soțului patemi. Tigri după tine se iau și codri, Râul care fuge spumând opri-l-ai, Alintându-l, fere-ndărăt portarul                       Orcului groaznic, Cerber ce cu sute de șerpi în creștet Ca ș-al furiilor, esalează ciumă Pe când spume fac și venin tustrele                       Limbile gurii. Chiar Ixion, Tytios chiar în silă Au zâmbit, deșartă rămas-au urna, A lui Danau fiici auzind cântarea-ți                       Fermecătoare. Lyde-ascultă crimele-acelor fiice, Căci pedeapsa lor e să umple vasul, Ce de-a pururi fără de fund se scurge ­                       Soarta-ndelungă Urmărește crimele mari în iad chiar: Căci păcat mai nelegiuit putea-s-ar Decât moarte soților lor cu ...

 

Mihai Eminescu - Către Mercur (Horațiu)

Mihai Eminescu - Către Mercur (Horaţiu) Către Mercur de Horațiu , traducere de Mihai Eminescu Ode, III, 11 O, Mercur, a cărui poveți deprins-au Amphion, urnind după cântecu-i pietre, Și tu liră, care-n cald avânt din șapte                       Coarde suna-vei Templelor, ospețelor mari amică ­ Nu c-altădată, fără de grai ­ o, spune-mi Cântul, cărui nenduplecata Lyde-i                       Plece urechea. Ea ca mânza tretină-n câmp se joacă, S-o atingi chiar nengăduind. Nu știe Rostul nunții; crudă rămâne pentru-a                       Soțului patemi. Tigri după tine se iau și codri, Râul care fuge spumând opri-l-ai, Alintându-l, fere-ndărăt portarul                       Orcului groaznic, Cerber ce cu sute de șerpi în creștet Ca ș-al furiilor, esalează ciumă Pe când spume fac și venin tustrele                       Limbile gurii. Chiar Ixion, Tytios chiar în silă Au zâmbit, deșartă rămas-au urna, A lui Danau fiici auzind cântarea-ți                       Fermecătoare. Lyde-ascultă crimele-acelor fiice, Căci pedeapsa lor e să umple vasul, Ce de-a pururi fără de fund se scurge ­                       Soarta-ndelungă Urmărește crimele mari în iad chiar: Căci păcat mai nelegiuit putea-s-ar Decât moarte soților lor ...

 

Mihai Eminescu - Coborârea apelor

Mihai Eminescu - Coborârea apelor Coborârea apelor de Mihai Eminescu Din munți bătrâni și din păduri mărețe Se nasc izvoare, ropotind se plimbă, Deprind pe rând oceanica lor limbă Și sunt în codri pustnici cântărețe. Spărgând prin stânce albia lor strâmbă, Se legăn line și fac valuri crețe. În drumul lor ia firea mii de fețe ­ Aceleași sunt, deși mereu se schimbă. Dar cu adâncul apei s-adâncește În glasul lor a sunetului scară. Devine tristă ­ rânduri-rânduri crește, Pân- ce urnindu-se în marea-amară ­ Ca fluviu mândru, ce-ostenit mugește ­ Al tinereței dulce glas demult

 

Mihai Eminescu - Izvor și râu

Mihai Eminescu - Izvor şi râu Izvor și râu de Mihai Eminescu Născute-abia izvoare stau de sfadă Deprind copile oceanica lor limbă Și trec spărgându-și albia lor strâmbă Prin lunci mulțime și prin stânci grămadă. Din munte-aleargă și la șes se plimbă Colo-n cuibar de ape fug să cadă, Colo cu șir de valuri fac paradă, Aceleași sunt deși mereu se schimbă. Cu adâncimea apei s-adâncește Din glasul lor a sunetului scară Devine tristă, rânduri-rânduri crește. Pân- ce urnindu-se în marea-amară Un fluviu mândru ce-ostenit mugește Trecutul glas cu totul și-l

 

Saadi - Sfat în pustie

Saadi - Sfat în pustie Sfat în pustie de Ștefan Octavian Iosif Publicată în Albina , 24 octombrie 1904 După Saadi Dormeam odată în pustiul mare, Furat de visul unei nopți senine, Dar călăuzul de cămile vine, Mă scutură din somn, și-mi strigă tare: "Sus și la drum ! gătește-te degrabă, Că vremea trece, vremea nu te-ntreabă, Și ceasul de pornire bate-acum !... Ori poate vrei să mori răzleț pe drum? Hei, sunt trudit și eu, și de-ar fi chip Aș mai dormi măcar și eu oleacă, Dar caravana pleacă, Și vai, — o mare largă de nisip — Pustiul fără de hotar se pierde Și ce departe este oaza verde !" Tu care dormi cu zîmbetul pe buze Și nu asculți de glasuri călăuze, Trezește-te, fii gata de plecare, Că, uite, se urnește caravana... Auzi departe, mai departe-n zare Ce veselă răsună darabana ! Și-acela care cel dintîi pornește Și nu se lasă îmbiat, firește Că și ajunge cel dintîi la țel... De-aceea zic: e fericit acel Ce și-a urcat desagii în spinare C-un ceas chiar mai-nainte de plecare, Căci ce folos că tresărim în vis Cînd mîna morții ochii ...

 

William Shakespeare - Romeo și Julieta

... scoată din țâțâni. SAMSON                                                           O javră din casa Montague mă scoate din țâțâni. GREGORIO                                                           A scoate din țâțâni se cheamă a urni din loc; dar viteazul stă locu-                                                     lui. De aceea, pesemne, când tu ești scos din țâțâni, nimeni nu se mai                                                     poate ține de tine. SAMSON ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Icoane din Carpați

Ştefan Octavian Iosif - Icoane din Carpaţi Icoane din Carpați de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII 9 IX 10 X 11 XI 12 XII I Un șuier lung — gem osii ferecate — Un strigăt viu — nebun de libertate ! Pe roți uruitoare Vagoanele urnite Alunecă ușoare Mai iute, mai grăbite, — Dar inima-mi nebună Mai iute-ar vrea să meargă Și bate-n piept, să-l spargă, Să zboare-n lumea largă De-atîta voie bună! Griji amărîte, zbuciumări deșarte, Vă las de-acum ! Vă las cu bine ! La o parte ! Voi n-aveți ce-mi căta la drum ! Pieriți, întunecate duhuri ! Sunt liber ca ciocîrlia-n văzduhuri ! Îmi flutură părul în vînt, Și cînt, — Mă cheamă-n zare munții, munții mei ! Ce dor, ce dor adînc mi-era de ei! Ce dor i-a fost poetului De freamătul brădetului, De murmurul izvorului, De fluierul păstorului, De glasul păsărelelor Și de vecinul stelelor — De vîrful Caraimanului, Ce dor, ce dor i-a fost sărmanului !... II Stă Caraimanul 'nnegurat, Moșneag în veci cu fruntea ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>