Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru SPECULA��IE

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 13 pentru SPECULA��IE.

Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul II

Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul II â†�â†� Volumul I Donna Alba de Gib Mihăescu (Volumul II) Stăm acum la gura sobei mângâiați de căldura celui dintâi foc din anul acesta; afară ține de câteva zile o ploaie măruntă, deasă și rece de toamnă, iar orașul tot e strâns zdravăn într-o imensă manta cenușie-roșiatică. Burlanele turuie vârtos, aci de-a dreptul sub acoperiș, și asta îmi mărește gustul de ascultare al [sic] scrisorilor donnei Alba (căreia de-acum înainte îi voi spune numai astfel, pe italienește; în spaniolă cuvântul scris "dona" se pronunță "donia", or mie îmi place s-o chem așa cum răsună în italienește, adică întocmai cum se scrie: donna, donna Alba). De bună seamă că același țuruit a dat îndemn și ghes și-acum dă necontenit avânt prințului să-mi facă această divină lectură. Eu o ascult cu religiozitate, dar din când în când casc, sau îl întrerup cu vreo amintire, care n-are nici în clin, nici în mânecă nici cu sensul frazelor citite, nici cu reflecțiile sau informările complimentare pe care prințul mi le dă asupra lor; ba îl întrerup câteodată cu vreuna boacănă de tot, astfel că ...

 

Nicolae Filimon - Il barbiere di Sevilla. Melodramă comică în două acte

... să se folosească de dînsele, căci altfel el era cel mai puțin onest dintre colegii săi. Lui dar îi surîse fortuna de a specula pe Rossini, căci numai din operile Elisabeta, regina Engliterii și Ricardo è Zoraide speculantul nostru își umplu scrinul cu țechini napolitani; dar fortuna e cam ...

 

Alexandru Dimitrie Xenopol - Naționalism și antisemitism

... Noi credem că ar trebuÄ› naturalizați mai ales acei Evrei cari au însușiri intelectuale și se îndepărtează de îndeletnicirea favorită a acestui neam: specula banului, iar condiția de căpetenie ar trebuÄ› să fie cunoașterea desăvârșită a graiului românesc. Înlăturarea sau cel puțin împuținarea Evreilor cari nu ar ...

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra criticii metafizice și celei științifice

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra criticii metafizice şi celei ştiinţifice Asupra criticii metafizice și celei științifice de Constantin Dobrogeanu-Gherea Răspuns dlui Bogdan Ich errinnere hier meine Leser, dass diese Blätter nichts weniger als ein System enthalten sollen. Ich bin also nicht verpflichtet alle die Schwierigkeiten aufzulösen, die ich mache. Meine Gedanken mögen sich weniger zu verbinden, ja wohl gar sich zu wiedersprechen scheinen; wenn es denn nur Gedanken sind, bei welchen sie Stoff finden, selbst zu denken. Hier will ich nichts als fermenta cognitionis ausstreuen. LESSING ( Hamburgische Dramaturgie , 296) Aici trebuie să aduc aminte cititorilor mei că aceste pagini nu conțin nicidecum un sistem. Deci eu nu sunt obligat să lămuresc toate greutățile ce arăt. Gândurile mele pot să nu se lege, ba pot chiar părea contrazicătoare; numai să fie gânduri care vă vor da prilej să gândiți și d-voastră. Aici voi numai să răspândesc fermenta cognitionis. [1] LESSING ( Dramaturgia Hamburgică , 296) Una din cele mai întrebuințate forme ale scrierii e desigur forma polemicii. Polemica e și foarte necesară și foarte folositoare. Că din ciocnirea ideilor iese scânteia adevărului, nu e un cuvânt deșert, ci un mare adevăr. Forma polemicii e una din cele mai ...

 

Vasile Alecsandri - Constantin Negruzzi (Alecsandri)

Vasile Alecsandri - Constantin Negruzzi (Alecsandri) Constantin Negruzzi. Introducere la scrierile lui de Vasile Alecsandri Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 Note I Pentru a judeca și a prețui meritul unui autor, trebuie a cunoaște bine timpul în care el a scris, gradul de cultură a limbii în care el a fost îndemnat a scrie și dificultățile de tot soiul, prin care geniul său și-a făcut drum pentru ca să iasă la lumină. Să vedem dar în ce epocă C. Negruzzi a creat pe Aprodul Purice și pe Alexandru Lăpușneanu, acest cap d-operă de stil energic și de pictură dramatică, în ce epocă el a tradus cu atâta măiestrie Baladele lui V. Hugo și a compus acea colecție de Păcate ale tinereților, ce sunt de natură a pune pe C. Negruzzi în pleiada de frunte a literaților români. A sosi pe lume într-o țară liberă și civilizată este o mare favoare a soartei; a găsi în acea țară o ...

 

Ion Luca Caragiale - Cronici teatrale

Ion Luca Caragiale - Cronici teatrale Cronici teatrale de Ion Luca Caragiale Cuprins 1 Cronica teatrală [1] 2 Cronica teatrală [I] [2] 3 Cronica teatrală [II] [3] 4 Note Cronica teatrală [1] Teatrul Național a intrat cu stagiunea aceasta într-o eră de adevărat progres. Din toate punctele de vedere, această instituție a luat acuma un avânt îmbucurător, care ar fi de dorit să meargă tot înainte. Producțiile nouă ale stagiunii (Copila din flori, Hamlet, Scrisoarea pierdută, Boccacio și, în sfârșit, cea mai importantă dintre toate, Ovidiu al eminentului nostru poet d. V. Alecsandri) au fost în genere bine interpretate, și, potrivit mijloacelor încă neîndestulătoare ale teatrului nostru, bine puse în scenă. Precum se vede, lipsa relativă de mijloace provine în parte și din mărginirea activității Societății dramatice la numai trei reprezentațiuni pe săptămână, și aceasta tocmai în lunile de iarnă. Un teatru așa de mare, cu atâta personal artistic, cu un aparat de scenă și de administrație atât de numeros, nu poate face bune afaceri și prin urmare nu poate nici artisticește progresa într-un chip normal — fiindcă mai ales în teatru cestiunea artistică este strâns legată de cea finanțiară — pe câtă vreme ...

 

Ioan Slavici - Semitismul (1908)

Ioan Slavici - Semitismul (1908) Barbaria modernă de Ioan Slavici “Semitismul (I),â€� Tribuna, XII (1908), Nr. 131 (14/27 Iunie), pp. 1-2. “Semitismul (II),â€� Tribuna, XII (1908), Nr. 132 (15/28 Iunie), pp. 1-2. “Semitismul (III),â€� Tribuna, XII (1908), Nr. 133 (17/30 Iunie), p. 1. “Semitismul (IV),â€� Tribuna, XII (1908), Nr. 133 (18 Iunie/ 1 Iulie), pp. 1-2. “Semitismul (V),â€� Tribuna, XII (1908), Nr. 133 (19 Iunie/ 2 Iulie), pp. 1-2. Cuprins 1 Semitismul I 2 Semitismul II 3 Semitismul III 4 Semitismul IV 5 Semitismul V Semitismul I Pela mijlocul secolului al optălea înainte de Christos, când s'a intemeiat Roma, în partea apuseană a lumii vechi stăpânitori ai popoarelor și purtători ai culturii erau semiții. Mezopotamia și Iranul se aflau sub stăpânirea asirienilor, dela care pomește gândul stăpânirii universale și care în timpul primilor regi ai Romei cuceresc Siria și în urmă și Egipetul. Tot atunci fenicienii exploatează ca neguțători toate țerile de dimprejurul Mării Mediterane prin numeroasele colonii, pe care le au pe toate coastele și prin toate insulele, și se încheagă puterea Cartaginei, care încurând străbate în ...

 

Vasile Alecsandri - Iorgu de la Sadagura

Vasile Alecsandri - Iorgu de la Sadagura Iorgu de la Sadagura sau Nepotu-i salba dracului de Vasile Alecsandri Comedie în trei acte Cuprins 1 PERSONAJELE 2 ACTUL I 2.1 SCENA I 2.2 SCENA II 2.3 SCENA III 2.4 SCENA IV 2.5 SCENA V 2.6 SCENA VI 2.7 SCENA VII 2.8 SCENA VIII 2.9 SCENA IX 2.10 SCENA X 2.11 SCENA XI 3 ACTUL II 3.1 SCENA I 3.2 SCENA II 3.3 SCENA III 3.4 SCENA IV 3.5 SCENA V 3.6 SCENA VI 3.7 SCENA VII 3.8 SCENA VIII 3.9 SCENA IX 3.10 SCENA X 3.11 SCENA XI 3.12 SCENA XII 3.13 SCENA XIII 4 ACTUL III 4.1 SCENA I 4.2 SCENA II 4.3 SCENA III 4.4 SCENA IV 4.5 SCENA V 4.6 SCENA VI 4.7 SCENA VII 4.8 SCENA VIII 4.9 SCENA IX 4.10 SCENA X PERSONAJELE PITARUL ENACHI DAMIAN IORGU, nepotul lui Damian SULGERUL GÂNGU COMISUL AGAMEMNON KIULAFOGLU ZOIȚA, femeia lui Kiulafoglu GAHIȚA ROSMARINOVICI Baron von KLEINE SCHWABE IȚIC, zaraf UN PRIETEN IFTIMI, fecior ...

 

Vasile Alecsandri - Despot Vodă

Vasile Alecsandri - Despot Vodă Despot-Vodă de Vasile Alecsandri Legendă istorică în versuri - 5 acturi și 2 tablouri Cuprins 1 PERSONAJELE 2 ACTUL I 2.1 SCENA I 2.2 SCENA II 2.3 SCENA III 2.4 SCENA IV 2.5 SCENA V 2.6 SCENA VI 3 ACTUL I - TABLOUL II 3.1 SCENA I 3.2 SCENA II 3.3 SCENA III 3.4 SCENA IV 3.5 SCENA V 3.6 SCENA VI 3.7 SCENA VII 3.8 SCENA VIII 3.9 SCENA IX 4 ACTUL II 4.1 SCENA I 4.2 SCENA II 4.3 SCENA III 4.4 SCENA IV 4.5 SCENA V 4.6 SCENA VI 4.7 SCENA VII 4.8 SCENA VIII 4.9 SCENA IX 4.10 SCENA X 4.11 SCENA XI 5 ACTUL II - TABLOUL II 5.1 SCENA I 5.2 SCENA II 6 ACTUL III 6.1 SCENA I 6.2 SCENA II 6.3 SCENA III 6.4 SCENA IV 6.5 SCENA V 6.6 SCENA VI 6.7 SCENA VII 6.8 SCENA VIII 7 ACTUL IV 7.1 SCENA I 7.2 SCENA II 7.3 SCENA III ...

 

Nicolae Filimon - Mateo Cipriani

... esplicările ce-mi dete asupra unor plante și altor particularități ale grădinii, mă încredințai că avea inimă acel călugăr; mă pusei, dar, a specula asupra nevinovățiii lui și începui astfel: — Sunt prea încîntat, omule al lui Dumnezeu, de felul vieții monahicești; departe de valurile lumei, adăpostiți sub scutul ...

 

Nicolae Paulescu - Spitalul, Coranul, Talmudul, Kahalul și Francmasoneria

Nicolae Paulescu - Spitalul, Coranul, Talmudul, Kahalul şi Francmasoneria Spitalul, Coranul, Talmudul, Cahalul și Francmasoneria de Nicolae Paulescu publicată în 1913 Cuprins 1 SPITALUL [1] 1.1 I. Ce este un medic? 1.2 II Dar, ce este un bolnav? 1.3 III Ce este un spital? 1.4 Dar ce este Caritatea? 1.5 LEGISLAȚII RELIGIOASE 2 CORANUL 2.1 I. - Patima de proprietate 2.2 II. - Patima de dominație 2.3 III. - Legea iubirii 3 TALMUDUL 3.1 I. - Patima de proprietate 3.1.1 1. - Cămătăria 3.1.2 2. - Frauda 3.1.3 3. - Jurământul fals 3.2 II - Patima de dominație 3.3 III - Legea iubirii 3.4 Omorurile rituale 4 CAHALUL 4.1 ORGANIZAȚIA STATULUI JIDOVESC 4.1.1 A) CAHALUL ELEMENTAR 4.1.1.1 I. - Școlile talmudice 4.1.1.2 II. – Proprietate 4.1.1.3 III. – Dominație 4.1.2 B) CAHALELE SUPERIOARE 4.1.3 EFECTELE CAHALELOR TALMUDICE 4.1.3.1 AUSTRO-UNGARIA 4.1.3.2 BUCOVINA 4.1.3.3 GALIȚIA 4.1.3.4 UNGARIA 4.1.3.5 AUSTRIA 4.1.3.6 FRANȚA 4.1.3.7 ALGERIA 4. ...

 

   Următoarele >>>