Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru SCĂLDA

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 154 pentru SCĂLDA.

Cincinat Pavelescu - Cadavrul

Cincinat Pavelescu - Cadavrul Cadavrul de Cincinat Pavelescu (Rondel) Cadavrul zace-ntins în pat, Scăldat de-o tristă atmosferă, Căci, fermecat de altă sferă, Divinul suflet a zburat. Și ce-a fost cuget a-ncetat Să mai urzească vreo himeră. Cadavrul zace-ntins în pat Scăldat de-o tristă atmosferă. Hidos, verzui, desfigurat, Din voluptatea efemeră Ce-l parfumase ca o seră, El azi nimic n-a mai păstrat... Cadavrul zace-ntins în

 

Constantin Negruzzi - Uriașul Daciei

Constantin Negruzzi - Uriaşul Daciei Uriașul Daciei de Constantin Negruzzi Eu sunt născut, ostașe, în Dacia mănoasă. Unde odinioară moșii mei lăcuia, Ei nu mai sunt acuma! numai ale lor oasă. Și naltele morminte să mai văd înc-în ea! Acolo eu lumina văzui întâia dată. Cum m-am născut, îndată tatăl meu m-a luat În vânoasele-i brațe, și la marea înghețată M-a dus de m-a scăldat. Tatăl meu p-acea vreme era vârtos și tare, Slăbi însă acuma, căci a îmbătrânit Și desrădăcinează cu anevoie mare Stejarul ca să-l facă un băț de sprijinit. Eu acum îi țiu locul, eu am armele sale, Baltagul lui cel mare, arcul cel ostășesc; Eu, care stând pe munte, picioarele pe vale Îmi pui de m-odihnesc. Când eram copilandru, mergeam adeseori P-a Carpaților vârfuri, pe Pion mă suiam, Capul meu ca un munte, îmi făcea drum prin nori Și cu a mea suflare fulgerile stingeam. Atuncea iubeam foarte să merg la vânătoare, Ursu-n brațele mele, înădușit murea; Prindeam în fugă cerbii, ciutele, căprioare Asta mă mulțămea. Și apoi în deseară mă răcoream în ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Cahul

Dimitrie Bolintineanu - Cahul Cahul de Dimitrie Bolintineanu Stelele de aur prin eter luceau. Turcii și moldavii printre flori dormeau. Ionașcu trece noaptea în veghere; Își adapă dulce sufletu-n durere, Apoi zice-n sine: ,,Slabe muritor! Nu-i destul că soarta te-a supus la dor, Pentru ce chiar însuți îți urzești în lume Altă suferință care te supune? Viața și mărirea, fericiri lumești, Vine-o zi în care tu le părăsești, Iar a ta țărână viermilor e dată Cât de dalbă fie fala ce te-mbată!" Cheamă capii oștii și-astfel le-a vorbit — ,,Voi, cozaci ce-n lupte dalbe m-ați servit! Voi, feciori din țară ce, venind în lume, V-au scăldat cu lacrimi ale voastre mume, A sosit momentul jugul să zdrobim... Sau prin mândra moarte să ne nemurim! Puțin timp în lume un erou trăiește, Dar în scurta viață secoli viețuiește! Căci de dulce fală trece cununat Și, murind, în urmă-i nu va fi uitat. Cel dintâi muri-voi pentru-al țării bine! Cel dintâi lovi-voi cu-a mea călărime!" Zice. Dar sub cortu-i iată a părut Doamna ...

 

Mihai Eminescu - Ah, cerut-am de la zodii

Mihai Eminescu - Ah, cerut-am de la zodii Ah, cerut-am de la zodii de Mihai Eminescu Ah, cerut-am de la zodii, De l-al sorții mele faur, Dulcii sânului tău rodii Ș-al tău cap scăldat în aur. Ș-ale tale mâni de ceară, Fruntea-mi rece să dezmierzi, Fața albă-n părul galbăn Și îndărătnici ochii verzi. Ș-astăzi tu debunăvoie Fericită-n brațe cazi-mi; Capul tău scăldat în aur De-al meu umăr tu îl razimi. Astăzi tu de bună voie Îmi întinzi dulcea ta gură: Soartea mi le-a dat pe toate Cu asupra de

 

Ștefan Octavian Iosif - La o ciocîrlie

Ştefan Octavian Iosif - La o ciocîrlie La o ciocîrlie de Ștefan Octavian Iosif Publicată în Convorbiri literare , an. XXXIV, nr. 5, 15 mai 1900. După Shelley Salut, zeiță a cîntării ! Căci pasere nu poți să fii Tu, care, plină de simțire Prin viersu-ți măiestrit din fire, Reverși din bolțile tăriei așa voioase melodii. Întocmai unui nor de pară mai sus și tot mai sus te-avînți: Și-n adîncimile albastre Răsuni dasupra lumei noastre, Și tot cîntînd te urci într-una, precum urcînd într-una cînți. În slava soarelui ce-apune scăldat în valuri aurii, Te legeni tu, fermecătoare, Bătînd cu drag din aripioare, Asemeni unei ideale, nețărmurite bucurii. Plutind prin purpura-nserării, te pierzi și nu te mai zărim ; Cum piere steaua cînd o-nghite Lumina zilei strălucite, Dar eu ți-aud, ca și-nainte, recitativul tău sublim ; Precum în amijit de ziuă luceafărul ne-apare șters. Și-ndepărtata-i scânteiere. Deși se stinge din vedere, Ne urmărește mai departe, urmîndu-și calea-n univers, Tot astfel cântecele tale triumfă pe pămînt și-n cer, Precum din norul ce-o ascunde, Lumina lunei blînd pătrunde Și-nseninează firmamentul în noaptea plină de mister. Cu ce- ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Un imn francez lui Eminescu

Ştefan Octavian Iosif - Un imn francez lui Eminescu Cunosc povestea tristă și scurtă-a vieții tale Și scârba ta născută din vanele plăceri, Și lumea ta de visuri, dorințe și dureri... Năluca urmărită de tine-n veci pe cale. Și am citit o parte din opera-ți măiastră; Sub biciul suferinței umane te zăresc Trist, implorând în graiul tău dulce românesc Pe amor, pe tiranul divin din lumea noastră. Dar mai presus citit-am poemul tău romantic, Bogat în idealuri și falnice avânturi Ce-o să-ți rodească neamul, vrăjit de-acele cânturi, În care se trezește al Romei geniu antic. Și mi-am adus aminte atunci că-n voi renaște Același sânge nobil al rasei vechi latine, Și-n ciuda depărtării, m-apropie de tine, Și m-a cuprins mândria că te-am putut cunoaște! De-atunci și munca-ți sfântă cu dragoste-o aleg. Ci, de n-am fi vlăstare aceleiași tulpine, Te-aș fi-nțeles eu totuși, citindu-te pe tine: Poeții mari sunt domnii pământului întreg! Așa toți cei ce-odată simțit-au cu putere Delirul deznădejdii, cel plin de-amar și jale Vor plânge la accentul sublim al lirei tale, ...

 

Ștefan Petică - Cântec uitat

Ştefan Petică - Cântec uitat Cântec uitat de Ștefan Petică 1900   ...Și coardele vorbiră prelung și trist. Eu n-aș fi voit să le ascult, căci știam bine amara durere care zăcea în glasul lor, dar ele suspinară așa de rugător și notele se tânguiau așa de sfâșietor, încât am rămas pe loc, ca și când mi-ar fi fost ochii prinși de  ademenirea ucigătoare a unei prăpăstii. Iar coardele vorbiră prelung și trist. O notă stângace sălta tremurând ca o umbră ce se mișcă fantastică într-o alee umbrită de tei negri în noapte. Noapte de vară! Cărarea se desfăcea albă și prăfuită ca un pod de argint peste pământul adormit. Copacii stăteau nemișcați ca niște copaci fermecați de poveste veche și luna părea prinsă pe imensa boltă albastră. Câmpul se întindea ca un strat de flori albe, și în toată această magie strălucită și ciudată a nopței numai umbrele negre ale teilor își lăsau dulcele lor mister ca un vis duios peste o serbare veselă. Și coardele spuseră prelung și trist povestea înainte. O notă ușoară sălta zglobie ca o rază de lună furișată prin frunzișul des al ramurilor. Ramuri întinse peste un drum ...

 

Ștefan Petică - XI (Serbare sgomotoasă)

Ştefan Petică - XI (Serbare sgomotoasă) Serbare sgomotoasă de Ștefan Petică   Serbare sgomotoasă Ca-n bâlci. Decor banal; O boltă luminoasă Scăldată-n aur pal. Pe culmea azurie Chiar soarele de-aramă Se pare-o jucărie De proastă melodramă. Mulțimea îmbătată De pulbere și soare Întoarce-nfierbântată Un danț nebun pe care Îl farmecă orgia Din surle, din țimbale, Din nai și măestria Din cornuri triumfale; O muzică ciudată Ce-nalță orgolioasă Spre bolta-nflăcărată Prostia glorioasă. Mulțimea se aprinde Și râde, strigă, -njură. Paiața se desprinde Din gloată. O figură Ciudată: meseria I-a pus pe buze-un rânjet Pe care sărăcia Mereu îl schimbă-n scâncet. În ochi îi arde para Durerei care crește. Ar plânge; dar ocara Mulțimei ‘l-ngrozește Ce, crudă, îmbuibată Vrea glume, joc, plăcere. Paiața întristată Privește cu durere. O lacrimă îi pică Încet și el tresare Și mândru își ridică Privirea sfidătoare Spre cer iar a sa minte Orgoliul străbate; El trece înainte Cu brațe încleștate. Zâmbind din înălțime, Decât robit durerei, Să ceară la mulțime Pomana-

 

Alexandru Macedonski - Calul arabului

Alexandru Macedonski - Calul arabului Calul arabului de Alexandru Macedonski Arabul căzuse în aspră robie, Mușchioasele-i brațe legate era... El n-o să-și mai vadă nici cort, nici soție, Nici larga pustie Ce-n veci treiera! Și turcii-l vor duce cu dânșii-n cetate, Și sclav ca să fie va fi destinat, Și până ce-n pieptu-i un suflet va bate, De-un dor ce abate Va fi dominat! Iar calul său falnic, ușoară nălucă, Ce-n fugă se-ntrece cu paserea-n zbor, Și ce, la săgeată, — nainte apucă, — În dar o să-l ducă Sultanului lor! L-această gândire, de lacrimi pâraie Revarsă-a lor undă pe negru-i obraz!... Toți dorm; numai luna plutește bălaie, Scăldată-n văpaie Pe-un nor de atlaz! Lumina-l ajută și calu-și zărește, Dar trist, la o parte, ședea priponit, Cu ochiul său negru părea că-i vorbește, Părea că-l jelește În dor adâncit! Arabul atuncea, pătruns de simțire, Pe brânci se târăște s-ajungă la el; Mișcat de-o înaltă și dulce gândire, Spre-a lui mântuire Lucrează cu zel! Cu dinții apucă priponul cel tare, Îl mușcă, ...

 

Alexandru Macedonski - La harpă

Alexandru Macedonski - La harpă La harpă de Alexandru Macedonski Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII 9 IX 10 X 11 XI 12 XII 13 XIII I Precum în gol un sunet nu dă nici o vibrare, Astfel și de pe harpă zburând a mea cântare Nu poate-n acest secol să afle un ecou; Dar tu, de tainici versuri, o! harpă dezmierdată, Urmează-ți al tău cântec, căci dânsul în veci cată A fi pentru alți secoli melodios și nou! II Șoptească vântu-n frunze c-ajunge pentru tine, Agațe-se iedera de ziduri în ruine, Murmure valul mării c-un zgomotos tumult, Sau tremure pe crinuri mărgăritari de rouă Și trestia plăpândă mlădie-se în două,... Tovarășă iubită, ce trebuie mai mult? III A dimineții rază cu florile-i de aur Nu prețuiește oare mai mult ca un tezaur? Și vântul cel de seară cu freamătul său lin Nu este armonia din cornul nemuririi, Ce vine să vibreze ca vocea fericirii Oprind pe buze-un geamăt și-n suflet un suspin? IV A! Nouă nu ne pasă de inime- ...

 

Alexandru Macedonski - Neron

Alexandru Macedonski - Neron Neron de Alexandru Macedonski Privire-adâncă. Searbăd. Ca cioc de vultur, nasul; Sprâncene arcuite și trase cu compasul; O frunte largă; buze ca veșteji trandafiri; Pe ochi perdea de gene din pleoapele subțiri Ce lasă să străbată cum stau întredeschise O lume de concepții ș-o lume de abise. De lebădă-i e gâtul; de marmură-al său piept, Aci, de pe-o terasă, îl vezi semeț și drept Privind albastrul Tibru, panglică lucitoare, Pierdut cu mintea-n visuri, scăldat cu fruntea-n soare; Aci, molatec, leneș, apleacă, feminin, Grumazul său de fildeș pe toga sa de in. Neron!... Palatul, noaptea, răsună de orgie Precum răsună, ziua, orașul de urgie... Banchete, flori, Falerno și cântece de-amor Ciocnindu-se, adesea, cu țipete ce mor, Pornesc, peste tot locul, un haos fără nume -- Dar haosu-nsemnează o epocă, ș-o lume.     Neron!...      E Roma-n flăcări, în lacrimi și-n măcel, Căci Cezarul o știe mai rea și decât el; E vinu-n cupe de-aur și sângele pe scară; Desfrâu de vin-năuntru, desfrâu de sânge-afară... Dar astfel precum este: bizar și criminal, Neron e încercarea de-a fi

 

   Următoarele >>>