Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ROATĂ
Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 189 pentru ROATĂ.
George Coşbuc - Roata morii Roata morii de George Coșbuc Stăteam pe gânduri, eu și gloata. La roata morii ne uitam Și de-n zadar ne frământam, Că de-adevăr noi tot nu dam: De ce să-nvârte roata? —"Păi, nu-nțelegi tu românește? —Vezi scocul?"—"Văd."—"Și ce-i pe scoc?" —"E apă." —"Bun! Stă apa-n loc?" —"Ba vine." —"Ei, acum cioc-poc Și roata să-nvârtește!" Moraru-și scutură luleaua Râzând. Avea el azi ce-avea Căci alte-dăți când ne vedea În jurul morii ne făcea Primire cu nuiaua. Eram voioși că sta s-asculte Și ne spunea ce e, ce nu-i. Dar cum era puțin năprui Făcea ca din cioc-pocul lui Să nu-nțelegem multe. —"Da’ roata carului ce face? Se-nvârte?" —"Da." —"Ba cum, ehei! Se-nvîrte ea de capul ei?" —"Ba, când o-mpingi."—"Eu ce spusei? Se-nvârte-așa, și pace. Iar-roata ici... o-mpinge apa." Acum noi toți am hohotit. Morarul ăsta e smintit: Când vrea să doarmă pe-odihnit, El pat își face grapa! Că de-ar împinge-o, ea nebuna S-ar năpusti, ...
... Ion Creangă - Moş Ion Roată Moș Ion Roată (Anecdotă) de Ion Creangă Anecdotă tipărită prima oară în Albumul macedo-român , București, 1880; retipărită în Convorbiri literare , nr. 11, 1 febr. 1885 La 1857 ... bine și ce-i rău?... — Ba eu, drept să vă spun, cucoane, n-am înțeles! cică zise cu îndrăzneală unul dintre țărani, anume Ion Roată. Ș-apoi, chiar dacă ne-am pricepe și noi la câte ceva, cine se mai uită în gura noastră? Vorba ceea, cucoane: "Țăranul, când merge ... cucoane, cât se poate de bine, răspunseră mai toți. Dumnezeu să vă ajute la cele bune! — Ba eu tot nu, cucoane, răspunse moșul Ion Roată. — Dumnezeu să mă ierte, moș Ioane, dar dumneata, cum văd, ești cam greu de cap; ia haidem în grădină, să vă fac a ... în mijlocul țăranilor. — S-avem iertare, cucoane, n-om putea, că doar acolo-i greutate, nu șagă. — Ia cearcă și vezi. Moș Ion Roată se duce și vrea să ridice bolovanul, dar nu poate. — Ia du-te și dumneata, moș Vasile, și dumneata, bade Ilie, și dumneata, bade ...
Ion Creangă - Ioan Roată și Vodă Cuza
... Ion Creangă - Ioan Roată şi Vodă Cuza Ioan Roată și Vodă Cuza de Ion Creangă 1882 Între țăranii fruntași care au luat parte, împreună cu boierii, cu episcopii și cu mitropolitul țării la Divanul ... Moldova, în 1857, era și moș Ion Roată, om cinstit și cuviincios, cum sunt mai toți țăranii români de pretutindeni. Numai atâta, că moș Ion Roată, după câte văzuse și după câte pățise el în viața sa, nu prea punea temei pe vorbele boierești și avea gâdilici la limbă, adică spunea ... a plânge cu hohot și a-l ruga să-i citească hârtia. Vodă, fiind gata de plecare și văzând că hârtia lui moș Roată cuprinde multă polologhie, zise cu blândețe: — Spune, moș Ioane, din gură ce ai de spus, că mai bine am să înțeleg! Atunci moș Roată ... mine a fost cel mai scump lucru! Cuza-vodă a stat neclintit și s-a uitat țintă la moș Ion Roată, cât a vorbit el. Și când a isprăvit vorba, vodă i-a pus două fișicuri de napoleoni în mână ... ...
Dimitrie Anghel - Alaiul vechiturilor
Dimitrie Anghel - Alaiul vechiturilor Alaiul vechiturilor de Dimitrie Anghel Publicată în Scara , II, 520, 25 iunie 1911, p. 1—2. Regina Mab încă singură a rămas stăpînă pe spațiul infinit. În cărucioara primitivă, ea sfidează fără frică, întîlnind în calea ei păsările cu aripi de trestie și pînză, pe care le-a făcu omul în setea lui de libertate. Ea singură aleargă stăpînă pe vînturi, călătorește pe drumuri de nouri ce i se aștern, face popasuri pe poduri de senin, trece triumfală sub arcurile multicolore ale curcubeilor. Că o aripă frîntă de furtună a fîlfîit cu deznădejde undeva, în univers, și că o viață mai mult s-a stins, ei prea puțin îi pasă... Și un zbor întreg de aripi se avîntă cu toate acestea după ea, care ține recordul spațiului. Moartea nu-i decît un cuvînt van, căci e și ea o înălțare. Scăpați de greul lest al lutului, ne vom înălța cu toții și vom pluti ca și Mab, frumoasa regină, în sferile albastre. Fascinați de infinit ori de aurul care strălucește la capătul fiecărei etape, cei ce țin aripele merg fără să întoarne capul înapoi, să vadă dacă ...
... șir nesfîrșit de echipajuri cu cai frumoși în clinchet de alămuri, cu roțile strălucitoare, cu vizitiii în livrele bogate, se ivește și umple parcă platoul. Roată lîngă roată apoi se învecinează și rîsete clare încep să sune. Plecate peste marginea trăsurilor deschise, capete tinere se apropie și în bătaia evantaliurilor frumoasele zilei își ...
George Coșbuc - Cântecul fusului
George Coşbuc - Cântecul fusului Cântecul fusului de George Coșbuc Eu mi-am făcut un cântec Stând singură-n iatac Eu mi-am făcut un cântec, Și n-aș fi vrut să-l fac. Dar fusul e de vină Că se-nvârtea mereu, Și ce-mi cânta nainte Cântam pe urmă eu. De-atunci îl cânt întruna Că-mi vine-așa nevrând; De-aș face orice-aș face, Nu pot să-l scot din gând. Îl cânt torcând la vatră Și-l cânt mergând pe drum Și nu pricep ce-i asta, Și nu știu, biata, cum? Adese stând la cină Simt lacrimile des, Nu pot mânca de lacrimi Și trebuie să ies Afară-n vânt, afară, Că-mi arde capul tot, Și-ngrop în palme capul Și-mi cânt amarul tot. Am stat la roata morii, Și roata umblă des, Și roata morii cântă Cuvinte cu-nțeles. Ea cântă înainte; Cânt și eu după ea Moraru-și face cruce Privind în urma mea. Și-am mers pe malul apei, În valuri să-mi îngrop Și cântecul, și-amarul Dar a-nceput un plop Să cânte, și toți plopii Cântau duios în vânt, Și m-am trezit deodată ...
George Coșbuc - Fata morarului
... mi spună, În râs, ce nemernică sânt! Ce rea, ce nemernică sânt, Iar apele-mi strigă: Nebună! O, macină grâul mai bine Și-nvârte-te, roată, mereu! Că lumea se-nvârte cu mine, Și vreu, și eu nu știu ce vreu! Ba lasă, că știu eu ce vreu: Aș vrea să ...
... vuiet dă. Deodată tac apele, roata, ea stă: Când iese morarul, să-i caute de chip Dă-ncolo, dă-ncoace și află sub șlip Sub roată pe Vica zdrobită. Mai bine sub moară de hrană la pești! Tu n-ai citit cărți cu novele domnești, Tu n-ai învățat a ...
Ștefan Octavian Iosif - Imnul muncii
Ştefan Octavian Iosif - Imnul muncii Imnul muncii de Ștefan Octavian Iosif Acum începe munca cea spornică și saltă C-o grabă fericită dintr-o rotilă într-altă, E-o spornică-nfrățire de mii și mii de fire, Ca un acord armonic de încordate lire. E-o goană de bobine, de roți și transmisioane, Ce prind să se-nvârtească și-ncep să se hârjoane. Și vuie toată casa de-asurzitoarea larmă. Ici munți albi de zăpadă se zdrumică, se sfarmă, Pe roțile-nroșite ies norii albi de aburi; Viu apa clocotește și colcăie în jgheaburi; Urzeala străvezie pe suluri se destramă; Ici fără preget zboară suveica și recheamă Mereu tot alte fire ce se-ntrețes grăbite În unda înspumată a pânzei înălbite, Și fabrica răsună de sfântul glas al muncii, Al muncii ce hrănește și mamele, și
Alexandru Macedonski - Ospățul lui Pentaur
Alexandru Macedonski - Ospăţul lui Pentaur Ospățul lui Pentaur de Alexandru Macedonski Templul nalt ce e din piatră cu-ngrijire prelucrată În inscripții hieratici răspândite cu belșug Prin al soarelui praf de aur scânteiază și s-arată Uriaș prin înălțime, răpitor prin meșteșug. Pe sfințenia tihnită stâlpi de umbră priveghează, Pe când flăcări parcă urcă din nisipu-n zare-ntins; Uși de bronz întredeschise pe-adâncimi ce-nfricoșează Întunericu-l frământă cu năluci de aur stins. Sfinxi pe socluri de-alabastru așezați pe două rânduri, De la scara care duce pe platforma de porfir, Roși de vânturi, arși de soare, dar senini de orice gânduri, S-odihnesc cu moliciune printre flori de trandafir. Dar în sala hipostilă, împrejurul unei mese, Pentaur, poet și preot, stă cu oaspeți numeroși, Cupe de-onix se ridică, daruri scumpe, lui trimese De Ramses și de curtenii cei avuți și generoși. Dintr-o singură fereastră cade-o trâmbă luminoasă, Ce-nfășoară comesenii într-un nimb strălucitor, Fundul templului se pierde sub un strat de umbră groasă, Ce pe zei adăpostește de-orice gând pângăritor. Robi frumoși cu piepturi goale și cu ochi șireți de vulpe Ies fantastic ici și colo din noptosul labirint, Au tunici ...
Constantin Negruzzi - Apolog (variantă la Domnul P. Prunco)
... A se sui se-ntrec; Iar când acum se bucură Că s-au urcat pe ea, Gândind să-și facă mendrele Precum nădejduia, Rotunda roată răpede Pe schițe se-nvârti, Și mândrul poticnindu-se, Cade cum nu gândi. Iar omul ce de rație Se tot călăuzi, Și-n toată vremea ...