Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru REMUȘCARE
Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 21 pentru REMUȘCARE.
... papagalul favorit al coanei Adela, spre deznădejdea noului soț ce-și luase vecina noastră, se încăpățîna să trăiască și să-l persecute ca o eternă remușcare. Să te muți așa într-o casă străină, cu arme și bagaje, cu tabieturi și obiceiuri, cu ticuri și năravuri, și să poți să te ...
Ștefan Petică - La poalele crângului
Ştefan Petică - La poalele crângului La poalele crângului de Ștefan Petică 1900 Pe iarbă verde, cu capul în mâni, pe gânduri. Visez. Dinaintea mea un cosaș zbârnâie un cântec monoton și un toporaș galben întinde petalele lui lacome de sărutări spre mine. E lumină în aer, lumină multă și toate celea sclipesc, desfășoară o bogăție orbitoare de culori. Soarele trimite raze fierbinți cari-ți amintesc momente de profundă senzualitate... Ridic capul. Un nor cenușiu s-a înfipt în albastrul clasic, adânc al cerului, precum se înfige un cuget rău într-o inimă nevinovată. Sunt fericit. Senzații dulci mă năvălesc și pare că mă doboară, atât sunt de multe și atât sunt de intense. Sufletul meu zboară lin spre Dumnezeu, marele Pan, care pe toate le cuprinde și pe toate le simte. De pe mugurii plini de sevă se desprind sărutări sub îmbrățișarea caldă a razelor de soare, și sărutările zboară prin văzduhul clar și trezesc în minte-mi icoane de dragosti apuse. Iubirea veche, mare, puternică reînvie în sufletul meu pribeag. În noaptea accea, ah, cât n-am simțit eu în noaptea aceea! Sunt fiorii omorâtor de dulci ai iubirii senzuale – iubirea mea era ...
Cincinat Pavelescu - Moartea (Pavelescu)
Cincinat Pavelescu - Moartea (Pavelescu) Moartea de Cincinat Pavelescu Condiția esențială a vieții e forma Pasteur Moartea, crinul ce se-nalță Pe morminte-abia săpate... Stea ce râde matinală Bătrâneții-mpovărate. Poarta cerului și-a păcii... Drum ce-n taina-i o să poarte, Spre câmpiile veciei, Umbra sufletelor moarte. Babel sumbru ce atrage Toate neamurile-ntr-însul, Și pe toți ce-i înspăimântă Remușcările sau plânsul. Lac de umbră și uitare, Coasă rece-a tinereții, Mare-n care se revarsă Toate râurile vieții! Ia această carne, moarte! Lacrimi, visuri și argilă, Și prefă-o în țărână Fără formă, dar fertilă. Pierde-o-n totul tău himeric! Și sub tremurul de astre Din nimicu-i fă să crească Visul florilor
... ființe, cu adânc dispreț privită Din pierzarea ei ș-aruncă ochiul bolnav, negru, mare. Fără de nici o speranță curge viața-i otrăvită De eternă remușcare, de dispreț, de sărăcie, Nici o rază de iubire în viața ei pustie Pur ce e, nu se atinge de-a ei frunte ...
... neadormit, Un ochiu ascuns veghează asupră-i îndrăcit, Teribil ca destinul, sardonic, fioros, Ca fiara 'nverșunată d'un sânge generos. Vieața sa funestă e lungă remușcare; În pieptul său s'ascunde o neagră închisoare De spectri populată — Un cerc de fier îl strânge C'o tainică putere, ce nu se ...
... mai aspru și cu mult, cu mult mai tare Decît aș urî păcatul cel mai negru, mai cumplit Omul făr' de conștiiță, omul făr' de remușcare
Cincinat Pavelescu - Două epigrame
... are? Îl rodea o ambiție oarbă să atragă atenția, să fie admirat, să se vorbească de el. Viața modestă de altădată îl chinuia ca o remușcare și voia s-o uite în fastul luxului și al vieții largi și aristocratice ce duceau magistrații brăileni. Se lăsase dus de curent și nu ...
Nicolae Filimon - Il barbiere di Sevilla. Melodramă comică în două acte
... introducă gustul belelor-arte în inima românilor, necunoscînd sau nevoind a cunoaște sublima-i misiune ce au a împlini, masacrează fără remușcare cele mai frumoase capete d-operă artistice și astfel, în loc să lumineze pe public, îl face să piarză chiar bunul simț ereditat de la ...
Ion Luca Caragiale - Cronica de joi
... conferențiarul... Despre consecvența în politică ! Atât de adâncă și caldă convingere era în cuvintele acestui idealist, încât eu, crescut la școala scepticismului, simțeam o adevărată remușcare: eram vinovat de sigur că nu văzusem până aci nimic de reprobat în micile inconsecvențe politice, așa de frecvente și de naturale în starea actuală ...
Anton Holban - O moarte care nu dovedește nimic
Anton Holban - O moarte care nu dovedeşte nimic O moarte care nu dovedește nimic de Anton Holban Fericirea a fost mare când mi s-a dat prilejul să plec la Paris! Scopul copilăriei mele se realiza. Aveam să străbat în fine eu însumi toate ungherele prin care mă orientam cu ușurință cu mintea și unde plasasem numai cu imaginația sute de romane a căror acțiune se petrecea acolo. Palpitând de bucurie, studiam, alături de Irina, ghidurile, hărțile, cărțile explicative. O purtam cu mine prin magazine, pe la legații, pe la birouri de bilete de tren, perorându-mi toate planurile. Ziua plecării sosi, și mă conduse la gară. Trenul mai avea 20 de minute până la plecare, mă instalasem bine și acum nu știam ce să-i vorbesc. (Poate pentru că mă obseda ideea că despărțirile trebuiesc întovărășite de suspine și de vorbe.) Și am schițat o teorie: “Întotdeauna înainte de a te despărți de cineva drag nu te pricepi să-i vorbești, tocmai pentru că ai prea multe de spusâ€�. Îmi scuzam astfel uscăciunea din momentul acela? Sau era un mijloc să mă liniștesc, văzând-o indiferentă? În orice caz, ...
Ion Heliade Rădulescu - Mihaida
Ion Heliade Rădulescu - Mihaida Mihaida de Ion Heliade Rădulescu Fragment epic Cântul I Cânt armele române și căpitanul mare Ce-mpinseră păgânii și liberară țara, Răzbunătoare spaimă luciră peste Istru, Peste Carpați trecură de glorie încinse Și toți românii-ntr-una uniră sub un sceptru, O acvilă, o lege, cum are ca să fie. În van o crudă soarte i-alungă ne-mpăcată, În van conspiră iadul să-i ție-n întuneric Ș-asupra lor trimite fatala dezbinare Și uneltiri străine și-mperecheri civile, Căci Domnul îi protege și-i ține peste secoli Și i-a ales să-și facă din ei tărie mare. O, muză-mbărbătată ce-n Elicon n-ai nume, Ce soarele dreptății te-ncinde și te-nspiră! Mută să fie buza profană ce te cheamă Să amăgească omul și cerul să insulte. Severă deitate, a crimelor pedeapsă, Ce vizitezi pământul să deifaci pe oameni, Să fulgeri tirania, să reîntregi popoare! Eroica ta liră acordă cu unirea, Fă să-i auz vibrarea a coardelor sonoare Întinse-n negrul sânge tiranilor purpurii. Tu dă semnalul, muză, la prima mea cântare, În sânul meu revarsă mânia ceea sacră; Aprinde-a ...