Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru PÂNDIT

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 154 pentru PÂNDIT.

Emil Gârleanu - Când stăpânul nu-i acasă!

Emil Gârleanu - Când stăpânul nu-i acasă! Când stăpânul nu-i acasă! de Emil Gârleanu În odaie, liniște. Liniște și-un miros! Pe polița din dreapta, pe o farfurie, stă uitată o bucată de cașcaval. Mirosul de brânză proaspătă a străbătut până în cel mai îngust colțișor al casei. Și din gaura lui, din gaura de după sobă, șoricelul nu-și mai găsește locul. Parcă-l trage cineva de mustață afară. Să iasă, să nu iasă? Mai bine să se astâmpere. Să se astâmpere, ușor de zis; dar cașcavalul? Vezi, asta-i asta: cașcavalul. Să-nchidă ochii. I-a închis. Prostul! Dar ce, cu ochii miroase? Și brânza-i proaspătă. Mai mâncase așa bunătate acum vreun an. Dar parcă nu-l momise într-atâta ca aceasta de acuma. Să încerce. Face câțiva pași mărunți până-n marginea ascunzătorii lui. Măcar s-o vadă. Unde-o fi? De unde-l vrăjește, din ce colț îl poftește cu atâta stăruință la dânsa? A! uite-o colo, pe farfurie. Dacă-ar îndrăzni! Dar cum? Să meargă mai întâi pe lângă perete până la divan. Așa, bun! Pe urmă... Pe urmă pe unde s-o ia? Pe ...

 

Petre Ispirescu - Balaurul cel cu șapte capete

Petre Ispirescu - Balaurul cel cu şapte capete Balaurul cel cu șapte capete de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost odată într-o țară un balaur mare, nevoie de cap. El avea șapte capete, trăia într-o groapă, și se hrănea numai cu oameni. Când ieșea el la mâncare, toată lumea fugea, se închidea în case și sta ascunsă până ce-și potolea foamea cu vreun drumeț pe care îl trăgea ața la moarte. Toți oamenii locului se tânguiau de răutatea și de frica balaurului. Rugăciuni și câte în lună și în soare se făcuseră, ca să scape Dumnezeu pe biata omenire de acest nesățios balaur, dară în deșert. Fel de fel de fermecători fuseră aduși, însă rămaseră rușinați cu vrajele lor cu tot. În cele din urmă, daca văzu împăratul că toate sunt în deșert, hotărî ca să dea pe fiica lui de soție și jumătate împărăția sa acelui voinic, care va scăpa țara de această urgie, și dete în știre la toată lumea hotărârea sa. Iară după ce se duse vestea în țară, mai mulți voinici se vorbiră să meargă împreună la pândă și să mântuiască țara de un așa ...

 

Ion Luca Caragiale - Slăbiciune

... societății noastre... Dar ne ducem la faliment, domnule! — Te rog, domnule, zic eu... — Daca dindărătul acestui lux (mă întrerupe un moralist), ne-ar pândi numai ruina materială, falimentul, încă n-ar fi o nenorocire destul de mare. Nenorocirea cea mai mare care ne pândește este decăderea socială, insanitatea, pierderea ...

 

Vasile Alecsandri - Peneș Curcanul

Vasile Alecsandri - Peneş Curcanul Peneș Curcanul de Vasile Alecsandri Plecat-am nouă din Vaslui,   Și cu sergentul, zece, Și nu-i era, zău, nimănui   În pept inima rece. Voioși ca șoimul cel ușor   Ce zboară de pe munte, Aveam chiar pene la picior,   Ș-aveam și pene-n frunte. Toți dorobanți, toți căciulari,   Români de viță veche, Purtând opinci, suman, ițari   Și cușma pe-o ureche. Ne dase nume de Curcani   Un hâtru bun de glume, Noi am schimbat lângă Balcani   Porecla în renume! Din câmp, de-acasă, de la plug,   Plecat-am astă-vară Ca să scăpăm de turci, de jug   Sărmana, scumpa țară. Așa ne spuse-n graiul său   Sergentul Mătrăgună, Și noi ne-am dus cu Dumnezeu,   Ne-am dus cu voie bună. Oricine-n cale ne-ntâlnea   Cântând în gura mare, Stătea pe loc, s-adimenea   Cuprins de admirare; Apoi în treacăt ne-ntreba   De mergem la vro nuntă? Noi răspundeam în hohot: „Ba,   Zburăm la luptă cruntă!“ „Cu zile mergeți, dragii mei,   Și să veniți cu zile!“ Ziceau atunci bătrâni, femei,   Și preoți, și copile; Dar cel sergent făr' de musteți   Răcnea „Să n-aveți teamă, Românul ...

 

Ion Luca Caragiale - Boris Sarafoff

Ion Luca Caragiale - Boris Sarafoff Boris Sarafoff de Ion Luca Caragiale Apărut în 1899 Pe vremea conflictului româno-bulgar... La cunoscuta ospătărie Enache, în compartimentul popular, unde unele feluri de bucate se servesc și cu jumătatea de porție, se află, cătră ora două după amiazi - oră la care toată lumea de rând a plecat de la dejun - o companie de patru tineri, urmând o dispută destul de animată. Cine sunt acești tineri? Asta puțin importă. Să zicem că-i cheamă A, B, C și D. Ce sunt acești tineri? Asta importă mai mult, și asta o s-o înțelegem, dacă vom urma cu atenție călduroasa lor dispută. Să ascultăm... A. (cătră D.): Poftim! două fără douăzeci și cinci! Unde e?... D. (foarte îngrijat): Știu eu?... în orice caz, nu stric eu! A. (cătră D.): Da' cine? eu?... B. (cătră D.): Dumneata strici, firește! Dacă nu erai dumneata, nu-i pierdeam urma! nu ne scăpa așa! C. (cătră D.): Dacă dumneata nu te simțeai capabil să-l aduci negreșit, de ce te-ai băgat? D.: Domnilor, eu vă spun că vine, mi-a zis că vine, dar că nu ne ...

 

Petre Ispirescu - Lupul cel năzdrăvan și Făt-Frumos

... a prinde pe hoț. Fiii acestui împărat, pasămite că-i simțiră gândul căci veniră înaintea lui și-l rugară să-i lase a pândi și ei. Mare fu bucuria împăratului când auzi din gura fiului său celui mai mare legătura ce făcea de a pune mâna pe ... pe lucru. Pândi în ziua dintâi fiul cel mare; dară păți rușinea ce pățise și ceilalți pândari din naintea lui. A doua zi pândi și cel mijlociu; dară nici el nu fu mai breaz, ci se întoarse la tatăl său cu nasul în jos. Ei spuseră că până la ...

 

Petre Ispirescu - Prâslea cel voinic și merele de aur

... lovească cu barba în cel de dinaintea lui și daca ar da capul pe spate, să se lovească cu ceafa în cel de dinapoi. Astfel pândi până când, într-una din nopți, cam după miezul nopții, simți că-l atinge încetișor boarea ziorilor care îl îmbăta cu mirosul său cel plăcut ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Icoane vechi

Ştefan Octavian Iosif - Icoane vechi Icoane vechi de Ștefan Octavian Iosif A. PANN Psalt înțelept, comoară nesecată De basme bătrânești și vechi zicale, Rapsod glumeț, iubit de mahalale, Cari răsunau de cântece odată, Ce-mi pasă dacă criticii de-azi cată În versul tău greșeli gramaticale! Eu te slăvesc de dragul muzei tale, Apusă azi cu lumea ei uitată. Te văd blajin, muncind din greu, iar seara Stai în cerdac, îți acordai ghitara, Cântai vreun psalm, vreo doină, mici balade... De prin vecini, pândeau pe la ferestre, Oftând în taină, tinere neveste Și pe furiș îți aruncau

 

Ștefan Octavian Iosif - Nocturnă (Iosif-Anghel)

Ştefan Octavian Iosif - Nocturnă (Iosif-Anghel) Nocturnă de Ștefan Octavian Iosif și Dimitrie Anghel Lui G. Arghirescu Cu șvarțul meu stau singur și e pustiu localul. Pe-un scaun lăturalnic stă dus pe gânduri țalul. Un chelnăr dormitează cu coatele pe masă. Patroana, ca un Buddha, troneaza sus, la casă, Umplând cu cifre golul fatalului registru ... Prin ochiul lui de sticlă, ca un ciclop sinistru, Ceasornicul deasupra îi cată peste umăr ... Bănuitor scrutează al șirurilor număr Și vede că în vreme ce-și mișcă-a lui pendulă, Treptat și capitalul sporește cu o nulă ... Surâde sus, pe rafturi, o gamă colorată De sticle-n care doarme, hermetic astupată, Facticea veselie așa de scump plătită ... Supt orice etichetă pândește o ispită ... De fum pălite-atârnă afișele din cuie, De sus, lămpile-aruncă lumina lor verzuie, Pe-oglinzile murdare, făcând să repercute La infinit macabrul acestei scene

 

Alecu Donici - Câinele lătrând

Alecu Donici - Câinele lătrând Câinele lătrând de Alecu Donici — Am, am instinct de câine: Să latru până mâine; Vroi să răspund menirii de câine credincios. Cei buni pe lângă mine pot trece-n bună pace, Iar cei răi să se teamă! Eu am cu ei a face, La ei dau furios, Am, am, am drit de câine Să-i latru până mâine. Așa bătea-ntr-o noapte în târg la negustor Un câine păzitor. — Mă mir — îi zise oaia tot de la acea casă — Cum nu urăști lătrând, Când lumii nici nu-i pasă De-un câine hămăind Și cum poți tu alege Pe răi din acei buni? — Pot, câinele răspunse, eu am instinct, am lege De-a nu spune minciuni. Vezi ist trecător simplu ce merge cu pas mare, Statornic, așezat; El este bun, își cată de drum cu nepăsare Și trece nelătrat. Dar iată, un rău vine; vezi-l cum tot pândește, Se trage-ncetișor, În gându-i furtișaguri, prădări închipuiește, E gata de-orice crimă, e gata de omor. O! am să-l latru tare, Am să-l veghesc la lume spre pildă, spre-nfruntare, Și în ...

 

Alecu Donici - Vulpea duioasă

Alecu Donici - Vulpea duioasă Vulpea duioasă* de Alecu Donici În timpul primăverii un tânăr vânător Ucise-o păsăruică; și prin a lui urmare Făcu un rău mai mare, Căci puii ei rămase sărmani în cuibușor! Abia ieșiți din ouă, goli, cruzi, fără putere, De-a foamei grea durere Ei casc din pliscușoare, cer milă piscuind; Cer hrană ș-aripi calde, pe mumă rechemând; * Dar muma nu-i!... Când, iată, O prea cinstită vulpe pe-acolo se arată Și de sub cuib începe a predica așa: — Ce inimă-mpietrită nu s-a înduioșa Văzând aste ființe atât de neferice! Voi, păsări ce zburați În preajmă-le pe-aice, Cum nu vă îndurați Ca să le ajutați?.. Tu, cuculeț, vecine? Tu schimbi acum la pene și oare nu-i mai bine Să le aduci pe toate în cuibul de orfani? Tu, ciocârlie dragă, ce cânți a ta plăcere În leagănu-ți de zefiri... au, doar, nu simți durere De ticăloasa stare acestor sărăimani? O! tu, mierlușcă dulce, tu trebui să fii bună. Zburând pe jos adună Și adă viermișori La bieții puișori. Iar tu, privighetoare, Ce cu a ...

 

   Următoarele >>>