Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru POTOLI

 Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 144 pentru POTOLI.

Anton Pann - La Rîmnic

Anton Pann - La Rîmnic La Rîmnic de Anton Pann Primăvară cum s-arată, Împodobită-nflorată, Multe inimiori rănește Și spre amor le pornește. Cu dor mare le cuprinde Și cu foc greu le aprinde. Care alt leac nu mai are Decît exohi plimbare. Unii plec rîu pă vale, De să răcorese în cale. AIții ies la Olt, să plimbă, Vîntu-i bate, doru-și schimbă. Unii la Inățești afară Își potolesc a lor pară. Și de văd că nu le trece, Beau și cît-o apă rece. Alții pă Ia Cetățuie Merg focul ca să-și răpuie Și d-acolo să pogoară Cu durere mai ușoară. Alții în Capela suie, Sicreturile să-și spuie Precum să obicinuiește, Fel de fel să răcorește. Această lucrare se află în domeniul public în întreaga lume, deoarece autorul a decedat acum cel puțin 100 de

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Ionașcu-Vodă

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Ionaşcu-Vodă Ionașcu-Vodă de Bogdan Petriceicu Hasdeu Din Moldova , nr. 2, 1862. "Robi să nu se facă! Nu voi să mă-ncurc! Peară tot ce-i turc!" Astfel Ionașcu-Vodă poruncește. Zbârnăie săgeata, și funebru-i cânt Acordat în vânt, Șuieră prin carne ș-apoi amuțește! "Stați! Destulă treabă! —țipă un ciocoi, Stolnicul Moroi, Aducând cu sine p-un vizir sau pașă, "Doamne! — cătră vodă zice umilit— Focu-i potolit, Să deschizi acuma și punga vrăjmașă! Seraschirul ăsta, ca să nu-l omori, O să-ți dea comori: Gălbenași de aur parcă rupți din soare!..." Domnul în urgie strigă: "Măi fărtați! Dracului să-i dați Turcul și ciocoiul p-o spânzurătoare!" Și pe când armașii p-amândoi în sus Cioarelor i-au dus, Zise vodă cătră ceata-i voinicească; "Cine vrea să scape țara de năcaz, Fie bun viteaz Și la banul naibei să nu se

 

Dimitrie Anghel - Ceasornicul bunicii

... de ani de zile, deschideau dulapuri, cotrobăiau prin saltare... Mirosuri vechi se ridicară, și deodată, în larma aceea un sunet cristalin căzu și zgomotul se potoli o clipă ca prin farmec, și mînile încremeniră, și pașii statură locului ca lipiți de parchet... O mînă curioasă împinsese un resort, și de sub ...

 

Dimitrie Anghel - Garda imperială

... să întregească o simfonie dulce ori un zgomotos marș de biruință ; de departe, venind pe sub crengi, un glas de fanfară străbătu încet, încet, se potoli și apoi, călătorind parcă pe sub pămînt, reîncepu mai tare, apropiindu-se mereu. Mîna tatei s-a ridicat lin către vizitiu, și în ...

 

Dimitrie Anghel - Murmurul fîntînei

Dimitrie Anghel - Murmurul fîntînei Murmurul fîntînei de Dimitrie Anghel Publicată în Pagini literare , 29 aprilie 1899 (sub titlul În grădină ) În murmurul fîntînei plînge povestea vremilor trecute... De știi s-asculți, auzi iar glasul atîtor guri ce-s astăzi mute: S-a potolit atîta viață, ș-a ars atîta foc de soare, De ani și ani, de cînd tot curge împrăștiind mărgăritare. De ani și ani... dar de atuncea grădina ș-a schimbat stăpînii Cu glasuri gîngave alt'dată — pe cînd eram copii — bătrînii Lung sfătuiau în șoapta apei sub cernerea de umbre sure, Ș-acuma numai apa plînge, iar noi ne-am răznețit pe-aiure. Sunt ani și ani... dar astăzi unde-s copiii gureși ? Unde-i oare Copila ce privea uimită la curcubeiele de soare Ce se fărmau în praful apei, și s-aprindeau din nou măiastre, Ca iarăși să se năruiască etern ca visurile noastre ?   Sînt ani, și de atunci în noapte s-au prăvălit grămadă anii Și dintre toți eu singur numai, ținînd azi firul Arianii Mai rătăcesc ș-ascult cum cîntă pierdut pe-aleele deșarte În murmurul fîntînei glasuri ce vin de dincolo de moarte. Eu ...

 

Dimitrie Anghel - Represiune pentru represiune

Dimitrie Anghel - Represiune pentru represiune Represiune pentru represiune de Dimitrie Anghel Publicată în Ramuri , VI, 5 [22], 7 noiem. 1910. p. 65—67. Sunt cîțiva ani acuma de cînd colaborez la "Viața românească", unde am fost ospitalizat cu drag și am scris necenzurat de nimeni, decît o singură dată, cînd A. Mirea s-a apucat să parafrazeze un mesaj regal, în care se vorbea, ca totdeauna, de marile reforme ce aveau să se întindă peste țară ca o binecuvîntare. Aceasta este dar proba cea mai evidentă că doctrina poporanistă a d-lui Stere și a tovarășilor dumnealui nu era impusă nici unui competiționar la coloanele sus-zisei reviste. Apoi, a face artă după un anumit calapod și pentru un anumit scop ar fi monstruos, și diverșii scriitori care scriu astăzi, dacă ar fi făcut așa, ar fi fost, desigur, cu neputință să fie grupați. De altfel, un grup omogen și statornic, în afară de cei ce țin rubrici speciale, adică omogenitate anonimă, nu a fost niciodată. Scriitorii s-au perindat la întîmplare, au apărut și au dispărut la intervale, aducînd fiecare tributul fanteziei și muncii lui, după ...

 

Dimitrie Anghel - Steluța (Anghel)

Dimitrie Anghel - Steluţa (Anghel) Steluța de Dimitrie Anghel Publicată sub titlul "Romanțe vechi", în Minerva , IV, 1175, 25 martie 1912, p. 3. Orășelele de provincie sunt ca niște muzee în cari rămîi surprins regăsind lucruri pe cari le-ai văzut odată, mode ce dorm uitate prin vitrine, portrete vechi ce-au comemorat o faptă peste care a curs nepăsătoarea năvală a anilor. Diferitele districte sunt multiplele ocheane ale unui panopticum, făpturile și lucrurile pe cari le vezi sunt la fel, sau ți se par așa, și cu toate aceste, dacă-ți fixezi bine atenția și vei avea puțină răbdare ca să privești, vei vedea că, deși toată lumea aceasta, ce se mișcă îndărătul ocheanelor de sticlă, pare aceeași, e totuși aparte, deși din același neam, are nuanțe deosebite, deși arată un vag aer de familie, la întîia privire, e cu totul neasemănată, dacă o cauți de aproape. Oricum, toate sunt mai prietenoase, oamenii au un aer mai potolit, atmosfera patriarhală mai dăinuiește încă, vechile cîntece sentimentale mai urmează să răsune și să te înduioșeze cu farmecul lor negrăit. Steluța lui Alecsandri răsare încă fidelă pe cerul provinciei, și taraful de lăutari ce-o cînta pe ...

 

Emil Gârleanu - Nedespărțite! ...

Emil Gârleanu - Nedespărţite! ... Nedespărțite! ... de Emil Gârleanu Toamnă! Pădurea fumegă. Negurile se lasă perdeluind zările. Păsările se rotesc în înalt, se deșiră, iar se strâng și iar se răresc, apoi își aleg călăuzele, le pun în frunte, și-n vârf de săgeată călătoresc. Se ridică stolul sus-sus, pe apa albastră a cerului, și lin, ca împinse de un dor tainic, vâslesc, se șterg din zarea plaiurilor noastre. Se duc! Încotro? În nopțile reci de toamnă văzduhul parcă freamătă. O lume ciudată pare că prinde ființă sub stele; noiane de frunze desprinse pare că sunt purtate de vânturi; umbre se strecoară rătăcite; țipăte răsar și se sting; chemări de călăuzire umplu largul cuprinsului. Sunt păsările călătoare. Și cu ele parcă iau ceva din sufletul nostru, în ochii lor parcă fură soarele, pe aripile lor parcă duc primăvara. Un stol de turturele a întârziat. Grăbite s-au strâns în dimineața aceasta, și-n fâlfâirile lor, care se aud ca niște sunete supte ușor dintrun flaut, pornesc. Întâi o iau pe-aproape de pământ, peste lunci, deasupra rariștilor, printre plopii înalți, ca și cum ar vrea să mai vadă locurile aceste o dată. Apoi fac un ocol ...

 

George Coșbuc - Prin Mehadia

George Coşbuc - Prin Mehadia Prin Mehadia de George Coșbuc Și era un vuiet jalnic prin porumburile coapte. Carul-mare scoborâse jos de tot spre miazănoapte Și-i păreau pe deal înfipte roțile de dinapoi; Lira ne-nsoțea la dreapta, iar Antares după noi. Prin răcoarea mult-a nopții îmi vedeam suflarea gurii Eu mergeam pe strâmta cale de sub marginea pădurii Obosit și de mânie și de drum îndelungat. Uneori izbea copita calului descălecat Pietrele ,-ngrozind tăcerea câtă mă-nsoțea pe cale. Noaptea neagră tot mai negru văl punea pe neagra vale Vântul zbuciuma frunzișul și prin stânci la cotituri, Fioros scotea-n durere muget cu-nzecite guri. Și urcam, urcam poteca. Parcă m-aș fi dus spre moarte, Singur, închizându-mi ochii, ca-ntâmplarea să mă poarte, Unde-o vrea. Mânia-n suflet parcă-mi tot sporea pe drum Și trecea, trecea și noaptea, și era spre zori acum. Dar pe culme sus, deodată, Doamne, tu, Părinte-al vieții! Când ieșii pe culmea goală în răcoarea dimineții, Sufletu-mi simții deodată liber de uimire plin: Încetase-acum și vântul, cerul scapără senin. Iar în zarea limpezită ca un scut de aur luna Sta pe piscul unui ...

 

George Coșbuc - Voichița lui Ștefan

George Coşbuc - Voichiţa lui Ştefan Voichița lui Ștefan de George Coșbuc Doamna lângă Ștefan vine, Blândă-n vorbe și-n purtat: Doamne, iar ești supărat! Sunt, Voichiță, pentru tine! Zăpăcită doamna sta Și-nflorită de rușine: Ce-am făcut, măria-ta? Tu?... Nimic! Și vodă strânge Mâna doamnei, gânditor. Șerpii-și au culcușul lor... Ah, Voichițo, cum aș plânge! Rău ca Radu nimeni nu-i: Uite-n pumni așa aș frânge Gât de lup cum e al lui! Doamna i-a pătruns cuvântul, Până-n suflet i-a pătruns. El tăcea, ea n-a răspuns. Noapte e, și bate vântul, Și prin noapte, cu vreo doi Tari să bați cu ei pământul. Pleacă Ștefan la război. Dintr-același ceas Voichița Nu s-a mai oprit din plâns. Brâu pe trup ea n-a mai strâns. Nu și-a mai gătit cosița. În genunchi, c-un dor păgân Ea sărută iconița Maicii Domnului, din sân, Unu-i soț, iar altu-i tată, Pentru care se ruga? Zile-ntregi ea se lupta De fiori cutremurată; Când avea pe soț în gând Ea se pomenea deodată Pe părinte blestemând. Ah, ...

 

George Ranetti - 0 și 1

George Ranetti - 0 şi 1 0 și 1 de George Ranetti Țifra Zero, obosită, Gâfâind, cum e ea grasă, Vru-ntr-o zi să stea la masă, Căci era și flămânzită (Pântecu-i e vecinic gol, Lângă Unu. Deci domol, Zero roagă să-l primească Un minut să s-odihnească Și foamea să-și potolească. Însă Unu, Ca nebunu, Insultă pe bietul Zero: - „Cum îndrăznești, hahalero, Lângă mine să te-așezi? Nu te vezi În ce hal ești, măi fârtate? Un nimic!... O nulitate! Eu, cu capul sus, semeț, Și drept ca un făcăleț, Stau în fruntea tuturor, Stau în fruntea țifrelor. Să stai tu la prânz cu mine?! Tu, pe care te-am văzut Încă cu-n altul ca tine, Tot așa necunoscut, Stând pe uși de la latrine? Marș d-aici!â€� - „Nu fi mândru cu cei mici, Unule, Nebunule! Îi răspunse Zero-ndată: Darnic n-ai fost niciodată, Nici bărbat, Probă că nici nu-mpărțești, Nici nu-nmulțești: Acest fapt e demonstrat.â€� Pe când cearta era-n toi Și era să fie lată, Țifra Două, înarmată, Porni dârză la război Împotriva țifrei Unu, Și l-ar fi distrus, cu tunu, Ori mai știu ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>