Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru PIȚIGOI

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 12 pentru PIȚIGOI.

Ștefan Octavian Iosif - Arborii-nfloriți răsună...

Ştefan Octavian Iosif - Arborii-nfloriţi răsună... Arborii-nfloriți răsună... de Heinrich Heine Traducere de Ștefan Octavian Iosif Publicată prima oară în Viața , 16 aprilie 1895 Arborii-nfloriți răsună, Cîntă cuiburile-n slavă... Cine-i oare capelmaistrul În orchestra din dumbravă? Pițigoiul care-ntr-una Dă din cap cu-atîta fală? Ori pedantul cuc ce-și strigă Numele fără greșeală? Este oare cocostîrcul, Care, tacticos la pasuri, Calcă-nfipt pe lungi picioare, În acest concert de glasuri? Nu ! În inimă-mi trăiește Cela ce conduce corul... Tainic simt cum bate tactul, Și socot că e

 

George Coșbuc - Nuntă în codru

George Coşbuc - Nuntă în codru Nuntă în codru de George Coșbuc Publicată inițial în Tribuna poporului , Arad, 1900, nr. 53 (18/31 mart.) Ce mai chiu și chef prin ramuri Se-ncinsese-atunci ! Numai frați, și veri, și neamuri De-ar fi fost umpleau o țară! Dar așa, că s-adunară Și străini din lunci ! De mă-ntrebi, eu nu știu bine, Alții poate știu — Ce să-ntrebi calici ca mine ! Știu că lumea dintr-o dată, S-a trezit că-i adunată Și c-o duce-n chiu. Că-ntr-o zi, purtând în mână Un colac ș-un băț, Prepelița cea bătrână S-a pornit și-n deal și-n vale, Și chema-ntâlnind pe cale Lumea la ospăț. — "Ce-i tu, soro?" — "Ce să fie? Nuntă mare-n crâng ! N-ai văzut tu veselie De când ești și porți un nume. Și-am plecat trimeasă-n lume, Oaspeții să-i strâng." — "Dar pe mire cum îl cheamă, Cine-i el și-al cui?" — "N-auziși de sturz , bag samă ! Până și-mpăratul știe." — "Și-i bogat?" — "Ce-i pe câmpie, Tot ce vezi, i-al ...

 

George Topîrceanu - Acceleratul

... Alarmate Și-ngrozite: Cine-i?... Ce-i?... Ce-a fost pe-aici?... Ciripesc cu glasuri mici Cinteze și pitulici. Doar un pui de pițigoi, Într-un vârf de fag pitic, Stă cu penele vulvoi Și făcând pe supăratul: — Ce să fie? Nu-i nimic. A trecut ...

 

George Topîrceanu - Câți ca voi!

... noi!... Nimeni-nu-mai-e-ca-noi!... Dar de sus, din corcoduș, Pitulându-se-ntre foi, Mititel și jucăuș, Le-a răspuns un pițigoi

 

George Topîrceanu - C. Hogaș: Note din călătorie

George Topîrceanu - C. Hogaş: Note din călătorie C. Hogaș: Note din călătorie - Un popas de George Topîrceanu ...Fără multe marafeturi, făcurăm cinstea cuvenită borșului de chitici, din care începurăm a sorbi cu iuțeală, înghițind repede și încrețind sprâncenele deasupra aburului fierbinte și mirositor. Cina fu scurtă. După ce ne ospătarăm astfel, Axinia își ghemui cum putu pe o laviță, lângă vatră, trupul ei sprinten și mărunt de țarcă ostenită, tovarășul meu așeză în tăcere la capătul tarniței o pernă vârtoasă și dispăru numaidecât sub o pocladă uriașă, potrivită parcă anume pe măsura persoanei sale lungi și deșirate, iar eu ieșii în cerdac și de acolo coborâi în livadă, ca să mă pot încânta în voie de priveliștea măreață a nopții aceleia. Din înalta împărăție a umbrelor, luna și stelele care înotau în negrele și depărtatele adâncuri ale Nemărginirii, până dincolo de hotarele ochiului, umpleau văzduhul străveziu cu o pulbere diafană și viorie. Sub mângâierile ușoare și nevăzute ale unui vânt de răsărit, fânațul adânc se mlădia în valuri molatice, pe înclinarea lină a costișei, iar prin rariștea frunzișului mișcător treceau adieri răcoroase și ușoare, ca fâlfâitul unor aripi fantastice și nevăzute. ...

 

Heinrich Heine - Arborii-nfloriți răsună...

Heinrich Heine - Arborii-nfloriţi răsună... Arborii-nfloriți răsună... de Heinrich Heine Traducere de Ștefan Octavian Iosif Publicată prima oară în Viața , 16 aprilie 1895 Arborii-nfloriți răsună, Cîntă cuiburile-n slavă... Cine-i oare capelmaistrul În orchestra din dumbravă? Pițigoiul care-ntr-una Dă din cap cu-atîta fală? Ori pedantul cuc ce-și strigă Numele fără greșeală? Este oare cocostîrcul, Care, tacticos la pasuri, Calcă-nfipt pe lungi picioare, În acest concert de glasuri? Nu ! În inimă-mi trăiește Cela ce conduce corul... Tainic simt cum bate tactul, Și socot că e

 

Ion Luca Caragiale - Prea sărac

Ion Luca Caragiale - Prea sărac Prea sărac de Ion Luca Caragiale Pauverte, pauverte, c'est toi la courtisane... (MUSSET) Am zis iubitei mele: „Vino La câmp, s-auzi un pitpalacâ€�. Ea: „Da, îmi place pitpalacul... Dar nu merg: tu... ești prea săracâ€�. Plimbându-mă-n singurătate, O odă gloriei eu fac: Dar gloria se depărtează „De ce fugi?â€� zic. — „Ești prea sărac!â€� Mă duc atunci la masa verde, Să-ncerc norocul — poate fac O lovitură... Dar norocul „Pleacă, îmi zice; ești sărac!â€� Mă duc acasă melancolic. Stau trist, visând într-un ceardac, Și pițigoiul din grădină Îmi fluieră: „Ești prea sărac!â€� Mă duc la editor c-o carte. E iarnă, frig — voi să mă-mbrac; Dar editorul mă respinge: „Nu te-editez; ești prea sărac!â€� Atunci, voii de disperare Să mă atârn de un copac, Dar craca fuse prea subțire, Mi-a zis trosnind: „Ești prea sărac!â€� A! sărăcie! Monstru palid, Când oare am să-ți viu de hac? Și sărăcia îmi rânjește Sardonică: „Ești prea sărac!â€� Îmi place către primăvară Să mănânc ochiuri cu spanac. ...

 

Nicolae Filimon - Orașul Bergamo și monumentul maestrului G. Donizetti

Nicolae Filimon - Oraşul Bergamo şi monumentul maestrului G. Donizetti Orașul Bergamo și monumentul maestrului G. Donizetti de Nicolae Filimon Scopul călătoriei mele în Italia fiind acela de a asculta celebritățile muzicale ale aceii țări și a dobîndi mai multe noțiuni practice în arta sunetelor, se înțelege de sine că era de mare necesitate a străbate Peninsula Italică în toate direcțiunile ei. Astfel dar mă văzui silit a părăsi orașul Milano, acel locaș al plăcerilor, în care turistul poate să locuiască mai mult timp fără să-l apuce urîtul cu ghearele sale cele de gheață. Cu o zi dar înaintea plecării mele din acest oraș îmi luai ziua bună de la junele Titto Ricordi, neguțătorul de muzică, unicul locuitor din Milano cu care legasem o amicie mai strînsă pe timpul locuinței mele acolo, și îmi îndreptai pașii către debarcaderul căii ferate ce duce la Bergamo, capitala provinciei cu același nume. Plătii patru sfanți și jumătate tarifă pentru atomul meu și cincizeci și patru centimi pentru sacul de călătorie, iar la două ore dupe-amiazi începui a alerga cu cea mai mare iuțeală pe făgașele căii ferate ce duce la Bergamo. ...

 

Vasile Alecsandri - Introducere la scrisorile lui Ion Ghica către Vasile Alecsandri

... pe fondul alb al tabloului iernatic. Copacii desfrunziți au aerul de schelete pârlite în foc, și printre crengile lor zboară ciripind mulțime de păsărele, sticleți, pițigoi, vrăbii, ciocârlani etc., cătându-și hrana, pe când sub cerul nouros cârduri lungi de corbi fac manevre prevestitoare de vijelii. În toate zările, pe toate ...

 

Alexandru Odobescu - Doamna Chiajna

Alexandru Odobescu - Doamna Chiajna Doamna Chiajna de Alexandru Odobescu Cuprins 1 I - MORMÂNTUL 2 II - NUNTA 3 III - FUGA 4 IV - PUSTNICA 5 Note I - MORMÂNTUL Clopotele bisericii domnești din târgulețul Bucureștilor băteau cu glas jalnic și treptat; iar de sus, de pe colnicea dealului dimpotrivă, le răspundea, cu răsunet tânguios și depărtat, mica turlă rotunjită a bisericuței lui Bucur. Era pe la sfârșitul lui februarie, anul 1560, și de curând se adusese în oraș trupul Mircii Vodă, cel poreclit Ciobanul, care, la 25 ale lunii, murise pe drum, când se întorcea din Ardeal [1] ; ori că boierii pribegiți acolo, pe care el se-ncercase, cu făgăduieli mincinoase și cu viclene jurăminte, a-i înapoia în țară, îi urziseră cu otrăvuri pieirea, ori că Dumnezeul milostiv se-ndurase în sfârșit de nevoile bieților creștini împilați de acest crunt stăpânitor și hotărâse acum ceasul asprei sale judecăți. De patru ori [2] Mircea fusese așezat Domn cu sila în țară de Poarta turcească, și numai hulă și ură își ridicase asupră-și prin năpăstuirile sale; iar mai ales pe boieri-i bântuia și-i muncea cu răutate, ca doară să le plătească cu amar și cu chinuri ...

 

Garabet Ibrăileanu - Adela

Garabet Ibrăileanu - Adela Adela de Garabet Ibrăileanu (Fragmente din jurnalul lui Emil Codrescu) (iulie-august 189...) Bălțătești!... O improvizare de bâlci, pe șoseaua care vine de la Piatra, trece prin mijlocul satului, strâmbă, șerpuind printre râpi, și se duce la Târgu-Neamțului, înconjurată de singurătăți. Lume multă, care vrea să petreacă și nu știe cum. Doamnele, ostentativ fără treabă, umblă în rochii de casă și cu capul gol... Domnii, cu jambiere și șepci impermeabile, trec la poștă, peste drum de hotel, înarmați cu alpenstock -uri, strânse energic în pumn la nivelul bărbiilor înțepenite și importante. Peisaj meschin. O colină întinsă, tristă, pătată de câțiva arbori schilozi, ascunde munții dinspre apus. Nici o ,,cunoștință". Sistem infailibil: în genere, atitudini nesociabile; în specie, evitarea parcului. Pe drumul, inevitabil, din ,,centru" -- cufundat în lectura unui ziar. (Am un număr din Voința națională încă din București.) Plictis odihnitor. Lectură plăcută, reconfortantă: cataloagele câtorva librării străine și un dicționar portativ, cărțile de căpătâi care, împreună cu Diogen Laerțiul, repertoriu de cancanuri și idei antice (amintit adesea de Coco Dimitrescu în ,,prelegerile" lui nocturne de la Cosman și găsit din întâmplare la un anticar), alcătuiesc biblioteca mea estivală. Cataloagele -- pentru momentele de lirism intelectual. Unele ...

 

   Următoarele >>>