Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru MIȘCAT

 Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 516 pentru MIȘCAT.

Alexandru Macedonski - Calul arabului

Alexandru Macedonski - Calul arabului Calul arabului de Alexandru Macedonski Arabul căzuse în aspră robie, Mușchioasele-i brațe legate era... El n-o să-și mai vadă nici cort, nici soție, Nici larga pustie Ce-n veci treiera! Și turcii-l vor duce cu dânșii-n cetate, Și sclav ca să fie va fi destinat, Și până ce-n pieptu-i un suflet va bate, De-un dor ce abate Va fi dominat! Iar calul său falnic, ușoară nălucă, Ce-n fugă se-ntrece cu paserea-n zbor, Și ce, la săgeată, — nainte apucă, — În dar o să-l ducă Sultanului lor! L-această gândire, de lacrimi pâraie Revarsă-a lor undă pe negru-i obraz!... Toți dorm; numai luna plutește bălaie, Scăldată-n văpaie Pe-un nor de atlaz! Lumina-l ajută și calu-și zărește, Dar trist, la o parte, ședea priponit, Cu ochiul său negru părea că-i vorbește, Părea că-l jelește În dor adâncit! Arabul atuncea, pătruns de simțire, Pe brânci se târăște s-ajungă la el; Mișcat de-o înaltă și dulce gândire, Spre-a lui mântuire Lucrează cu zel! Cu dinții apucă priponul cel tare, Îl mușcă, ...

 

Alexandru Macedonski - De-mi spui...

... zicând două cuvinte, De-mi spui de ce e lumea și care-i ținta sa, De ce se mișcă totul și-n veci se va mișca

 

Alexandru Sihleanu - Sonet (Alexandru Sihleanu)

Alexandru Sihleanu - Sonet (Alexandru Sihleanu) Sonet de Alexandru Sihleanu Informații despre această ediție Peste țărmuri depărtate Vezi tu rîul călător, Cum în valuri turburate Se-asvârlă din izvor? Pe-a lui maluri singurate Vezi, cum vîntul mugitor Mișcă trestia ș'o bate, Șuerând încetișor? Rîu-i viața-mi sbuciumată, Ș'acea trestie mișcată E-al meu suflet dureros; Viitorul, ce m'așteaptă, E pustia cea deșartă După malul

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Bunica (Delavrancea)

Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Bunica (Delavrancea) Bunica de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Publicată în 1893 în revista Literatură și știință O văz, ca prin vis. O văz limpede, așa cum era. Naltă, uscățivă, cu părul alb și creț, cu ochii căprui, cu gura strânsă și cu buza de sus crestată în dinți de pieptene, de la nas în jos. Cum dăschidea poarta, îi săream înainte. Ea băga binișor mâna în sân și-mi zicea: - Ghici... - Alune! - Nu. - Stafide! - Nu. - Năut! - Nu. - Turtă-dulce! - Nu. Până nu ghiceam, nu scotea mâna din sân. Și totdauna sânul ei era plin. Îi sărutam mâna. Ea-mi da părul în sus și mă săruta pe frunte. Ne duceam la umbra dudului din fundul grădinii. Ea își înfigea furca cu caierul de in în brâu și începea să tragă și să răsucească un fir lung și subțire. Eu mă culcam pe spate și lăsam alene capul în poala ei. Fusul îmi sfârâia pe la urechi. Mă uitam la cer, printre frunzele dudului. De sus mi se părea că se scutură o ploaie albastră. - Ei, ce mai vrei? îmi zicea bunica. Surâsul ei mă gâdila în creștetul capului. - Să spui... Și niciodată nu isprăvea basmul. ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Două lacrîmi

Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Două lacrîmi Două lacrîmi de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Toată noaptea auzii Oltul. Ce mînie de apă ! Și toată noaptea am visat... o jale dăpărtată... un popor revoltat... Cine mă ținea legat? Nu puteam să mă mișc. Să nu fii liber cînd alții se bat... Grele sînt lanțurile... Oh ! libertate, nimic nu e mai scump ca tine ! A doua zi sării în picioare. Lanțurile căzură răsunînd sinistru. Eram liber ! Ce fericit e omul liber... A, nu, mă dășteptasem... Oltul vuia, vecinic în mînie. Trebuia să-l văz, prea semăna cu un popor revoltat. Ce măreață jale în imensitatea tăcută ! Plecai. Șoseaua se încovoaie, între Olt și dealurile cari se ridică unele peste altele, pînă se perd în înălțimi fumurii și albastre. Aerul e limpede, tremurător și viu; roua se întinde, ca un rizil presărat de diamante, pe dasupra pajeștilor. Cicorile, ca niște ochi mari și albaștri, veghează în valurile de fîneață nemărginită. Oltul se înfurie izbindu-se de stînci; spumegă de mînie; se aruncă peste stînci și cade în ochiuri iuți și adînci. Parcă-l sfredelește cineva. Cîte glasuri nu se ridică din apă ! Un plîns subțire, înghițit de un gemăt; o șoaptă ...

 

Cincinat Pavelescu - E-așa de tristă așteptarea

... să vie... De s-ar găsi cuvinte, zic, Să poți așterne pe hârtie Această mare tragedie Ce-unor-ar pare un nimic, Atuncea s-ar mișca și munții, Și stâncile s-ar sfărâma; Și stelele din cer s-ar rupe, Și-oceanele ar îngheța, Și norii s-ar preface-n lacrimi ... ar arunca Pe inimile reci ca gheața, Pe sufletele împietrite Și pe conștiințele-ncărcate De suferinți pricinuite, De lacrimi, Din nopți nedormite. Și s-ar mișca întreaga lume! La fel un rege ca țiganul... Și ar lăsa din mână tocul Acel ce scrie; Și ciocanul Acel ce bate; Și țăranul Ar ...

 

Cincinat Pavelescu - Panteism

Cincinat Pavelescu - Panteism Panteism de Cincinat Pavelescu Tu care porți spre cimitir Când jerbe mari de trandafiri, Când albe crizanteme, De nu te-ai teme Și n-ai avea de moarte frică, Ai șterge lacrima ce-ți pică Și-ai scutura în vântul serii Florile durerii, Simțind că-n darul ce le porți E viața vie din cei morți. Tu nici nu crezi Că cei pe care mergi să-i vezi Etern într-înșii n-au avut Decât al corpurilor lut. În ei pe tine te iubești: Cu toată fața ta cea tristă Și-nduioșările din glas, Din al lor suflet n-a rămas Decât durerea-ți egoistă: Tu nici nu crezi Că cei pe care mergi să-i vezi, Chiar de-i iubești, De-i plângi, pe tine te jelești. Dar ei sunt morți ca trupul lor De care ochii jalnici fug, Iar din smintitul tău amor Și-atâtea vise mincinoase Azi ce mai e? un pumn de oase, Un pumn de oase-ntr-un cosciug... Dar soarele ce moare, încă Mai râde-n pomii înfrunziți, Și-n seara clară și adâncă Mai cântă râul: auziți! O, voi ce mai trăiți o clipă În ritmul vieții ...

 

Dimitrie Anghel - Tata (Anghel)

Dimitrie Anghel - Tata (Anghel) Tata de Dimitrie Anghel Publicată în Minerva , III, 759, 28 ian. 1911, p. 1. Ca un miraj nălucitor te-a chemat pe tine strălucirea aurului, și tu cel dezbrăcat de toate patimele ai alergat după el pînă ce ai căzut. Negrul neant la tine a fost mărginit de un zid de aur și zidul s-a prăbușit peste tine, îngropîndu-te sub el. Ce urmăreai tu, de ce te-ai zbuciumat, de ce flacăra vie a minții tale a ars fără preget, ca vîlvătăile de foc ce le aprindeau și le hrăneau necurmat întîii oameni în vremuri obscure, ca să se apere de dușmănia fiarelor ? După perdeaua de foc a minții tale, ai stat tu ascuns toată viața, apărîndu-te. Vie, puternică, fantastică, se consuma inteligența ta. Mari, flăcările jucau zvîrlind scîntei orbitoare. Vînturile întîmplărilor o înălțau și o coborau și ghearele lacome așteptau cu răbdare să te sfîșie ; sclipitorii ochi pîndeau din umbră stingerea marelui incendiu, ca să poată prin drumul de cenușă să ajungă pînă la tine. Ce te împingea pe tine, căci din înfrîngeri și dureri, ca la mulți ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Mihai în Transilvania

... de știre la părinții voștri, Că pe când din luptă au fugit ai noștri, Mihai prin mulțime moartea căuta!" Aste mândre vorbe mai mult îi mișca, Cum un fulger splendid ne-ncetat lovește Pe bizara-i cale lucruri ce-ntâlnește, Fără să s-oprească după ce-a lovit, Astfel ...

 

Emil Gârleanu - Gândăcelul

... când pământul. Nu simțise nici durere, nici bucurie. Și mult își muncise gândul cum răsărise, și-al cui era? Mic cât un fir de linte, mișca piciorușele fragede și ocolea, de pe margini, frunzișoara care-l adăpostise. Într-o zi încercă o pornire lăuntrică: ieși de sub umbra răcoroasă și dădu ...

 

Grigore Alexandrescu - Răzbunarea șoarecilor sau moartea lui Sion

Grigore Alexandrescu - Răzbunarea şoarecilor sau moartea lui Sion Răzbunarea șoarecilor sau moartea lui Sion de Grigore Alexandrescu Pe Dealul Mitropoliei, În Arhiva României, Unde statul grămădește Tot ce nu-i mai trebuiește, Unde s-află aruncate Secături nenumărate, Hârtii, condici osândite, Judecăți nenorocite, Are cuiburi din vechime Numeroasă șoricime, Seminție roditoare Și de literi rozătoare; Șeful ei, un ghiscan mare, În dosare locuiește, Nume de Rozon el are Și pe polițe domnește: El e strănepot de frate Lui Raton, care odată Trăia de zgomot departe, Într-o cameră privată. Într-o zi ­ nu, era seară ­ Dup-a lui Rozon poruncă, Șoarecii toți s-adunară Și într-o tăcere-adâncă Aste vorbe ascultară: "De când sub aceste bolte ne aflăm adăpostiți, Fraților! voi știți prea bine cât am fost de fericiți; Șeful de azi al Arhivei, om de pace iubitor, Ne-a fost chiar ca un părinte, un zelos ocrotitor. Nimeni din voi nu se plânge că din cuib a fost gonit, Sau că într-aceste ziduri vreo pisică a-ntâlnit. Sau că n-a putut să roază de frica vrunui dușman Pergamentele antice, condicile de divan; Soarta ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>