Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru COLOANĂ

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 124 pentru COLOANĂ.

George Coșbuc - Coloana de atac

George Coşbuc - Coloana de atac Coloana de atac de George Coșbuc Publicată în Tribuna poporului , Arad, 1900, nr. 62 (1/14 apr.) Porniserăm din văi adânci Și ne târam acum pe brânci Să nu ne prind-Osman de veste, Că năzuim la deal spre creste, Căci veste de-ar fi prins ai săi, Noi n-am mai fi ieșit din văi. Și-așa cu-ncredere vegheată Noi răsărim pe deal deodată. Ne văd păgânii, sar pe zid, Potop de foc spre noi deschid. Dar noi prin foc o rupem iute, Crezându-ne pe sub redute. Și nu eram! Vedeam de sus Că altfel e de cum ne-au spus, Că pân-acolo-i lungă cale, O râpă-n drum și-adânca vale. O clipă ca-mpietriți am stat; Maiorul însă-a și plecat Și ne-am făcut cu toții cruce: Ei, ducă-ne-n ce foc ne-o duce! La vale,-acum, pe râpi curând Un rând e mort, mai moare-un rând. Cad bombele-n pământ și scurmă Și altele mai vin pe urmă; Ca grindina și plumbii cad, Se-ntunecă și-i vai ca-n iad! Și-un plumb veni cumplit cu zborul Și fără ...

 

Mihail Kogălniceanu - Introducție la "Dacia literară"

Mihail Kogălniceanu - Introducţie la "Dacia literară" Introducție la "Dacia literară" de Mihail Kogălniceanu La anul 1817, dl Racocea, c. c. translator românesc în Lemberg, publică prospectul unei foi periodice ce era să iasă pentru întâiași dată în limba românească. Planul său nu se putu aduce în împlinire. La anul 1822, dl Z. Carcalechi, în Buda, cercă pentru a doua oară o asemene întreprindere, dar și aceasta fu în zadar. În sfârșit, la 1827, dl I. Eliad vru și ar fi putut, pe o scară mult mai mare, să isprăvească aceea ce Racocea și Carcalechi nu putură face. Ocârmuirea de atunce a Țării Românești nu-i dădu voia trebuincioasă. Așa, puținii bărbați care pe atunce binevoia a se mai îndeletnici încă cu literatura națională pierdură nădejdea de a vedea vreodată gazete românești. Numai doi oameni nu pierdură curajul, ci așteptară toate de la vreme și de la împrejurări. Aceștii fură dl aga Asachi și dl I. Eliad; unul în Moldavia, altul în Valahia păstrau în inima lor focul luminător al științelor. Așteptarea lor nu fu înșelată. Împrejurări cunoscute de toți le veniră întru ajutor. Așa, la 1 iunie 1829 în Iași, ALBINA ...

 

Alecu Russo - Despre "Steaua Dunării"

... ți-ar cere o jertfă mare acest târg, sau alt târg, sau și țara întreagă, ai face jertfa. Jertfește dar pentru cititori o filă, o coloană sau un capăt de coloană, unde frumusețile stilului și ale cuvântologiei să lipsească cât mai mult se poate. Dă-ne idei multe și bune în limba proastă, și cititorii te ...

 

Alexei Mateevici - Hristos în biserica Ierusalimului

Alexei Mateevici - Hristos în biserica Ierusalimului Hristos în biserica Ierusalimului de Alexei Mateevici I Libanul a dat chedrii Și aurul Ofirul, Alesu-și-a Sidonul, Eghiptul falnic, Tirul Tot ce avea mai mare, Mai vederat, mai rar, La facerea acestui Dumnezeiesc altar. Aicea, toată mintea, Puterea omenească, Pe cerul cu pământul Voit-au să unească, Voit-au să-mpreune Pe om cu Dumnezeu: Ușor era atuncea Ce este-acuma greu. Frumoasa Palestină Pusese să ridice Biserica cea mare Lui Savaoth — se zice. Mai patruzeci și șase De ani a fost lucrată, Cu marmură și aur Spoită și-mbrăcată. Era o fericire Nespusă a vedea Cum marmura cea albă În flori se împletea Cu aur, pietre scumpe, Cu lemnuri felurite; Cum se ridică-n ceruri Coloanele-ascuțite. Și grinzile înalte De jos de-abia se văd, Ușorii stâlpi în aer, În raze se prevăd. Când ziua albă-nuntru Strălucitoare cade, Cum ea de-odată-nvie Lumina minunată, Încât și cel mai negru, Întunecos și rău Și cel mai vrednic suflet Vedea pe Dumnezeu În mijlocul acestor Lumini strălucitoare, Înconjurat de stele, Înconjurat de soare. II Aici, în locu-acesta, În Israel ...

 

Dimitrie Anghel - Clopotele

Dimitrie Anghel - Clopotele Clopotele de Dimitrie Anghel Ce farmec de nedescris au povestirile despre un oraș vechi, care a fost în floare odată și din care, din cine știe ce întâmplări, s-a retras viața !... Vîntul venind a adus zi cu zi tot alte fire de nisip, le-a strecurat prin încăperi, le-a cernut pe coperișuri, le-a împinzit ca un giulgiu, făcîndu-le una cu pămîntul. Vîrfuri de coloane au mai stăruit ici-coio, de cari, caravanele trecînd, vorbeau ca de rămășițele unei cetăți înfloritoare ; apoi și coloanele au dispărut cu veacurile și numai în cărți a mai rămas pomenire de ceea ce a fost în strălucitoarele și albele orașe ce se ridicau odinioară. Pe unele, după epoci îndelungate de glorie, un simplu cutremur le-a dat jos peste noapte, asemenea unui șubred joc de cărți clădite de un copil, ori năvala cenușei unui vulcan le-a năpădit, surprinzîndu-le în plină activitate. Pe altele, valurile le-au înghițit pe totdeauna și numai în legendele și baladele vechi mai trăiesc ascunse în fundul apelor, cu palaturile și ...

 

Dimitrie Anghel - Represiune pentru represiune

Dimitrie Anghel - Represiune pentru represiune Represiune pentru represiune de Dimitrie Anghel Publicată în Ramuri , VI, 5 [22], 7 noiem. 1910. p. 65—67. Sunt cîțiva ani acuma de cînd colaborez la "Viața românească", unde am fost ospitalizat cu drag și am scris necenzurat de nimeni, decît o singură dată, cînd A. Mirea s-a apucat să parafrazeze un mesaj regal, în care se vorbea, ca totdeauna, de marile reforme ce aveau să se întindă peste țară ca o binecuvîntare. Aceasta este dar proba cea mai evidentă că doctrina poporanistă a d-lui Stere și a tovarășilor dumnealui nu era impusă nici unui competiționar la coloanele sus-zisei reviste. Apoi, a face artă după un anumit calapod și pentru un anumit scop ar fi monstruos, și diverșii scriitori care scriu astăzi, dacă ar fi făcut așa, ar fi fost, desigur, cu neputință să fie grupați. De altfel, un grup omogen și statornic, în afară de cei ce țin rubrici speciale, adică omogenitate anonimă, nu a fost niciodată. Scriitorii s-au perindat la întîmplare, au apărut și au dispărut la intervale, aducînd fiecare tributul fanteziei și muncii lui, după ...

 

George Coșbuc - Povestea căprarului

George Coşbuc - Povestea căprarului Povestea căprarului de George Coșbuc Publicată în Literatură și artă română , 1899, nr. 1 (25 nov.) Când ne-au respins de la movilă, Căzurăm mulți pe-aceste lunci. Și-ntreg un regiment atunci, De ce-a văzut, a plâns de milă. În șiruri strânse și-mproșcând Necontenit cu foc mulțimea, Se da-ndărăt dorobănțimea, Loc turcilor pe șes făcând. Curgea și mult și iute focul, Iar între-ai noștri și vrăjmași Erau cel mult optzeci de pași Dar noi lăsam cu palma locul. Și, iată-n urma tuturor. Un biet căprar, având un frate Ucis, s-opri să-l ieie-n spate, Și-apoi spre șir porni cu zor. Dar, lunecând pe iarba udă Fiind și slab, căzu-n curând, Iar noi strigam să intre-n rând; El a rămas nevrând s-audă. La ochi cu pușca l-am văzut, Îngenuncheat acolo-n cale, Trăgând spre-arapii ce din vale Veneau mereu. O, n-am crezut Că omul în mânie poate S-azvârl-așa de mult omor, Că plumbii-n deznădejdea lor Curg râu! Dar azi le cred pe toate. Iar noi ne-ndepărtam mereu, Și i-am strigat ...

 

Grigore Alexandrescu - Polovraci

... îndeletnici la lucrările vârstei lor; mai încolo alte ființe care se împărtășeau de om și de hiare, fauni, sau silvani care se ascund după o coloană piramidală. Înaintezi, și aceleași figuri parcă au trecut înainte ca să te aștepte; unele îți râd, altele, cu un aer misterios, îți fac semn de ... omul cel mai fără iluzii se crede transportat într-o altă lume. Ca să lăsăm un suvenir de vizita noastră, ne scriserăm numele pe o coloană care lucea de mii de steluțe, ca acelea ce licăresc dimineața pe un mal de zăpadă. Dar picătura muntelui, adăugând piatră peste piatră, va șterge ...

 

Grigore Alexandrescu - Trecutul. La mănăstirea Dealului

Grigore Alexandrescu - Trecutul. La mănăstirea Dealului Trecutul. La mănăstirea Dealului de Grigore Alexandrescu Dedicată măriei sale prințului nostru [1] Precum o sentinelă, pe dealul depărtat Domnește mănăstirea; și zidu-i cel înalt Se-ntinde împrejuru-i, pustiu și învechit, De iedera bătrână, de mușchi acoperit. [2] Acolo au odihna, locaș adânc, tăcut, Eroi ce mai-nainte mult zgomot au făcut. Un cap îi prezidează [3] și dacă s-o-ntâmpla, Cu vreme, România s-ardice fruntea sa, P-a Dâmboviței vale oștiri de s-or ivi, Ai luptelor cumplite părtași ei vor mai fi. Eu în copilărie iubeam să mă opresc Pe dealul mănăstirii, și-n vale se privesc Mărețul turn, trist martor l-al nostru trist apus, Ș-a cărui origină în veacuri s-a răpus Turnul din care-odată bărbații renumiți Vedeau române taberi pe câmpi nemărginiți [5] În preajma-i e cetatea! ai ei locuitori Ruina-i azi cu fală arăt la călători, Precum atâți nevrednici, trăind în moliciuni, Se laud cu mari fapte făcute de străbuni. Dar pentru ce orașul atât de strălucit Acum între orașe e cel mai umilit? Ce voie preaînaltă, ce lege porunci Căderea deopotrivă cu ...

 

Ion Heliade Rădulescu - Sânta cetate (Terța rima)

Ion Heliade Rădulescu - Sânta cetate (Terţa rima) Sânta cetate (Terța rima) de Ion Heliade Rădulescu Crist-popolul, lumina și puterea, Errând, sudând, străin într-ale sale, Producând singur viața și averea, Nici selbă-aflând, nici munte, nici vale Unde-ori căminul, ori capul a pune (Lungă laboare! foarte lungă cale!), Străbate lumea, lumea să radune, Secoli și famea suferă și gerul, Derâderi și bătăi, de spini cunune, Crucea, roata, focul, plumbul și fierul, Sclavie, glebă, clacă și uzură; Custodul punge, punge cavalerul, Cazacul punge, flagelă și fură; Magnat, idalg, ciocoi despoaie, bate; Pontefice, instructor minte, jură. Crist-popolul suspină și străbate Și secoli, și tărâmuri, tot pământul, Asudă, geme, suferă păcate, Iartă, le șterge; seamănă cuvântul: Când prunc orfan, plângând, mendicând viață, Când muribund ce n-are nici mormântul, Când june discolor cu moartea-n față, Fără mâine și azi, și fără lumină, Iarnă și vară,-n seară, dimineață; Ori ca om, ori sub forma sa divină, Tot proletar la câmp și la cetate, De la altar și până la salină, Cu-același dor, cu-aceeași greutate. Schimbe-se timpii, fie domn cezarul, Patriciu sau baron, prinț sau abate, Forță ori lege, Brama, papa ori țarul, El ...

 

Ion Luca Caragiale - Guvernul și modificarea art. 7

Ion Luca Caragiale - Guvernul şi modificarea art. 7 Guvernul și modificarea art. 7 de Ion Luca Caragiale În numărul său de ieri Românul cuprinde, în trei coloane foarte interesante, un fel de profesie de credință a partidului roșu, sau mai bine zis, o declarație amoroasă în toată regula adresată cu multă căldură sferelor înalte, ce au înscris și au făcut să se înscrie în tratatul dela Berlin art. 44. Cu o zi înainte, organul prezidentului Camerii arăta că guvernul roșu, nu dela majoritate ci dela minoritate va stărui să aibă o deslegare a cestiunii israelite; a doua zi însă schimbă foaia, și în dorința d'a nu se amăgi cumva autorii tratatului și inspiratorii art. 44 asupra vederilor partidului roșu, Românul așterne trei coloane de lămuriri în această privire. Lăsăm la o parte introducerea articolului, unde Românul se felicită că, grație guvernului roșu țara este acum sosită într'o stare politică, pe care nici cei mai geniali și mai îndrăzneți eroi ai trecutului n'ar fi cutezat s'o viseze; ceea ce este important să relevăm sunt părerile acelei foi în privința cestiunii art. 7 mai ales față cu partidul conservator. ...

 

   Următoarele >>>