Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru BAIER��

 Rezultatele 1 - 4 din aproximativ 4 pentru BAIER��.

Ion Luca Caragiale - Un monstru de activitate

Ion Luca Caragiale - Un monstru de activitate Un monstru de activitate de Ion Luca Caragiale Minunatul domn FrĂ©dĂ©ric DamĂ©! Ce monstru de activitate! D-sa ne aduce aminte de secătura din comedie, care spune că era așa de muncitor când învăța la Paris, încât studia câte douăzeci și patru de ceasuri pe zi regulat, ba erau câteodată zile în cari lucra și mai mult. Așa și d. DamĂ©. Cât au stat conservatorii la putere a fost: 1. Titular, numit contra legii, la două catedre. 2. Făcător al unui dicționar româno-francez. 3. Subdirector al învățământului primar. 4. Șef al biuroului de statistică al Ministerului Instrucției. 5. Bibliotecar al aceluiași minister. 6. Făcător și organizator al bibliotecilor rurale. 7. Organizator și supraveghetor al muzeului pedagogic. 8. Însărcinat cu diverse publicațiuni ale aceluiași minister. 9. Director al buletinului aceluiași minister. Aceste însărcinări, însă, pe cari le îndeplinea cu scumpătate, deși foarte ieftin, îi mai lăsau d-lui DamĂ© destul timp liber. Urându-i-se, așa, neocupat, d-sa s-a gândit să mai ceară încă o ocupație d-lui ministru. — Domnule ministru, îmi mai rămâne încă timp liber; voi să-l sacrific și pe ...

 

Constantin Stamati - Eroul Ciubăr-Vodă. Fabula fabulelor vechi populare sau Rolando furios moldovene

Constantin Stamati - Eroul Ciubăr-Vodă. Fabula fabulelor vechi populare sau Rolando furios moldovenesc Eroul Ciubăr-Vodă. Fabula fabulelor vechi populare sau Rolando furios moldovenesc de Constantin Stamati Cuprins 1 Partea I 2 Partea II 3 Partea III 4 Partea IV Partea I L’homme est de feu pour le mensonge Et de glace pour la vĂ©ritĂ© 1 La Fontaine Ciubăr-vodă, domn faimos, Lui Papură strănepot, Avea un singur fecior, Frumos ca luna lui mai, Gigât ca un tânăr brad, Vârtos ca un vechi stejar Și viteaz ca un român. Acest fiu când s-au născut, Moașa ce l-au strâns de nas Și l-au prenumit Bogdan, Au tras boghii și au spus Mancei ce l-au aplecat, Ce soție va lua Și câte va pătimi Despre farmece și vrăji; Deci domnișorul Bogdan, Făcându-se flăcăuaș, Tatăl său, domnul bătrân, L-au chemat în curtea sa, Fiind boieri adunați Și după ce l-au pupat, I-au zis: “Fătul meu, să știi Că de-acum vreau să te-nsor, Și mireasă să-ți alegi Fată de domn sau de crai, Ca să nu piară cu noi Al lui Ciubăr soi vestit Din care eu rămăsei; Căci ...

 

Petre Ispirescu - Făt-Frumos cu carâta de sticlă

... i-a trimis suflet de om cu care să-și mai petreacă urâtul în bungetul ăla de codru. De gâtul copilului găsi un baier în care citi pustnicul că acel copil este fiu al unei fete de împărat. De crescut, ar fi voit pustnicul să-l crească, dară nevoia ...

 

Petre Ispirescu - Făt-Frumos cu părul de aur

... vază în el? Un copilaș ca de vro două luni; îl scoase din sicriu și cum îl luă în brațe tăcu. Acest copil avea un baier atârnat de gât. Și, dacă îl luă, văzu că într-însul era o scrisoare, o ceti și află că copilul de față este lepădat de ...