Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CO������������������������������������������������������

 Rezultatele 81 - 90 din aproximativ 231 pentru CO������������������������������������������������������.

George Coșbuc - Poetul (Coșbuc)

George Coşbuc - Poetul (Coşbuc) Poetul de George Coșbuc Sunt suflet în sufletul neamului meu Și-i cânt bucuria și-amarul— În ranele tale durutul sunt, eu, Și-otrava deodată cu tine o beu Când soarta-ți întinde paharul. Și-oricare-ar fi drumul pe care-o s-apuci, Răbda-vom pironul aceleiași cruci Unindu-ne steagul și lanul, Și-altarul speranței oriunde-o să-l duci, Acolo-mi voi duce altarul. Sunt inimă-n inima neamului meu Și-i cânt și iubirea, și ura— Tu focul, dar vântul ce-aprinde sunt eu, Voința ni-e una, că-i una mereu În toate-ale noastre măsura. Izvor ești și ținta a totul ce cânt— Iar dacă vrodat-aș grăi vrun cuvânt Cum nu-ți glăsuiește scriptura, Ai fulgere-n cer, tu cel mare și sfânt, Și-nchide-mi cu fulgerul gura! Ce-s unora lucruri a toate mai sus Par altora lucruri deșarte. Dar știe acel ce compasul și-a pus, Pe marginea lumii-ntre viață și-apus, De-i alb ori e negru ce-mparte! Iar tu mi-ești în suflet, și-n suflet ți-s eu. Și secolii-nchid-ori deschidă cum ...

 

George Coșbuc - Raport (Coșbuc)

George Coşbuc - Raport (Coşbuc) Raport de George Coșbuc Publicată în Albina , 1898, nr. 1 (1 oct.) (Luarea Griviței, la 30 august 1877) La ceasul trei pornirăm iuți, Dar ne-am întors în văi bătuți. Din nou am dat asalt erou, Dar ne-am întors bătuți din nou. De-al treilea rând deschis-am drum. Dar n-am bătut-o nici acum. Ne-am dus de-a patra oar-apoi Și-acum răzbim și-i batem noi. Ne-ar și fi fost rușine-amar De ne-am fi dus și-acu-

 

George Coșbuc - Sonet (Coșbuc)

George Coşbuc - Sonet (Coşbuc) Sonet de George Coșbuc cu contraziceri și cu tendințe Se zice și s-a zis că-i un secret Al artei, să compui macame-arabe, Să știi să faci o odă unei babe Și, fără fond, să faci un bun sonet. Deci vreau cu orice preț să fiu poet N-am fond, precum vedeți, și versuri slabe, Și-njur și numai tropotind silabe Și șterg mereu și șterg și merge-ncet. Opt versuri le-am făcut! așa cu gluma, Dar stante pede iată mai un vers, O, de-aș găsi acum o rimă-n uma; Dar haid! și fără rimă văd c-a mers. Eu sute de sonete-ți fac de-acuma! Arhangheli, trâmbițați prin

 

George Coșbuc - Toamna (George Coșbuc)

George Coşbuc - Toamna (George Coşbuc) Toamna de George Coșbuc Toamna târziu În noaptea cu lună, Cum vâjâie codrul Și geme și sună! Din nordul cu neguri Un vuiet răsare Și vine și crește Mai iute, mai tare; Iar codrul aude, Puternicul rege Aude prin noapte Și bine-nțelege Al oștilor vuiet Din norduri pornite - El vrea să răscoale Puteri obosite Și-njură și urlă, Că-și simte pierirea. Și galben se face, Nu poate s-adoarmă, Nu-și află nici pace, Și tremură codrul Cu inima ruptă De spaimă, se zbate, Cu vântul se luptă, Pocnește și sună Și-și urlă durerea, Căci vântul îl prinde Și-l strânge de mijloc Topindu-i puterea! Și codrul se-ndoaie; Și-l biruie vântul Râzând îl sugrumă Și-i rupe veștmântul Și părul i-l smulge Și-n văi îl aruncă. Un țipăt răsare Pe deal și pe luncă; Grăbitele păsări Cu vuiet aleargă Și norii vin stoluri Pe-ntinderea largă De spaimă s-aascunde Pârâul sub ghiață - Și regele codru, Din ultima viață Suspină văzându-și Pustiul, și geme Și cade pe spate Și moare cu fruntea Pe pieptul naturii Și moare natura De jalea pădurii În toamna

 

George Coșbuc - Vulturul (Coșbuc)

George Coşbuc - Vulturul (Coşbuc) Vulturul de George Coșbuc Venind de departe cu zborul întins S-oprise deasupra Ceahlăului nins, Ș-apoi din rotiri tot mai strâmte-n cuprins Căzu, ca să prindă vro pradă, Cum uneori parcă vezi fulgerul stins Pe când nici nu-ncepe să cadă. Eu nu știu, fui vesel ori trist în acel Ocol ce-l făcui împreună cu el, Că-ntâi îmi păruse că-i vis și mă-nșel Dar bine venitu-mi-a-n minte Vulturul văzut în rotire la fel Cu ani de viață nainte. Un pisc singuratic al muntelui plin De colțuri de stâncă, cu zborul său lin Acela-l rotea prin văzduhul senin În sute de cercuri egale, Și-n fiece zi și tot timpul vecin Umbririlor nopții din vale. Păstorii spuneau că păzește pe-ai lui, Că-n rece cuib scoate părechea sa pui Și hrană-i ducea ori pe-aceea ce nu-i La staul pe-amurg, din mioare, Ori cerbi sugători ce se culcă sătui Sub brazii ce-acopăr izvoare. Și parc-aș vorbi ca de lucruri de ieri, Ce drag îmi era nesătulei vederi! Când singur în largul înaltei tăceri Brăzda cu rotirea sa golul; ...

 

George Coșbuc - În miezul verii

George Coşbuc - În miezul verii În miezul verii de George Coșbuc O fâșie nesfârșită Dintr-o pânză pare calea, Printre holde rătăcită. Toată culmea-i adormită, Toată valea. Liniștea-i deplin stăpână Peste câmpii arși de soare, Lunca-i goală: la fântână E pustiu; și nu se-ngână Nici o boare. Numai zumzetul de-albine, Fără-ncepere și-adaos, Curge-ntruna, parcă vine Din adâncul firii pline De repaos. Și cât vezi în depărtare Viu nimic nu se ivește... Iată însă, colo-n zare, Mișcător un punct răsare Și tot crește. Poate-i vrun bătut de soartă Care-aleargă pe câmpie Într-atâta lume moartă! Dor îl mână, griji îl poartă, Domnul știe! Poți acum să-l vezi mai bine: E femeie, o sărmană, Strâns la piept în scutec ține Un copil; și-n sârg ea vine, Vine-n goană. De călduri dogoritoare, Foc aprins îi arde chipul; Un cuptor e roșul soare, Și cărbune sub picioare E nisipul. Când ajunge la fântână, Jos pe-o pajiște săracă Pune-odorul ei. Din mână Saltă cumpăna bătrână Și se pleacă. Scârțâind, din nou ea crește. Mama toarnă cu tot zorul Apă-n pumni, și se grăbește La copil și-i ...

 

George Coșbuc - În spital

George Coşbuc - În spital În spital de George Coșbuc Nu-nțelege vorba, sire. Zice-același general, Camarazi, să nu vă mire Că-ntr-acest spital Nu-nțeleg nici doi cuvântul Ce-l vorbim, căci li-e străin, Sunt vitejii din pământul Cel de râuri plin, Pe-unde trec ei veseli vara Peste munții suri și goi; Ei de-acolo sunt, din țara Turmelor de oi... Scoborând din munți de-a dreptul Par în lupte-oșteni bătrâni, Ați văzut cum pun ei pieptul Sire, sunt români. Astfel zice generalul Către tânăru-mpărat, La Veneția-n spitalul Cel improvizat. În supremele momente Când căzură peste noi Alte patru regimente, În amurg cu ploi Adunați românii-n vale Zid în urmă ne-au rămas, Stăvilind dușmanii-n cale Până ne-am retras. Câți de moarte-atunci scăpară Zilnic în spitale curg; Toți ca leii se luptară, Tinere Habsburg; Și-au murit pentru-mpăratul Sute de viteji de-ai mei Dar acest de-aici, din patul Șapte sute trei, Care zace-așa-n neștire Și-i lipsește brațul stâng Îl salut! Dă-mi voie, sire, Mâna să i-o strâng. Noaptea scoborî cu ceață, Luptelor sfârșit punând, Până-n trista dimineață; ...

 

George Coșbuc - În zori

George Coşbuc - În zori În zori de George Coșbuc Supt un mal legata plută, Se mai mișc-abia. Duios Geme apa-n veci zbătută Ca prin vis, sub iaz la moară. Luna tot mai jos scoboară         Tot mai jos, mai jos. A, apus! Și dintr-o dată Nu mai vezi nici deal, nici drum, Totu-n zarea-ntunecată Și-a pierdut și loc și nume, Nu cred c-a mai fost pe lume         Noapte ca acum. Parcă-i mort de veacuri satul Și trudit de-atâta clint Doarme-adânc întunecatul Codru-n văi, iar la răstoace Plopii-au început să-și joace         Frunzele de-argint. Dar din aripi bat cocoșii, Răscolind văzduhul mut. Albe-ntâi și tot mai roșii Zorile și-ntind lucoarea – Din zăvoi, privighetoarea         Iarăși a-

 

George Coșbuc - Anacreontică

George Coşbuc - Anacreontică Anacreontică de George Coșbuc Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII I Ca Gyges, sardicul despot, Eu nu-s setos după renume, Nimic nu-nvidiez pe lume Și-a fi gelos defel nu pot. A mele griji și tăinuiri Sunt toate numai să port salbe Și să-mi dedic pletelor albe Ghirlandele de trandafiri. De alte griji alți oameni știu; Eu numai pentru azi port grijă, Căci timpul e cu braț de spijă Și mâine pot să nu mai fiu! II Tu lauzi în cântări mărirea Tebanilor, el cântă firea Și tot ce Thales cunoștea: Eu cânt însă robia mea. Nu flote m-au învins pe mine, Nu regi cu tolbe largi și pline, Altfel de trupe m-au robit: Doi ochi de foc și-un glas iubit. III Unei copile De ce fugi, copilo, de mine? Obrajii tăi, rumeni ca tine, Aprinși par de rumeni și plini, Ca rozele vara-n grădini. De ce fugi? Am crețe pe frunte, Am plete rari și cărunte? Ca părul tău alb de ninsori, Nu-i alb nici un crin între flori. Sunt crin eu, ...

 

George Coșbuc - Apoi vezi...

George Coşbuc - Apoi vezi... Apoi vezi... de George Coșbuc - "Câte fete mândre-n sat Toate țin cu tine" - Zic și eu! Și nu-i păcat, Ele știu mai bine. Când încep și eu să joc Intră junghiu-n fete Și s-opresc drumeții-n loc: - "Ăsta-i joc, băiete!" Voi săriți ca un ileu, Ici e șes, ici groapă - Apoi vezi! Frumoasa, eu, Voi, pe câte-o schioapă. Iar la plug de-oi vrea, apoi, Să mă las pe coarne, Brazda mea nici patru boi Nu pot s-o răstoarne. Eu din umeri scot un car Până-n dealul mare, Mut o piatră de hotar... Ce vi-e de mirare? Vouă și-un butuc vi-e greu, Eu ridic o bârnă - Apoi vezi! Pe mândra eu, Voi, pe câte-o cârnă! Beau și eu, și joc, și-arăt Că mi-e lumea dragă, Dar ca voi eu nu mă-mbăt Săptămâna-ntreagă. Ce-mi tot cânți de boi și bani? I-am găsit eu gata? N-aveam cas-acu cinci ani, Și-a făcut-o tata? Palmele, că-mi ard mereu, Capul, că mi-e moară - Apoi vezi! Pe mândra eu - Voi, pe câte-o

 

George Coșbuc - Atque nos!

George Coşbuc - Atque nos! Atque nos! de George Coșbuc Iarna, când e lungă noaptea, s-adun finii și cumetrii Și-apoi povestesc de-a dragul, stând pe lavițele vetrii, Despre crai cu stemă-n frunte, despre lei și paralei... Oh, că mult îmi place mie să mă pun la sfat cu ei Și s-ascult ale lor vorbe, s-admir faptă glorioasă, Să-mi încurc în minte firul din povestea cea frumoasă, Să văd ce destăinuiește frazul cel îndătinat: Cică-a fost, ce-a fost odată, cică-a fost un împărat. Oh, îmi place mult povestea, căci poporul se descrie Singur el pe sine însuși în povești și-mi place mie S-ascult pe popor, ca astfel să observ cum s-a descris; Ascultându-l, fără voie, parcă mă cuprinde-un vis Și-atunci eu mă pierd pe-ncetul pe-ale fantaziei maluri: Văd cu ochii plăsmuirea vecinicelor idealuri Și a tuturor acelor tipuri vii, pe cari le-avem Și pe-a căror frunte pus-am mitologic diadem ; Văd cu ochii tot aceea, ce-a creat în zeci de veacuri Imaginațiunea noastră: văd ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>