Căutare text în DEX - Dicționarul explicativ al limbii române
Rezultate din Dicționarul explicativ al limbii române pentru CONSIDERA%EF%BF%BD%EF%BF%BD%EF%BF%BD%EF%BF%BD%EF%BF%BD%EF%BF%BD%EF%BF%BD%EF%BF%BD%EF%BF%BD%EF%BF%BD%EF%BF%BD%EF%BF%BD%EF%BF%BD%EF%BF%BD%EF%BF%BD%EF%BF%BD%EF%BF%BD%EF%BF%BDIE
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 303 pentru CONSIDERA%EF%BF%BD%EF%BF%BD%EF%BF%BD%EF%BF%BD%EF%BF%BD%EF%BF%BD%EF%BF%BD%EF%BF%BD%EF%BF%BD%EF%BF%BD%EF%BF%BD%EF%BF%BD%EF%BF%BD%EF%BF%BD%EF%BF%BD%EF%BF%BD%EF%BF%BD%EF%BF%BDIE.
METRÓPOLĂ , metropole , s . f . 1. Nume dat marilor orașe ale lumii ( de obicei capitale de state ) , 2. Oraș sau stat antic , considerat în raport cu coloniile sale . 3. Stat considerat în raport cu coloniile sale . [ Acc . și :
MEZÍN , - Ă , mezini , - e , adj . , s . m . și f . 1. ( Fratele ) cel mai tânăr dintre mai mulți frați , considerat în raport cu aceștia . 2. ( Pop . ) ( Fratele ) al doilea dintre mai mulți frați , considerat în raport cu aceștia ; ( frate )
... a aminti , a invoca . 3. Refl . A se socoti ( sau a fi socotit ) drept , a se considera ( sau a fi considerat ) ca fiind 4. Tranz . A pune pe cineva într - o funcție ; a angaja ; a ...
PERSOÁNĂ , persoane , s . f . 1. Individ al speciei umane , om considerat prin totalitatea însușirilor sale fizice și psihice ; ființă omenească , ins . 2. ( În sintagmele ) Persoană fizică = om considerat ca subiect cu drepturi și cu obligații și care participă în această calitate la raporturile juridice civile . Persoană juridică ( sau morală ) = organizație care , având o alcătuire de sine stătătoare și un patrimoniu propriu în vederea îndeplinirii unui anume scop admis de lege , este subiect cu drepturi și cu obligații , deosebit de persoanele fizice care intră în componența ei . 3. Categorie gramaticală specifică verbului și unor pronume ( personal , reflexiv , posesiv , de întărire ) , prin care se indică vorbitorul , interlocutorul și orice obiect , deosebit de vorbitor și de interlocutor ; fiecare dintre formele flexionare ale verbului și ale unor pronume prin care se indică raporturile de mai
SPÍRIT , spirite , s . n . I. 1. Factor ideal al existenței ( opus materiei ) ; conștiință , gândire ; p . ext . minte , rațiune , intelect . 2. Persoană considerată sub raportul capacității sale intelectuale sau din punctul de vedere al însușirilor morale , de caracter etc . 3. ( La pl . ) Societatea în întregul ei , oamenii considerați ca purtători ai unor idei , ai unor preocupări intelectuale ; opinie publică . 4. Mod , fel de a gândi , de a se manifesta ; părere , concepție împărtășită de un grup de oameni , de o colectivitate . 5. Caracter specific , trăsătură caracteristică a ceva . 6. Înclinare , pornire , tendință care determină felul de a fi , de a gândi , de a se manifesta al cuiva . 7. Glumă , anecdotă , banc . II. Semn grafic în scrierea greacă , care , adăugat unui sunet , arată cum se pronunță sunetul respectiv din punctul de vedere al
STRĂNEPÓT , - OÁTĂ , strănepoți , - oate , subst . 1. S . m . și f . Copil al nepotului sau al nepoatei de fiu sau de fiică , considerat în raport cu străbunii ( 2 ) lui ; copil al nepotului de frate sau de soră , considerat în raport cu părinții unchilor și mătușilor lui . 2. S . m . pl . Urmași , descendenți . - Stră - +
... ÎNVINOVĂȚÍ , învinovățesc , vb . IV . Tranz . și refl . A ( se ) considera
... ÎNVINUÍ , învinuiesc , vb . IV . Tranz . și refl . A ( se ) considera
ȚÁRCĂ , țărci , s . f . 1. ( Ornit . ) Coțofană . 2. Fig . ( Depr . ) Gură ( considerată ca organ al vorbirii ) . 3. Epitet depreciativ dat unei femei care vorbește
... a sta de strajă . A ține locul cuiva = a înlocui pe cineva . IX. Tranz . și refl . ( Pop . ) A ( se ) considera , a ( se ) socoti , a ( se ) crede . Te țineam mai tânăr ! X. Tranz . ( Pop . ) A obliga la o cheltuială , a ...
ABSOLÚT , - Ă , absoluți , - te , adj . , adv . I. Adj . 1. Care este independent de orice condiții si relații , care nu este supus nici unei restricții , care nu are limite ; necondiționat , perfect , desăvârșit . 2. ( Despre fenomene social - economice , în legătură cu noțiuni de creștere sau de scădere cantitativă ) Considerat în raport cu sine însuși și nu în comparație cu alte fenomene asemănătoare ; care se află pe treapta cea mai de sus . 3. ( Mat . ; despre mărimi ) A cărui valoare nu depinde de condițiile în care a fost măsurat sau de sistemul la care este raportat . Valoare absolută = valoarea aritmetică a rădăcinii pătratului unei mărimi . 4. ( Lingv . ; în sintagma ) Verb absolut = verb tranzitiv care are complementul neexprimat , dar subînțeles . II. Adv . ( Servește la formarea superlativului ) Cu totul , cu desăvârșire ; exact , întocmai , perfect . Argumentare absolut