Căutare în DEX - Dicționarul explicativ al limbii române

Pentru căutare rapidă introduceți minim 3 litere.

  Vezi și:VĂITĂTOR, VĂITARE, BĂUNI, CĂINA, JELI, OLECĂI, PLÂNGĂREȚ, VĂICĂRI, VĂIERA, VĂIETA, VĂITĂREȚ ... Mai multe din DEX...

VĂITA - Definiția din dicționar

Traducere: engleză

Deschide în DEX Vizual

Notă: Puteţi căuta fiecare cuvânt din cadrul definiţiei printr-un simplu click pe cuvântul dorit.

VĂITÁ, váit, vb. I. Refl. A scoate vaiete, a geme de durere, de jale; a se tângui, a se lamenta, a se văiera. ** (Despre animale) A scoate sunete sinistre, lugubre. ** Tranz. A plânge, a compătimi pe cineva. ** Refl. A-și exprima (în cuvinte) necazul, nemulțumirea, durerea. [Var.: văietá vb. I] - Din vai.

Sursa : DEX '98

 

VĂITÁ vb. 1. a se boci, a se căina, a (se) jeli, a (se) jelui, a se lamenta, a se plânge, a se tângui, a se văicări, (pop.) a se aoli, a se mişeli, (înv. și reg.) a se olălăi, a se olecăi, (reg.) a se plângătui, a se scârbi, a se văiera, a se văina, a se vălăcăi, (Transilv.) a (se) cânta, a (se) dăuli, (Mold. și Bucov.) a se frăsui, (înv.) a se glăsi, a se glăsui. (S-a \~ toată ziua.) 2. v. geme.

Sursa : sinonime

 

văitá (sil. -i-/văi-)/văietá vb., ind. prez. 1 sg. váit/váiet, 3 sg. și pl. váită/váietă, 1 pl. văităm/văietăm

Sursa : ortografic

 

A VĂITÁ váit tranz. (persoane) A regreta cu îndurerare; a compătimi; a plânge. [Sil. -i-; Var. a văieta] /Din vai

Sursa : NODEX

 

A SE VĂITÁ váit intranz. A-și exprima jalea sau durerea prin cuvinte sau prin strigăte; a scoate vaiete; a se tângui; a se văicărui; a se lamenta. /Din vai

Sursa : NODEX

 

Copyright © 2004-2020 DEX online.

Copierea definițiilor este permisă sublicență GPL , cu condiția păstrării acestei note.

 

Rezultate suplimentare

 

Rezultate din Literatură pentru VĂITA

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 35 pentru VĂITA.

Costache Conachi - Scrisoare către Zulnia

Costache Conachi - Scrisoare către Zulnia Scrisoare către Zulnia de Costache Conachi Informații despre această ediție     Din toți muritorii lumii cel mai în nenorocire     Și dintre toți pătimașii cel mai mult în osîndire     Este omul care-ți scrie, mai pomenești-l tu oare ?     Ah, de nu l-îi mai cunoaște după slovă și scrisoare,     Cunoaște-l di pi durere cu care plîngînd îți scrie,     Cunoaște-l di pi-a lui lacrămi ce l-i găsîi pe hîrtie     Cu ele odinioară udam a tale picioare,     Cu ele pe buză arsă de-a dragostei înfocare,     De sute de ori, Zulnio, printr-a gurilor lipire     Ți-am adeverit amoriul cu credință și iubire.     Iar acum, ah, vai de mine, într-acest pustiu de jele,     Unde nu am alt tovarăș decît durerile mele,     Le vărs numai pentr-un suflet și o tristă inimioară,     Ce pătrunsă de-a iubirii, și de-a dorului tău pară     N-au răgaz, nu au odihnă, nici pot avea mîngîiere.     Decît numai în suspinuri, în lacrămi și în durere.     Amar mie, în ce valuri norocul mă aruncară,     Nu știu, mai trăiesc pe lume sau din lume sînt afară !      ...

 

Ion Luca Caragiale - Duminica Tomii

Ion Luca Caragiale - Duminica Tomii Duminica Tomii de Ion Luca Caragiale 1909 M-am dus să fac o vizită confratelui și amicului meu Tomița de ziua lui. L-am găsit într-o stare foarte proastă, plimbându-se de colo până colo ca o hienă în cușca ei, și văitându-se de durere; toată noaptea nu putuse închide ochii din pricina unei măsele. L-am povățuit să meargă la dentist. - Nu pot, mon cher . - De ce nu poți? ți-e frică?... Cu metodele de astăzi, nu simți nici cât o pișcătură de purece. - Nu de frică; nu pot, că am de lucru; trebuie să dau până-n două ceasuri cronica mea la gazetă. La trei, vine băiatul de la tipografie să mă execute... și cu durerea asta sunt incapabil să scriu un rând măcar. De o sută de ori de aseară m-am așezat pe scaun, am pus mâna pe condei; dar nu e chip să m-astâmpăr... o clipă nu­mi dă pace... Și iar începe bietul om să se vaite și să se plimbe ca o hienă. La un moment, se oprește răcnind: - E de nesuferit!... mă-mpușc! - Omule - zic eu - du-te la dentist! - Ei! dar cronica ...

 

Ion Luca Caragiale - Pastramă trufanda

Ion Luca Caragiale - Pastramă trufanda Pastramă trufanda de Ion Luca Caragiale În portul Kavalei, de pe coastele Archipelagului — până nu se pomenea de vase cu abur — într-o dimineață se pregătea o corabie mare, încărcată cu mărfuri și cu mulți călători, să pornească spre coastele de răsărit, la Iafa, în Asia Mică. Între călătorii aceia, se afla și unul Iusuf, un negustoraș, mergând la Ierusalim după daraveri. Omul se suise de cu vreme pe corabie, să-și găsească loc bun și se așezase jos turcește, pe chilimul lui, mai la o parte, ca să nu stea în drumul corăbierilor, cari umblau de colo până colo serta-ferta, strângând fringhiile și-ntinzând pânzele, ca pe orce vas când mai sunt câteva clipe până să pornească dezlegat în largul apelor. Iusuf sta liniștit și trăgea ciubuc, cu gândul pe de o parte la drumul lung ce-l avea de făcut, pe de alta la casa pe care și-o părăsea de nevoie... Când erau toate aproape gata, și căpitanul se suia la locul său, să dea semn de plecare, s-aude de pe mal, pân zgomotul și forfoteala mulțimii de lume — unii cu treabă, alții numai așa gură- ...

 

Alexandru Macedonski - Lewki

Alexandru Macedonski - Lewki Lewki de Alexandru Macedonski Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI I De sidef și de-aur roșu sub al cerului azur, Zvelta insulă apare, și sporește minunată, Sărutată când de valuri, când de vânturi asaltată Printre-ocolul spumei albe, — crini regali, jur-împrejur. Peste-al țărmurilor silex palpitează-o-nflăcărare, Via purpură de sânge a solarei agonii; Mari flamanzi prin aer zboară spre-ale visului domnii Un imperiu de spațiu fără legi și grănițare. Ancorează, marinare! Iată: noaptea s-a lăsat... Și tu, stâncă solitară, fii cu brațele deschise 'Ți sunt frate, căci ca tine sunt și culme și abise, Și-ți aduc un corp în zdrențe și un suflet sfâșiat. II Seară palidă, și-n ceruri, ochi de îngeri plini de raze... Adierea își ascute fremătările pe stânci, Se iuțește, se-ntremează, mișcă unda și-i dă brânci Până ce-n galop o pleacă de-a-n călare pe talaze. Și, ca orgă colosală, geme tot, — se vaită tot... Izbucnește-o disperare strigătoare către astre, Ce zâmbesc din pacea naltă a tăriilor albastre, Unde plânset nu se varsă, ...

 

Alexandru Macedonski - Stuful de liliac

Alexandru Macedonski - Stuful de liliac Stuful de liliac de Alexandru Macedonski Era o zi senină ca fruntea de fecioară Ce e neturburată de-ai patimilor nori, O zi în care șoapte de îngeri se coboară Și vin pe-o adiere să cânte printre flori. Subțiri ca o dantelă urcau mereu din apă Clădiri de nori fantastici ocoale dând pe lac, Și prins de-o rece stâncă pe care vântu-o sapă, Gemea mușcat de vânturi un stuf de liliac. Plăpândele lui ramuri abia înmugurite, Văitându-se pe soarta ce-acolo le-a sădit, Nainte de-a-și da rodul mureau învinețite Când ea veni să șeadă sub stuful oropsit. Atunci acele ramuri deodată înfloriră Ș-o ploaie azurie vărsară peste noi... O! Doamne, acele clipe ce repede pieriră... Uscat e liliacul și nu mai suntem

 

Alexandru Vlahuță - Scrisoare cătră un bătrân

Alexandru Vlahuţă - Scrisoare cătră un bătrân Scrisoare cătră un bătrân de Alexandru Vlahuță Părul alb e lucru mare pentru cine vrea să știe, Și a ști să-l porți e poate cea mai grea filozofie. Vremea, ce zbârcește fața, netezește judecata. Pentru orice-ncrețitură, mintea trebui să-și ia plata. Și pleoapă de pleoapă când s-apropie-n afară, Atunci ochiul cel lăuntric vede lumea mult mai clară. Ah, și mari lucruri grăiește gura pregătitei groape, Și-nțelept trebui să fie cine stă de ea aproape! Iată ce gândesc când trece un bătrân pe lângă mine, Și când văd pe fața-i blândă ieroglifele divine, Ce-a săpat, în treacăt vremea, ca pe-o obeliscă vie! Mi se pare că într-însul văd un zeu:     Ah, cine știe Ce-o fi clocotind în lumea strânsă în bătrânu-i creier, Și ce-o fi târând cu sine furtunosul lui cutrier! Câte visuri izbândite! Câte visuri sfărămate! Grămădire colosală ici ruine de palate; Dincolo în codru-n doliu, și sub el un vraf de scrum. Într-un colț trântit se vaită dorul, abătut din drum. Câte cuiburi goale! Câte, câte falnice porniri Și iluzii aurite, prefăcute-n ...

 

Ioan I. Ciorănescu - Rustică

Ioan I. Ciorănescu - Rustică Rustică de Ioan I. Ciorănescu Informații despre această ediție     Cer înnorat și vestitor a ploaie,     Pomi cari gem și cari se-ncovoaie,     Vânt care gâfâie obosit,     Soare ce moare în asfințit,     Praf ce se-nalță pe drum în trâmbe,     Care ce-aleargă pe uliți strâmbe,     Turme ce grabnic se-ntorc din suhături,     Flori ce tulpina și-o-nclină pe straturi,     Și-apoi tăcere : cumpăna tace,     Pe sat domnește vremelnică pace.     Dar ploaia vânjos răbufnitu-și-a stropii,     Plâng sălcii pletoase și freamătă plopii.     Săgeți de mulsoare jos norii azvârlă     Și curge mai turbure limpedea gârlă.     Se văd o fată și un flăcău,     La capăt de sat cum trec un pârău.     Pe lunca de-alături i-a prins vijelia     Și fata se vaită că uda-i e ia.     Flăcăul minteanul pe spate i-aruncă     Și-o strânge cu brațul, crezând că-i pe luncă,     Dar fata un ghiont mânioasă i-a dat :     Â« Te-astâmpără, bade, că iată-ne-n sat. 

 

Ion Luca Caragiale - Pohod la șosea

... chilie, Singură, pustie, O babă rămase, Care de ani șase Ologită sta În chilia sa. Numai ea rămasă Singură acasă Și în mahala Biata se văita Și se tânguia: — „Oameni buni! (striga) Mi-aduceți și mie Pomană să fie! Măcar un cazac... Nu de altceva Ci numai de leac ...

 

Ion Luca Caragiale - Sfânta Ghenoveva

Ion Luca Caragiale - Sfânta Ghenoveva Sfânta Ghenoveva de Ion Luca Caragiale Cam de acum o mie cinci sute de ani, ocrotitoarea cetății vestites între vestite, patroana Parisului, a fost sfânta Ghenoveva. Despre sfânta aceasta au rămas, în istoria scrisă de oameni învățați, dar mai ales în pomenirea poporului francez, multe povestiri pline de frumusețe, dintre cari credem că nu va fi neplăcut cititorilor noștri să le dăm, de pe unde le-am putut culege, câteva, pe scurt. Iată... Sfânta Ghenoveva s-a fost născut, în anii dintâi ai veacului al cincilea de la mântuitorul nostru, într-un târgușor numit Nanterre, aproape de Paris, cale de vreo trei ceasuri bune cu piciorul; și a trăit peste nouăzeci de ani. Acolo la Nanterre era o cetățuie întărită cum erau pe atunci, în vreme de războaie piept la piept. Unii povestesc că ea ar fi fost copila unui senior, păgân mai-nainte, iar acuma închinat cu tot sufletul la credința creștinească, după povața sfântului Gherman, episcopul din partea locului, care cu neobosită râvnă propovăduia cuvântul domnului pântre necredincioși; și că astfel, Dumnezeu, spre a-l răsplăti pe acel senior de osârdia lui, îi trimisese ...

 

Ion Luca Caragiale - Mamă...

Ion Luca Caragiale - Mamă... Mamă... de Ion Luca Caragiale A fost odată un împărat și o-mpărăteasă sănătoși și voinici, dar tot mâhniți, fiindcă de aproape zece ani, de când se luaseră, duceau degeaba dorul unui copil măcar. Venind vremea să plece împăratul la război departe, cum trebuie să se-ntâmple orcărui împărat într-o poveste, după ce și-a sărutat soția, i-a zis: — Măria-ta, eu acuma plec și numa Cel-de-sus știe când m-oi întoarce. Să te găsesc sănătoasă! Dar să știi că la-ntoarcere trebuie să găsesc și copil în casă; de unde nu, pâine și sare cu mine nu mai mănânci! Pe urmă a-ncălecat și a plecat cu oștile. A trecut de la astea o lună... au trecut trei... cinci... aproape nouă — suna a pace — și nici un semn. De grijă și de supărare, sta biata împărăteasa în odaia ei, fără să mai vază pe nimini decât pe o bătrână credincioasă, care o crescuse pe ea de mică, de când rămăsese fară mamă; sta închisă cu bătrâna, ofta și se jelea... Ce o să ...

 

Vasile Alecsandri - Cântece de stea și povestea vorbei de Anton Pann

Vasile Alecsandri - Cântece de stea şi povestea vorbei de Anton Pann Cântece de stea și Povestea vorbei de Anton Pann de Vasile Alecsandri Există la noi o carte foarte prețioasă și de o mare însemnătate, un adevărat tezaur de spiritul și de înțelepciunea poporului român; și însă acea carte, necunoscută de acei care ar trebui să o cunoască, zace lepădată în fundul librăriilor! Ca și dânsa, autorul ei, pierdut în umbră, a fost pe timpul lui victima superbiei ignorante, și chiar astăzi, când societatea noastră s-a democratizat, astăzi, când oamenii literați și-au dobândit un loc la soare, numele lui Anton Pann deșteaptă mai mult imaginea unui psalt de strană, decât suvenirul unui poet. Cine a fost Anton Pann? -- Un simplu cântăreț de biserică, iată ce răspund indiferenții! -- Ce a scris Anton Pann ? -- Spitalul amorului , iată ce răspund ignoranții! E timpul dar a spune adevărul și a face lumină pe mormântul unui om de merit, care în cursul vieții sale modeste a scris fără a se gândi la recompensă, și a cules, coordonat, publicat Proverburile noastre, acele cugetări ieșite din ...

 

Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Literatură...

Rezultate din Dicționarul explicativ al limbii române pentru VĂITA

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 12 pentru VĂITA.

VĂITĂTOR

... OÁRE , văitători , - oare , adj . ( Rar . ) Care se vaită , care se tânguiește ; căruia îi place să se vaite cu orice prilej ; văităreț . [ Var . : văietătór , - oare adj . ] - Văita

 

VĂITARE

... VĂITÁRE , văitări , s . f . Faptul de a ( se ) văita ; strigăt de suferință ; lamentare ; vaiet , văitătură . [ Var . : văietáre s . f . ] - V. văita

 

BĂUNI

... și câini ) A urla ; ( despre vite ) a mugi ; ( despre copii ) a țipa tare ; p . ext . a se văita

 

CĂINA

... CĂINÁ , căinez , vb . I . Refl . A se tângui , a se văita

 

JELI

... JELÍ , jelesc vb . IV . 1. Refl . A se plânge , a se văita ; a se tângui , a se căina , a se jelui ( 1 ) . 2. Tranz . și intranz . A boci un ...

 

OLECĂI

... OLECĂÍ , olécăi , vb . IV . Refl . ( Înv . și reg . ) A se văita

 

PLÂNGĂREȚ

PLÂNGĂRÉȚ , - EÁȚĂ , plângăreți , - e , adj . 1. Care este totdeauna gata să plângă ; care plânge ușor ; care se vaită , se plânge mereu ; plângător , plângăcios . 2. ( Despre voce , glas etc . ) Care aparține unui om plângăcios , care trădează pe omul plângăcios ; plin de durere , tânguitor , trist , jalnic ; plângător , plâns ^2 . - Plânge + suf . -

 

VĂICĂRI

... VĂICĂRÍ , văicăresc , vb . IV . Refl . ( Pop . și fam . ) A se tângui , a se văita

 

VĂIERA

... VĂIERÁ , váier , vb . I . Refl . ( Reg . ) A se văita

 

VĂIETA

... VĂIETÁ vb . I . v . văita

 

VĂITĂREȚ

... VĂITĂRÉȚ , - EÁȚĂ , văităreți , - e , adj . ( Rar . ) Văitător . - Văita

 

Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Dicționarul explicativ al limbii române...