Căutare în DEX - Dicționarul explicativ al limbii române

Pentru căutare rapidă introduceți minim 3 litere.

Vezi și forma bază: PĂRĂGINI

  Vezi și:PĂRĂGINIRE, NEÎNGRIJIT, PÂRLOGI, PÂRLOGIT, PĂRĂGENI, PĂRĂGINEALĂ, PĂRĂGINI, PĂRĂGINOS, SĂLBĂTICI ... Mai multe din DEX...

PĂRĂGINIT - Definiția din dicționar

Traducere: engleză

Deschide în DEX Vizual

Notă: Puteţi căuta fiecare cuvânt din cadrul definiţiei printr-un simplu click pe cuvântul dorit.

PĂRĂGINÍT, -Ă, părăginiți, -te, adj. În stare de paragină; neîngrijit (1), sălbăticit; (despre clădiri, construcții) ruinat, dărăpănat, degradat. - V. părăgini.

Sursa : DEX '98

 

PĂRĂGINÍT adj. 1. neîngrijit, sălbăticit, (reg.) parăginos. (O grădină \~.) 2. v. ruinat.

Sursa : sinonime

 

Copyright © 2004-2020 DEX online.

Copierea definițiilor este permisă sublicență GPL , cu condiția păstrării acestei note.

 

Rezultate suplimentare

 

Rezultate din Literatură pentru PĂRĂGINIT

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 19 pentru PĂRĂGINIT.

Constantin Stamati - Mascurii în vie

Constantin Stamati - Mascurii în vie Mascurii în vie de Constantin Stamati Odată s-au întâmplat Că niște porci stricători într-o vie au intrat, Găsind poarta făr’ de pază, căci vierul se-mbătase, Și pe cuptor se culcase. Via era minunată, vița era de soi bun, Sădită de Ștefan-vodă, după cum românii spun; A ei struguri ca de aur, sau de granat mărgele, Pleca mlădioșii curpeni la pământ în floricele, Și plini de mursă ca mierea aștepta culegătorii, Meșteri să știe să facă din al lor must belșugat Vinul cel mai minunat, Demn și pentru trapeza lui Jupiter tunător, Dar, cum am zis, tocmai atunci, din nenorocire, Sosi și a ei pieire; Căci porcii, ce nimic nu cruță, Sta grohăind, între dânșii zicând: “Cum se fudulește Ceastă vie roditoare și cum de frumos rodește, Și cum strugurii pe dânsa stau bour și se gurguță! Nu cumva gândește, oare, Că sub a ei frunze late Să se umbrească poate Vreun crai sau herțog mare, Și să bea al ei nectar? Dar noi să o umilim, Să o pedepsim amar: La dânsa să năvălim, La pământ s-o prăvălim, În picioare s-o ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Apa morților

... morţilor Apa morților de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Cunoști pe călătorul străin ce rătăcește Lăsat de-ai săi pieirii, pe căi necunoscute ?... Părăgini fără țermuri se-ntind pustii și mute, Și-adîncurile zării se tot îndepărtează, Plutind ca niște ape în arșița de-amiază. El s-a ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Vedenia

... tu fără milă ? Ea repede-mi șopti : — Zoresc Sicriul tău să-l isprăvesc ! Dar cum grăi, cum ai clipi, Ca spuma, totul se topi. Părăgini, veștede cîmpii S-aștern în jur pustii, pustii... Eu nu pricep cum s-a făcut : Stam aiurit, cătam pierdut... Pornesc încet pe calea ...

 

Alexandru Vlahuță - No. 7

... cu-așa tertip un tînăr Mi-a ciupit ceva parale... Bietul bard salută, iese, Rușinat și tot sărac; Toate cele împrejuru-i În părăgini se prefac !... Capitala e pustie, Caldarîmul e de foc: Ce te faci acum pe vară, June fără de noroc?... Damian, poetul liric, Trubadurul pesimist, Își ...

 

Cincinat Pavelescu - Prefață la epigrame (Pavelescu)

Cincinat Pavelescu - Prefaţă la epigrame (Pavelescu) Prefață la epigrame de Cincinat Pavelescu Să nu se mire de loc prietenii mei că m-am hotărât să public aceste epigrame. Flori libere, răsărite în vântul capricios al vieții mele odată statornicite și astăzi risipite pe drumuri, nu credeam c-o să fiu silit să le strâng în buchete și să le întind trecătorilor. Ele creșteau sălbatice în grădina unui castel, astăzi părăsit și ruinat de năvala războiului. Castelanul ospitalier de odinioară e nevoit să rătăcească stingher prin colțurile parcului părăginit și să culeagă florile împrăștiate pretutindeni, să-și zgârie mâinile zmulgându-le dintre bălăriile înalte și grase, pentru ca din prețul acestor mănunchiuri însângerate să-și ridice iar turnul năruit, în care păstra cu sfințenie portretele părinților, cărțile rare, relicvele copilăriei, nimicurile scumpe toată comoara de poezie și de amintire a unei vieți închinate frumosului. Sunt bona, sunt quaedam mediocra Sunt mala plura quae legis, hic alter non fit, Avite liber.

 

Heinrich Heine - Vedenia

... tu fără milă ? Ea repede-mi șopti : — Zoresc Sicriul tău să-l isprăvesc ! Dar cum grăi, cum ai clipi, Ca spuma, totul se topi. Părăgini, veștede cîmpii S-aștern în jur pustii, pustii... Eu nu pricep cum s-a făcut : Stam aiurit, cătam pierdut... Pornesc încet pe calea ...

 

Petre Ispirescu - Fata moșului cea cu minte

Petre Ispirescu - Fata moşului cea cu minte Fata moșului cea cu minte de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost odată un om bătrân care avea o fată mare, de se dusese vestea în lume de vrednicia ei. Moșneagul (unchiașul) se căsători de a doua oară cu o babă, care avea și ea o fată mare. Baba, însă, punea pe fata unchiașului la toate greutățile casei; iar fata ei se clocise de ședere. Biata fata unchiașului torcea, țesea, făcea pâine, mătura și scutura fără să zică nici pis! dară baba punea parte fetei sale, și pâra la unchiaș pe fiica lui și o tot ocăra. Nu era ziuliță lăsată de Dumnezeu să nu se certe cu el, ca să-și gonească copila, și-i zicea: - Daca nu-ți vei duce fata de aici, pâine și sare pe un taler cu tine nu mai mănânc. Bietul om se cam codea; dară baba într-o noapte turnă apă pe vatră și stinse focul ce-l învălise fata unchiașului de cu seară. A doua zi, dis-de-dimineață, se scoală fata să facă focul, fiindcă tot pe ca cădea păcatele; dară ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Susana

Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Susana Susana de Barbu Ștefănescu-Delavrancea În via părăginită, iarbă grasă acoperă răzoarele cu o pânză smălțuită cu flori. Parc-ar fi scuturat cineva bidinele muiate în roșu, galben și albastru pe deasupra câmpiei dintre "casele pustii" și gropile de nisip. Soarele e zăpușitor. Lumina te orbește. Aerul joacă, fierbe, și nici un pic de adiere nu potolește arsura. În mijlocul viei, doi castani bătrâni și stufoși stau neclintiți, rupând albastrul cerului și întinzând pe verdeață umbrele lor împreunate, ca două poloage rotocolite. La rădăcina lor se odihnesc grânarii la Sân-Petru și Sânt-Ilie. De la amiezi, rogojinile și velințele sunt așternute. Perne de paie se pun căpătâie. Botele cu apă proaspătă, clondirele cu vin scufundate în doniți, puișoarele noi cu miros de brad, câteva castroane cu fiertură, lingurile de lemn și ștergarele vărgate la căpătâie sunt rânduite cu îngrijire și înconjurate cu foi de pelin ca să le dea un miros sănătos și răcoritor. S-au așezat pe mâncare și veselie. Toți sunt rudă, rudenie, rubedenie, cuscri, fini, nași, că pe nume curat nu-și zic. E o familie întinsă. Mănâncă din același castron, sorb cu aceeași lingură, rup din aceeași azimă, din aceeași ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Fata moșului

Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Fata moşului Fata moșului de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Copiii cutreierau voioși via părăginită. Un șir, ținându-se cu amândouă mâinile de mijloc, se încolăcea, strigând de frică să nu-i înhațe "mama-gaia". Fetele începuseră "de-a ulciorul". — Cum dai ulciorul? — Cum îl vezi, cu ochii verzi, ș-o lingură de păsat, să nu zacă de vărsat. Sub castani, oamenii stau de vorbă. Numai moș Doroftei judecă cel din urmă clondir și-l stoarce, picătură cu picătură. — Așa să se scurgă ochii fetelor după mine. — Ei, aș! ți-ai trăit traiul, ți-ai păpat mălaiul, zise una dintre femei. Mai bine ne-ai spune câte ceva, da mai altfel, nu ca nea Tămădueanu. — Hai să spunem ghicitori, zise Doroftei, începând a cânta, legănând capul, cam fără voie, aci pe-un umăr, aci pe celalt. Și lumea se grăbi a-i da de nimic ghicitorile lui. — Bulgăraș de aur, joacă pe piele de taur? — Soarele. — Nuia vâjâia, ocolii țara cu ea? — Gândul. — Șervet vărgat, pe Dunăre aruncat? — Șarpele. — Minți, moțato! — Curcubeul. — Ei, așa, așa mai merge. — ...

 

Mihail Kogălniceanu - Viața lui A. Hrisoverghi

Mihail Kogălniceanu - Viaţa lui A. Hrisoverghi Viața lui A. Hrisoverghi de Mihail Kogălniceanu Alexandru Hrisoverghi ca și Andrei ChĂ©nier, modelul său, murind nu lăsase decât un nume făgăduit slavei: în viață, talentul său nu fusese cunoscut decât prin o singură odă: Ruinele cetății Neamțul . Puțini prieteni știau că poetul mai avea și alte compuneri; dar, nefiind date la lumină, ele rămăseseră străine la cea mai mare parte a publicului. După moartea lui, familia sa, încurcată în proțesuri, nu putu să se îndeletnicească cu tipărirea scrierilor rămase; de-abia acum șase ani după ce l-am pierdut, frate-său cel mai mic, dl Manolachi Hrisoverghi, a găsit vreme să împlinească dorința obștească prin publicarea acestei ediții, care cuprinde toate operele poetului, atât cele originale cât și cele traduse. Recunoștința tuturor iubitorilor de poezie națională îi este dinainte câșigată. Această colecție este mică. Puține bucăți pot găsi har înaintea unei aspre critici; dar trebuie gândit cât de scurtă a fost și viața autorului și cât de puțin împrejurările, nenorocirile și durerile l-au lăsat slobod, pentru ca să poată cultiva poezia, pe care el o iubea atâta! Spre ...

 

Nicolae Gane - Comoara de pe Rarău

Nicolae Gane - Comoara de pe Rarău Comoara de pe Rarău de Nicolae Gane Întovărășit de-un călăuz din Dorna, tânărul Costin se urca pe muntele Rarău, care este unul din cele mai înalte piscuri ale Carpaților. Deasupra Rarăului stau clădite două stânci gigantice numite Pietrele Doamnei, înnegrite de timp, sfâșiate de furtuni și care, văzute pintre neguri, cu turnurile lor fantastice, samănă a fi un palat zidit în lumina aerului. Atras de frumuseța acelor stânci, Costin se urca încet și greu în urma călăuzului pe o potică strâmtă unde abia găsea destul loc spre a-și așeza piciorul, având în dreapta muntele ce se înălța ca un zid deasupra capului său, și la stânga o prăpastie fioroasă, în fundul căreia se zărea șerpuind Bistrița mică, ca o cordea. Cu cât înainta, cu atât coasta devenea mai răpede și mai obositoare. Cărarea se strâmta din ce în ce mai mult și pe une locuri dispărea cu totul. Era în luna lui august. Aerul răcoros și parfumat ce se râdica din sânul codrilor îi străbătea adânc în piept și ochii săi alergau rătăcind din loc în loc, privind când figurile bizare ale stâncilor, când cursul împletit al ...

 

Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Literatură...

Rezultate din Dicționarul explicativ al limbii române pentru PĂRĂGINIT

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 10 pentru PĂRĂGINIT.

PĂRĂGINIRE

... PĂRĂGINÍRE , părăginiri , s . f . Acțiunea de a se părăgini și rezultatul ei . - V. părăgini

 

NEÎNGRIJIT

NEÎNGRIJÍT , - Ă , neîngrijiți , - te , adj . 1. Care este lăsat în stare de delăsare , de paragină ; părăginit . 2. Care nu se îngrijește de ținuta sa ; care nu este îngrijit , curat , dichisit ; neglijent , dezordonat . - Ne - +

 

PÂRLOGI

... PÂRLOGÍ , pârlogesc , vb . IV . Refl . ( Reg . ; despre terenuri agricole nelucrate ) A se părăgini

 

PÂRLOGIT

PÂRLOGÍT , - Ă , pârlogiți , - te , adj . ( Reg . ; despre terenuri agricole nelucrate ) Părăginit . - V.

 

PĂRĂGENI

... PĂRĂGENÍ vb . IV . v . părăgini

 

PĂRĂGINEALĂ

... PĂRĂGINEÁLĂ , părăgineli , s . f . ( Rar ) Paragină . - Părăgini

 

PĂRĂGINI

PĂRĂGINÍ , părăginesc , vb . IV . Refl . A ajunge în stare de paragină ; ( despre clădiri , construcții etc . ) a se ruina , a se dărăpăna , a se degrada . [ Var . : ( reg . ) părăgení vb .

 

PĂRĂGINOS

PĂRĂGINÓS , - OÁSĂ , părăginoși , - oase , adj . ( Reg . ) Părăginit , neîngrijit ( 1 ) . - Paragină + suf . -

 

SĂLBĂTICI

... SĂLBĂTICÍ , sălbăticésc , vb . IV . 1. Refl . ( Despre animale ) A deveni sălbatic . 2. Refl . ( Despre plantații , terenuri etc . ) A se părăgini . 3. Refl . ( Despre locuri , ținuturi ) A deveni sălbatic , pustiu , nelocuit , inaccesibil . 4. Refl . ( Despre oameni ) A cădea în sălbăticie , în primitivism ...