|
|
||
|
Vezi și forma bază: MÂNECA Vezi și:MÂNECUȚĂ, CHIMONOU, MÂNECAR, MÂNECARE, MÂNECAT, PIEPTAR, ZĂBUN, ȘORȚ, BIBILURI, BRASIERĂ, CAȚAVEICĂ ... Mai multe din DEX... Forme cu și fără diacritice ale cuvântului MÂNECĂ: MÂNECA.
MÂNECĂ - Definiția din dicționarTraducere: engleză Deschide în DEX Vizual Notă: Puteţi căuta fiecare cuvânt din cadrul definiţiei printr-un simplu click pe cuvântul dorit. M?NECĂ, mâneci, s.f. 1. Parte a îmbrăcămintei care acoperă brațul (în întregime sau în parte). * Expr. A trage (pe cineva) de mânecă = a) a insista, a stărui (pe lângă cineva) pentru a obține ceva; b) a atrage atenția (cuiva) că minte sau exagerează. A (nu) se lăsa tras de mânecă = a (nu) se lăsa prea mult rugat. A o băga pe mânecă = a se speria (de consecințele unei fapte săvârșite); a o sfecli. A scoate din mânecă = a inventa la repezeală o explicație, o soluție etc. 2. (Tehn.) Nume dat unor dispozitive în formă de mânecă (1). 3. (Înv.) Flanc, aripă a unei armate. [Var.: (reg.) m?nică s.f.] - Lat. manica.Sursa : DEX '98 MÂNECĂ s. v. aripă, capăt, coastă, flanc, margine.Sursa : sinonime mânecă s. f., g.-d. art. mânecii; pl. mâneciSursa : ortografic MÂNE//CĂ \~ci f. Porțiune a unor obiecte de îmbrăcăminte, care acoperă brațul (până la încheietura mâinii sau până în regiunea cotului). * A da cu \~ci largi a da din toată inima, cu multă bunăvoință. A nu se lăsa tras de \~ci a nu se lăsa prea mult rugat. A o băga pe \~ a fi speriat tare; a fi cuprins de frică. A-și sufleca \~cile a se apuca cu toată seriozitatea de un lucru. Pe sub \~ pe nevăzute; pe neobservate. A trage de \~ (pe cineva) a) a ruga insistent; b) a da de înțeles că întrece măsura, că exagerează. [G.-D. mânecii] /<lat. manicaSursa : NODEX Copyright © 2004-2020 DEX online. Copierea definițiilor este permisă sublicență GPL , cu condiția păstrării acestei note. Rezultate suplimentare
Rezultate din Literatură pentru MÂNECĂRezultatele 1 - 10 din aproximativ 97 pentru MÂNECĂ. Emil Gârleanu - Călătoare! ... Emil Gârleanu - Călătoare! ... Călătoare! ... de Emil Gârleanu E călătoare! A ieșit din mușuroi furnica și-a pornit, cum face în fiecare dimineață, a pornit să vadă lumea... Ea știa că ochii duc și mintea întoarce; că, văzând multe, știi destule și ai de unde da și la alții. Și ce fericire să călătorești dimineața, în revărsatul zorilor, când iarba e proaspătă sub rouă, aerul jilav de răcoare, și când pe cer se prelinge lumina ca o undă de aur. Ș-apoi dimineața privești altfel lumea, altfel o judeci; gândurile nu-ți sunt spulberate, ci se limpezesc, tihnite, din prisos. De aceea furnica se scoală cu noaptea în cap și pornește la drum. În dimineața aceasta a luat-o spre răsărit. Încântată de frumusețea soarelui, care se prevestea prin mănunchiurile lui de raze, totuși avu puterea să se gândească, drumeața, că, privind și minunându-se numai, nu câștiga nimic. De aceea, îndată ce dădu, prin miriște, de cizma unui vânător, își și puse în gând să cerceteze, să cunoască mai bine făptura omenească în apucăturile ei. Îndrâzneață și destoinică, se ridică pe călcâiul pe care câteva fire de nisip se prinseseră, apoi, ... Mihai Eminescu - Părintele Ermolachie Chisăliță ... oamenii țineau vârtos, ca să nu lese pe dracul să fugă... ― Vezi, mă! Trăsni-l-ar crucea lui Dumnezeu, Necurat, cum mi-o fript mâneca, zice cu spaimă Buchilat. ― D-apoi cum puțea în biserică, zice Nicodim, gândeai c-o dat cineva foc [la] biserică. ― Necuratul! Putoarea iadului ... Vasile Alecsandri - Vidra Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV I Frunză verde peliniță, Pe cel deal, pe cea colniță, Primblă-mi-se-o cătăniță Cu doi bani în punguliță, Și cu doi în buzunari, Cu doisprece lăutari, Și cu doi, trei călușei Încărcați de gălbenei. Iar cu dânsa se afla, Tot pe lună se primbla, Stoian Șoimul, popă vechi, [1] Cu potcapul pe urechi, Ce s-a lăsat de popie Și de sfânta liturghie De s-a dat în haiducie. El de mijloc o ținea, Lângă pieptu-i o strângea, Și mereu o dezmierda, Și mereu o săruta, Și lăutarii cânta, Câmpii de se răsuna. Când fu către dimineață, Popa se spăla pe față, Barbă neagră pieptăna, La baltagu-i se-nchina Și pe Vidra mi-o trezea Și din gură-așa-i grăia: ,,Știi tu, Vidro, ce-am gândit, Știi tu ce m-am socotit? Suflecă mânece largi Și-mpletește la colaci. [2] Fă colaci mari de doi saci Pentru cumnăței burlaci, Ș-un covrig de un mertic Pentru cumnățel mai mic. Apoi haideți amândoi Cu cotiga cu doi boi Peste codri, peste munți, La cei socri cam cărunți." II Amândoi ... Ștefan Octavian Iosif - Cântecul despre preafericita izbândă de la Podul-Înalt Ştefan Octavian Iosif - Cântecul despre preafericita izbândă de la Podul-Înalt Cântecul despre preafericita izbândă de la Podul-Înalt de Ștefan Octavian Iosif Ștefan-voievod, Slăvit de norod, S-a sculat în zori, Pe la cântători, Și s-a mânecat, Măre, și-a plecat, C-un pâlc de curteni, Falnici moldoveni, Și s-a dus, s-a dus Prin Țara-de-Sus, Și-a ajuns voios În Țara-de-Jos. Iar dacă-a ajuns, I-a venit răspuns, Că dușmanii Țării, Cât nisipul mării, Năvălesc grămadă, Pustiesc și pradă... Ștefan-voievod, Slăvit de norod, Nu s-a-nspăimântat De câte-a aflat, Ci din bucium sună, Și gloate-și adună, Iar în Cel-de-Sus Nâdejdea și-a pus, Unde e nădejde La ceas de primejde... Domnul s-a-ndurat Și l-a bucurat, Și-a trimis o ceață Către dimineață... Ștefan, când văzu Ceața ce căzu, Repede-a-nțeles Repede-a ales Pe câțiva viteji, S-aștepte prilej În crâng nepătruns, De ceață ascuns, Dincolo de ... Alecu Donici - Antereul lui Arvinte Alecu Donici - Antereul lui Arvinte Antereul lui Arvinte de Alecu Donici Arvinte coatele au ros la antereu, Dar n-au stat mult să socotească; Ci singur el, mereu Se puse să-l cârpească. Iar pentru petici de cârpit Din mâneci au tăiat ca o a patra parte Și antereul l-au gătit Cu mânecile prea scurtate, Încât oricare le vedea, De dâns râdea. Văzând aceasta el, au zis în gândul său: "Lăsați, că doar nu sunt așa de nătărău, Vreun lucru mare nu-i Să-mi tai eu poalele de pe la antereu Și mânecile să le pui Mai lungi decât era". Au zis și au făcut. Dar lumea se mira Că antereul lui era acum prea scurt, Și nu asemăna nici cu un bun mintean. Se-ntâmplă și boieri de neam Care-ncurcând averea lor, Tot cu aceeași minte, Să o îndrepte vor Și fac ca și Alexandru Macedonski - Castelul Alexandru Macedonski - Castelul Castelul de Alexandru Macedonski Castelul în ruine domnește peste vale... Din turnuri retezate se-mprăștie o jale, Și stema ce pe-oricine să-nfrunte cuteza, Mâncată e de vânturi, de soare și de apă, Iar vremea ce tot curge o șterge și o crapă -- Din ea rămas-a numai un leu, — un coif, — ș-o za. Sub bolți încenușate păianjenul își țese Dantela lui subțire din fire lungi și dese; Căminul zace-n umbră, posac, — iar de pereți Abia se țin ici-colo, din cuie să nu cadă, Portrete-ncondeiate în timpi de cruciadă, Ce sparg întunecimea cu ochii lor semeți. Un biet vătaf de curte, bătrân ca lumea veche, Povești tulburătoare îți spune la ureche El a slujit străbunii baronilor de azi... El a văzut castelul în vremuri uimitoare Născut în alte zile, crescu sub un alt soare Vlăstare fără viață au dat din-nalții brazi. De-ar fi să-l crezi, când luna prin geamuri s-oglindește, Și flori de-argint și aur pe lespezi răspândește; Când bate orologiul de douăsprezece ori; În ultimul răsunet al miezului de noapte, Pe săli și coridoare aleargă fel ... Alexandru Macedonski - Stepa Stepa de Alexandru Macedonski Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII I În zadar, asupritoare, omenirea-naintează, Stepa largă e și astăzi un domen necucerit; N-o despintecă nici pluguri, nici orașe n-o brăzdează. Pe sub iarba mătăsoasă, cu talaz nețărmurit, Se revarsă, fără margini, printre locuri mlăștinoase, Și de ceruri se izbește alergând spre răsărit. În acea sălbăticie de pustiuri onduloase, În picioare calc trecutul, corp și suflet mă cufund, Uit o viață amărâtă de ultragii sângeroase, O renaștere întreagă într-un vis tot mai profund. II Și sub aripa ciudată ce mi-o simt trecând pe frunte, Mă revăd băiatul tânăr cu superbe-nsuflețiri, Blond copil, care cutează preursirile să-nfrunte. Liberat de-orășenismul subțiatelor simțiri, Diezată nu mai țipă nici o voce pătimașă, Stepa, stepa se îmbracă cu solare răzlățiri. Verdea papură vuiește pe câmpia uriașă Flori albastre și flori roșii, libelulă și țânțar, Scânteiază ca-ntr-un cântec de idilă drăgălașă, Și întinderea sclipește, și sunt singurul ei țar. III Părul meu aprins de soare este tot o scânteiere... Caldul sânge prin artere năvălește, întețit... Pentru calul strâns în pulpe sunt sălbatică durere. ... Alexandru Macedonski - Vânt de stepe Alexandru Macedonski - Vânt de stepe Vânt de stepe de Alexandru Macedonski Cântec al slavului de sud Spre locuri unde nu se află societăți organizate, Pustii, întinse, fără urme de plug, de-orașe sau de sate, Nemărginiri ce-n timpul verii sunt oceane de verdeți, Cu flori albastre, cu flori roșii, în raza clarei dimineți, Cu aerul umplut de-arome sălbatice și mușcătoare, Ce răzvrătind musculatura o reîncarcă cu vigoare, Uitând ce sunt și unde m-aflu, îmi duc al cugetului cort, Și renăscând la viață nouă, naufragiat ajuns la port, Sunt principe stăpân pe stepă cât pot cuprinde cu vederea... Îmi crește păru-n stufuri negre și-n ochi îmi fulgeră plăcerea, Sunt june, sunt puternic, liber, — încalec repede-armăsar, Apun ici-colo ca nălucă și dincolo din nou răsar... Jiletca mea e de mătase cu fir de aur ceaprezată, Cămașă am cu mâneci roșii, și cizma mea e-mpintenată De-un fel de bold ce poartă-n vârfu-i o boabă chiar de diamant... Am pantaloni ce cad în cute și am mustață de amant, O Varinkă cu ochi albaștri ca stelele sub fruntea serii Pe granița pustietății m-așteaptă-n vântul primăverii Și împletindu-și ... ... au poposit în ograda stăpânului. Iar puricele, simțind c-au ajuns la capăt, se strecură binișor, binișor, și hop! deodată, sare sprinten și odihnit pe mâneca ciobanului. Când dădu însă cu ochii de spinarea măgarului și văzu ce clădărie stătuse deasupra lui, rămase încremenit: „Măi, greutatea asta am duso eu ... George Coşbuc - Duşmancele Dușmancele de George Coșbuc Las ochii, mamă, las să plângă! Tu-n leagăn tot cu mâna stângă Mi-ai dat să sug de-aceea sânt Nătângă! Dar n-am pus doară jurământ, Să merg neplânsă în mormânt! Nu plâng că mi-e de Leana teamă; De ciudă plâng eu numai, mamă. Cuvintele ei nu le ieu În samă, Dar mi-e rușine și mi-e greu, Că scoală satu-n capul meu. Ea duce sfat din casă-n casă Că n-am broboade de mătasă, N-am șorț cu flori și dacă n-am Ce-i pasă? N-am mers să-i cer, aveam-n-aveam; Și n-o să-mi meargă neam de neam. Stă-n drum de vorbă cu vecine Și bate-n pumni: Să mor îmi vine, Auzi tu! Să se prindă ea Cu mine! Știi, ieri, la moară, ce spunea? Că-s proastă foc și gură rea! Și-auzi! îi umblă-n cap, tu, soră, S-ajungă ea Lucsandrei noră! O, meargă-i numele! N-o vezi La horă? Ce șorț! Nu-ți vine nici să crezi; Fă cruce, fa, să nu-l visezi. Nu l-aș purta nici de poruncă! Ce ... ... de apă! Și-atunci ea, când el glumește, Joacă pumnii și-l stropește Pe obraz, dar drăgălașă Tot ea-l zvântă,-n loc de cârpă Mâneca de la cămașă. Și cum știe ea s-aleagă Ce-i frumos! Atât de dragă O dă portul îmbrăcându-l! Când o vezi, te-mbată ... Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Literatură... Rezultate din Dicționarul explicativ al limbii române pentru MÂNECĂRezultatele 1 - 10 din aproximativ 41 pentru MÂNECĂ. MÂNECÚȚĂ , mânecuțe , s . f . 1. Diminutiv al lui mânecă ( 1 ) . 2. ( La pl . ) Un fel de manșete ( detașabile ) lungi până la cot , care se poartă peste mâneci , pentru a le proteja . [ Var . : ( reg . ) mânicúță s . f . ] - Mânecă + suf . - ... CHIMONÓU , chimonouri , s . n . 1. Croială de haină femeiască , cu mâneca dintr - o singură bucată cu restul hainei . 2. Îmbrăcăminte japoneză în formă de halat cu mâneci foarte largi sau , p . ext . , haină femeiască de casă ... MÂNECÁR , mânecare , s . n . 1. Haină țărănească scurtă , de stofă , de blană sau de pânză , cu sau fără mâneci . 2. Perniță sau scândură îmbrăcată în pânză , pe care se calcă mânecile unei haine . - Mânecă + suf . - ... MÂNECÁRE , mânecări , s . f . Acțiunea de a ( se ) mâneca și rezultatul ei . - V. mâneca ... MÂNECÁT s . n . Faptul de a ( se ) mâneca . V. mâneca PIEPTÁR , pieptare , s . n . 1. Obiect de îmbrăcăminte ( de postav , de lână etc . ) fără mâneci , care acoperă ca o vestă partea superioară a corpului ; spec . cojocel scurt din blană de oaie , fără mâneci , adesea ornamentat , încheiat în față sau pe umăr ; bundiță . 2. Obiect de metal , de zale sau de piele groasă care acoperea pieptul și spatele luptătorilor din vechime , apărându - i de loviturile adversarului . 3. Curea lată la hamuri , care trece pe sub pieptul calului . - Piept + suf . - ZĂBÚN , zăbune , s . n . 1. Haină bărbătească purtată de țărani , făcută din lână sau din bumbac , de obicei lungă , cu sau fără mâneci , împodobită cu cusături . 2. Anteriu lung și larg purtat de preoți și de călugări . 3. ( Înv . ) Haină lungă , fără mâneci , confecționată din stofă scumpă , pe care o purtau boierii . [ Var . : zobón s . ȘORȚ , șorțuri , s . n . 1. Obiect de îmbrăcăminte pe care îl poartă dinainte , peste haine , femeile , muncitorii etc . în timpul lucrului , pentru a - și proteja îmbrăcămintea . 2. Obiect de îmbrăcăminte ( cu mâneci ) care face parte din uniforma școlarilor și care se poartă peste haine . 3. ( În portul popular femeiesc ) Țesătură dreptunghiulară din lână sau din bumbac , de obicei împodobită cu broderii , care se poartă peste BIBÍLURI s . n . pl . Dantelă lucrată cu acul sau cusătură cu colțișori ( aplicată la guler , la mâneci sau la poalele BRASIÉRĂ , brasiere , s . f . Obiect de lenjerie de copil sau de femeie , fără mâneci , care acoperă pieptul . [ Pr . : - si - CAȚAVEÍCĂ , cațaveici , s . f . Haină țărănească scurtă ( îmblănită ) , cu mâneci largi , purtată de femei ; Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Dicționarul explicativ al limbii române... |
||