TIMP, (II, V, rar IV) timpuri, s.n., (IV, înv. si II) timpi, s.m. I. S.n. Dimensiune a Universului dupa care se ordoneaza succesiunea ireversibila a fenomenelor. II. S.n. si (înv.) m. 1. Durata, perioada, masurata în ore, zile etc., care corespunde desfasurarii unei actiuni, unui fenomen, unui eveniment; scurgere succesiva de momente; interval, rastimp, ragaz. * Loc. conj. Cât timp... = în toata perioada în care... * Loc. adv. De la un timp sau (rar) dintr -un timp = începând de la un moment dat. Cu timpul = cu încetul, treptat, pe masura ce trece vremea. La (sau din) timp = la momentul potrivit; pâna nu este prea târziu. Din timp în timp = la intervale (mai mari sau mai mici) de timp; din când în când, uneori, câteodata. (In) tot timpul = mereu, întruna. In acelasi timp = simultan; de asemenea. * Expr. E timpul (sa...) = a venit momentul (sa...). (Toate) la timpul lor = (toate) la momentul potrivit. A fi (sau a sosi) timpul cuiva = a sosi pentru cineva momentul potrivit (si asteptat). ** (Inv.) Anotimp. 2. Perioada determinata istoric; epoca. * Expr. Pe timpuri = demult, odinioara. ** (La pl.) Imprejurari. III. S.n. Stare a atmosferei într -o regiune, pe o perioada data, determinata de ansamblul factorilor meteorologici. IV. S.m. si (rar) n. Fiecare dintre fazele sau momentele unei miscari, ale unei operatii, ale unui fenomen, ale unei actiuni etc. ** Fiecare dintre fazele ciclului termodinamic al unei masini termice cu piston, care corespunde unei curse complete a acestuia. Motor în patru timpi. ** (Muz.) Fiecare dintre fazele egale care alcatuiesc o masura; bataie. V. S.n. Categorie gramaticala specifica verbului, cu ajutorul careia se exprima raportul dintre momentul vorbirii, un moment de referinta si momentul în care se petrece actiunea sau în care este adevarata o anumita stare de lucruri. ** Fiecare dintre formele flexionare ale verbului, prin care se exprima categoria gramaticala a timpului (V). - Lat. tempus, -oris.

Sursa: DEX '98